Şovinii unguri taie şi spînzură la Oradea

Muzeul Ţării Crişurilor
În 1963, clădirea Palatului Baroc se afla într-o foarte avansată stare de degradare, era o ruină. Fiindcă nu deţinea mijloacele materiale necesare reparaţiilor, Episcopia Romano-Catolică de Oradea donează pentru folosinţă veşnică”, prin act notarial, Statului Român imobilul. În anii următori s-au investit de la Bugetul de Stat circa 500 de miliarde de lei pentru reabilitarea clădirii. În 1997, Episcopia Romano-Catolică de la Oradea cere constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie prin care palatul a intrat în folosinţa veşnică a Statului Român”, act semnat la notar de episcopul de atunci, în anul 1963. Palatul nefiind confiscat, a fost donat Statului Roman. Tribunalul Buzău a dat cîştig de cauză Episcopiei. În anul 2002, Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Bihor şi Muzeul Ţării Crişurilor au atacat sentinţa şi au obţinut o alta, favorabilă, la Curtea de Apel Ploieşti. Gyârgy Frunda devine avocatul Episcopiei şi cîştigă procesul, la Curtea Supremă de Justiţie, în 2004. Consiliul Judeţean Bihor nu a avut avocat, cauza fiind susţinută de un jurist anonim” al instituţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Kiss Alexandru, care era şi şeful UDMR Bihor, nu a dorit apărarea serioasă din partea Statului, tocmai ca Muzeul sa fie retrocedat catolicilor. În 2005 are loc predarea Palatului Baroc. La conducerea Consiliului Judeţean Bihor s-a aflat, în bună parte din aceşti ani, Alexandru Kiss, preşedintele filialei UDMR, partizan declarat al cauzei retrocedării Muzeului. Din 2004 şi pînă în toamna lui 2011, Statul Român a plătit o chirie anuală de aproximativ 180.000 euro, doar pentru păstrarea exponatelor, Muzeul fiind închis din ianuarie 2005. Începînd cu luna ianuarie 2012, Consiliul Judeţean Bihor ar urma să plătească Episcopiei Romano-Catolice o chirie lunară de 15.000 de euro, în condiţiile în care spaţiul destinat Muzeului s-a redus enorm, deoarece exponatele sînt adunate. Clădirea Baroc este folosită acum de către catolici. În plus, administraţia judeţeană mai are de plătit 20.000 de lei, impozitul datorat Primăriei pe spaţiul aferent închiriat Muzeului.
Muzeul s-a retrocedat catolicilor împreună cu frumosul parc din jurul său, unde se plimbă multa lume. Nu s-au cerut catolicilor banii investiţi de Statul comunist în renovarea clădirii şi pentru amenajarea parcului. Doar gardul din fier forjat, care era distrus aproape integral şi care a fost turnat la Întreprinderea Înfrăţirea”, ar fi costat multe milioane de euro, pentru că are o lungime de aproximativ 1 km. Acest superb palat baroc  cel mai mare din Estul Europei  trebuie urgent renaţionalizat, împreună cu parcul din jurul său! Oradea nu are muzeu din ianuarie 2005, pentru că s-a retrocedat în fals catolicilor şi s-a închis. Muzeul Ţării Crişurilor era cel mai mare muzeu din România, după cele Bucureşti. Nici Timişoara şi nici Clujul nu au asemenea muzeu. Era mîndria Oradiei. La Muzeul Ţării Crişurilor au venit să lucreze şi oameni de ştiinţă din Bucureşti.

