Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

Pentagonul are o problemă la Deveselu: PRM şi PSD


După întîlnirea lui Barack Obama cu Traian Băsescu şi intrarea scutului antirachetă în linie dreaptă, e clar că micuţa localitate Deveselu, din Olt, devine un punct super-strategic pe harta Europei. Şi că alegerile locale de anul viitor vor fi la fel de importante, pentru marile partide, la Deveselu precum într-un oraş reşedinţă de judeţ. Problema americanilor, care „joacă” alături de pedelişti, e că la Deveselu cel mai bine sînt plasate două partide mai degrabă „răsăritene”, adică PSD şi PRM. Comuna Deveselu, unde se va plasa marele scut american, e scena unor bătălii politice aprige între principalele partide, şi asta chiar înainte ca Pentagonul să decidă că ea va găzdui dispozitivul militar. După alegerile din 2008, cînd a cîştigat la primărie pesedistul Gheorghe Beciu, s-a ajuns la un blocaj politic în Consiliul Local, unde PDL, PC-ul lui Voiculescu şi PNG-ul lui Gigi Becali deţineau majoritatea, printr-o alianţă. Motivul a fost reorientarea reprezentatului conservatorilor către PSD, ceea ce a dus la rearanjarea majorităţii şi la un scandal de proporţii, acuze reciproce, suspendarea şedinţelor de consiliu şi, finalmente, dizolvarea acestuia. În urma alegerilor anticipate din februarie 2010, PSD a pierdut două posturi de consilieri, poate şi pentru că alegerile au avut loc în ziua Congresului Extraordinar al partidului, dar şi PDL a pierdut postul de viceprimar, deţinut de Eugeniu Nicola, în favoarea PRM-istului Alexandru Copilescu. Colac peste pupăză, mai nou, liderul PDL local, Ion Aliman, se află în negocieri avansate cu PNL, potrivit unor surse din partid, ceea ce ar crea democrat-liberalilor o problemă suplimentară. Asta pentru că, se aude la PDL, actualul partid de guvernămînt vrea cu orice preţ să pună mîna pe primăria comunei amintite şi e decis să desemneze un candidat puternic, chiar „strategic”. Actualul primar, Gheorghe Beciu, declară pentru Inpolitics că va candida pentru un nou mandat: „Cel puţin pînă în acest moment eu aşa ştiu, că sînt candidatul PSD pentru anul viitor şi sînt pregătit să mă bat cu orice ar trimite PDL de la centru să candideze aici. Senatori, deputaţi, miniştri, îi bat orice ar fi. Mi-am luat mănuşi de box, saltea de lupte greco-romane, sînt pregătit. Dincolo de glumă, sînt convins că la Deveselu va fi o luptă aprigă, pentru că această comună a devenit deja celebră în Europa şi va reprezenta un punct foarte important pe harta ţării ani mulţi de aici înainte. E firesc să fie privit cu alţi ochi de liderii politici”. Beciu spune că, de la desemnarea comunei drept gazdă a scutului şi pînă azi, oamenii locului şi-au mai liniştit temerile, „pentru că a existat şi o doză de teamă, dar le-am explicat tuturor, pe îndelete, că plasarea scutului aici nu creează insecuritate, ci exact pe dos, comuna noastră va deveni cel mai sigur loc din România. Acum s-au calmat, cei mai mulţi, şi privesc cu optimism spre viitor”. Un alt candidat este viceprimarul Alexandru Copilescu, cel care spune, pentru Inpolitics, că partidul lui Vadim Tudor a decis să meargă pe mîna lui în alegeri: „Pot să vă garantez că nu va fi o candidatură de conjunctură, nu o fac ca să mă aflu în treabă, ci pentru că sondajele spun că, realmente, am mari şanse. Asta nu înseamnă că nu mă aştept ca PDL să pluseze cu un candidat susţin din spate de tot felul de şpăgi electorale, avînd şi resursele necesare, dar cred, totuşi, că voi învinge”.

Explicaţie poză: Alexandru Copilescu, actual viceprimar PRM, are mari şanse să fie viitorul primar al comunei Deveselu

BOGDAN TIBERIU IACOB

Share |

Articol vizualizat de 3158 ori

Afisari

15 Sep 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.