Policlinica Mare
Se află în proces de retrocedare. Fost Palat al Finanţelor în timpul Imperiului Austro-Ungar, clădirea trece în proprietatea Statului Român conform prevederilor Păcii de la Trianon. În 1999, pe baza Ordonanţei de Guvern 83/1998, privind restituirea imobilelor către minorităţile naţionale, Episcopiei Romano-Catolice de la Oradea i se retrocedau clădirile în care au funcţionat: Spitalul de Boli Infecţioase, birourile Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Serviciul de Ambulanţă, curtea interioară a acestor instituţii, unde îşi aveau sediul arhivele Direcţiei de Sănătate Publică şi Laboratorul de Medicină Nucleară. Trei ani mai târziu, la apariţia Legii 501/2001, care abroga limitarea la maximum 10 a numărului de imobile care puteau fi retrocedate fiecărei eparhii, Episcopia Romano-Catolică a cerut şi clădirea din Strada Republicii nr. 35, în care funcţiona Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean, cunoscut orădenilor ca Policlinica nr. 1 sau Policlinica Mare. Solicitarea, adresată Comisiei Speciale de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase, invoca faptul că terenul de sub clădirea Policlinicii aparţinuse Ordinului Catolic Mizericordian-Milostiv. Consiliul Judeţean, administratorul imobilului, condus de acelaşi Alexandru Kiss, preşedintele UDMR Bihor, nu se opune pretenţiilor Episcopiei. Dar actele indică faptul că pe acel teren s-a construit, în anii 1899-1900, clădirea Palatului Finanţelor, la comanda şi pentru folosinţa statului maghiar. Cartea Funciară arată, conform unui extras de la 1906, că terenul nu mai aparţinea Ordinului Mizericordienilor, ci intrase, la 6 mai 1906, în proprietatea statului maghiar. Procesul de expropriere, datînd încă din 1898, aprobat de Consiliul Local Oradea, are numărul 365/231888/898. Actul este parafat de Ministerul de Interne maghiar şi de şeful regional al Ordinului Mizericordienilor. Rezultă că, în acest caz, clădirea a aparţinut Statului Român ca Palat al Finanţelor încă din 1920, deci nu a fost naţionalizată după 1948! Există o poză din 1922, iar deasupra coloanelor, pe faţadă, scrie mare: Administraţia Financiară. Cum de îşi permit catolicii să ceară, prin minciună, aceste clădiri istorice orădene, fără a fi arestaţi? În prezent, clădirea este goală de aproximativ 3 ani, la ordinul lui Alexandru Kiss, fost preşedinte CJ Bihor, în vederea retrocedării.

Clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu”
Proces pierdut de UDMR-işti în 2009, reluat însă de reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice. Construită pe terenul şi cu banii statului maghiar, clădirea a intrat în proprietatea Statului Român, în conformitate cu prevederile Păcii de la Trianon. Eforturile Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ştefan  Primul Martir, pentru dobîndirea clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional Mihai Eminescu” din Oradea, au început în anul 2008. Primăria a fost notificată că va trebui să evacueze clădirea”, conform unei dispoziţii a Comisiei Speciale de Restituire, înfiinţată în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 83/1999, privind retrocedarea bunurilor ce au aparţinut cultelor minorităţilor naţionale. Consiliera Silvia Suciu a cerut Consiliului Local Oradea să adopte o Hotărîre care obliga Primăria să îşi apere dreptul de proprietate asupra imobilului. Clădirea a fost revendicată pentru prima dată încă din anul 2000, de Fejes Rudolf Anzelm, uns de episcopul romano-catolic de la Oradea, Tempfli Jozsef, ca abate-exarh şi prepozit-prelat”. Acesta susţine că întreaga clădire a Colegiului Eminescu” a fost proprietatea Ordinului, fiind naţionalizată prin decretul din 1948. Minciună! Istoricul orădean Liviu Borcea spunea că imobilul nu a fost niciodată în proprietatea Ordinului Premonstratens. Construită în 1869, pe terenul şi cu banii statului maghiar, şcoala a fost dată călugărilor numai în trebuinţă”, pentru activităţi de învăţămînt, iar aici a funcţionat, din 1896, Academia de Drept. După ce Transilvania a revenit României în 1918, clădirea a intrat automat în proprietatea Statului Român, conform Tratatului de la Trianon, care preciza că toate bunurile statului maghiar devin de drept ale Regatului României, fără a fi necesare legi organice în acest scop”. A fost intabulată în 1936 pe Statul Român. Deci comuniştii nu au naţionalizat-o. În acest sens, există şi Sentinţa Civilă nr. 248, pronunţată în anul 1937 de Tribunalul Bihor. Prin aceasta, era respins recursul intentat de doi călugări împotriva unei sentinţe prin care împuternicitul de atunci al Ministerului Instrucţiunii Publice, Onisifor Ghibu, obţinea reformarea Cărţii Fonduare Oradea, pentru înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român” asupra clădirii fostei Academii de Drept. Cărturarul muncise 17 ani pentru acest rezultat, studiind istoria Ordinului Premonstratens, dar şi Dreptul privat maghiar. El a demonstrat că acei doi călugări nu aveau calitate în proces, întrucît Prepozitura din Oradea a Ordinului nu era autonomă, ci se subordona Prepozitului din oraşul ceh Jaszovar. Or, superiorul din Cehia nu îi împuternicise pe cei doi călugări orădeni să se judece cu Statul Român. Ordinul Premonstratens din Oradea, de rit romano-catolic, care are în componenţa sa doi preoţi, slujitori la biserica situată chiar lîngă imobilul în care funcţionează Colegiul, nu se dă bătut. Reprezentat de avocatul Kincses Elöd, fost preşedinte al UDMR Mureş, Ordinul Premonstratens a atacat la Curtea de Apel Oradea atît decizia Comisiei Speciale, cît şi încheierea intabulară din 1936. De asemenea, avocatul Kincses a atacat şi intabularea pe care statul comunist a făcut-o în 1946. Inutil, deoarece nu era nimic de naţionalizat, imobilul fiind deja al Statului Român, din perioada interbelică.
În mod surprinzător, Curtea de Apel Oradea nu a respins demersul premonstratenşilor, ci a scindat acţiunea în două: a pasat decizia-cheie privind actele de intabulare pe Statul Român din 1936 şi 1946 spre Judecătoria Oradea şi a suspendat luarea unei decizii privind Decizia 2017/2009, emisă de comisia specială de la Bucureşti, pînă cînd va exista o decizie judecătorească privind actele de intabulare. Juriştii Primăriei au făcut recurs la această decizie a Curţii de Apel Oradea considerînd că actul de intabulare, emis în urma unei decizii judecătoreşti definitive din perioada interbelică, nu poate fi azi revizuit de o altă instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut însă decizia Curţii de Apel. În martie 2011, Judecătoria Oradea a respins, la rîndul ei, excepţiile invocate de municipalitate, menite să demonstreze ilegalitatea acţiunii Ordinului Premonstratens! De ce nu sînt arestaţi aceşti preoti infractori, care vor să alunge elevii din cel mai mare Colegiu al judeţului Bihor?
Clădirea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor
Retrocedată. La fel ca şi alte două clădiri ce fac parte din acelaşi complex arhitectural, clădirea a fost naţionalizată în 1948, o dată cu alte imobile bisericeşti”. O altă forţare a legislaţiei privind retrocedările are ca autor Ordinul Călugărilor Mizericordieni, întruchipat tot într-o singură persoană, vicarul Episcopiei Romano-Catolice, Fodor Jozsef. În 2000, Episcopia primea, tot în baza OUG 83/1999, birourile Spitalului Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi sediul Ambulanţei, pe motiv că, pînă la naţionalizare, ele ar fi aparţinut Ordinului Călugărilor Mizericordieni. Operaţiunea nu a fost legală nici măcar din punct de vedere formal, întrucît Ordinul nefiind subordonat Episcopiei, aceasta nu putea primi fostele proprietăţi călugăreşti.
 
Spitalul de Boli Infecţioase
De asemenea, retrocedat. Parte a aceluiaşi complex arhitectonic, clădirea a trecut în proprietatea Statului Român, la 1948, o dată cu alte imobile bisericeşti” naţionalizate. Doctorul Ritli Ladislau, azi ministru al Sănătăţii, pe atunci şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, a pus umărul la retrocedarea unei părţi din Spitalul de Boli Infecţioase, cea de pe Strada Magheru. Într-o adresă expediată, în martie 2004, prefectului de atunci, Gheorghe Sârb, Rittli lăuda intenţia Episcopiei de a lua Secţia de hepatită pentru a o da unei fundaţii din Ungaria. Pentru a-şi crea un alibi, Ritli pretindea că direcţiunea spitalului nu mişcă un deget pentru repararea clădirii, ci preferă să ţină bolnavii în condiţii necorespunzătoare”! Pentru a grăbi retrocedarea în natură, Ritli Ladislau a ordonat evacuarea spitalului, operaţiunea fiind executată la 30 decembrie 2005.
Singurul document pe baza căruia au acţionat Episcopia Romano-Catolică, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexan-dru Kiss, şi Ritli Ladislau a fost o încheiere judecătorească obţinută în mod dubios, în 2000, pe baza unei simple note de constatare a Comisiei Speciale de Restituire, care recunoştea Episcopiei dreptul de proprietate asupra unor imobile din perimetrul dintre Străzile Magheru, Republicii şi Snagovului, spaţiu pe care se află clădirile Spitalului de Boli Infecţioase, birourile DSP şi ale Ambulanţei. Încheierea nu are decît două semnături indescifrabile în locul unde ar trebui, conform procedurilor legale, să se afle şi numele judecătorului, alături de numele conducătorului de Carte Funciară. Bănuiala că documentul a fost obţinut pe şest” este întărită de faptul că retrocedarea imobilelor bisericeşti de către Comisia de la Bucureşti nu se face prin note de constatare (care nu sînt decît un act preliminar), ci ca urmare a unei Decizii, care să fie comunicată în scris tuturor părţilor interesate.
Clădirea staţiei de Ambulanţă Bihor (retrocedată) face şi ea parte din complexul de imobile naţionalizate în anul 1948, fiind considerate atunci imobile bisericeşti”.
Săptămînalul Bihoreanul” susţinea, în ediţia din 5 februarie 2008, că aceste trei clădiri  sediul DSP Bihor, sediul Ambulanţei Bihor şi imobilul în care a funcţionat Spitalul de Boli Infecţioase  nu ar fi trebuit retrocedate Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, deoarece Ordinul călugăresc al Mizericordienilor nu ar fi fost niciodată în subordinea administrativă a Episcopiei. Şi totuşi, din anul 2000, după ce Episcopia a primit cele trei clădiri în baza OUG 83/1999, cele trei unităţi sanitare au plătit, ani la rînd, cîte 60 de milioane de lei vechi pe lună chirie. Şi asta pe baza unui simplu protocol, semnat între adiministraţia sanitară a judeţului, condusă la acea vreme de actualul ministru Ritli Ladislau, şi capii Episcopiei. Azi, DSP Bihor s-a mutat într-un alt sediu, iar în clădirea fostului spital funcţionează o unitate medicală privată, susţinută de o firmă maghiară. Numai Serviciul de Ambulanţă Bihor a mai rămas chiriaş al Episcopiei.

Clădirea Filarmonicii de Stat
În proces de retrocedare. Episcopia Romano-Catolică de Oradea vrea să o retrocedeze, în ciuda faptului că la momentul naţionalizării, în 1948, ea funcţiona ca tipografie a fraţilor Sonnenfeld şi Seidman şi nu mai era imobil bisericesc”, ci figura ca şi clădire industrială”. Înainte de retrocedare, sub mandatul preşedintelui Alexandru Kiss, la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, s-au făcut investiţii masive în reabilitarea şi dotarea clădirii. După unele surse, ar fi vorba de 13 miliarde de lei vechi, altele vorbesc chiar de 33 de miliarde. În acest moment, fostul proprietar, Consiliul Judeţean Bihor, plăteşte chirie Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.
 
Băile Felix
Litigiul legat de clădirile revendicate a fost soluţionat  deocamdată  în favoarea românilor. Călugării din ordinul Premonstratens au solicitat clădirea Pavilionului V al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix. Imobilul nu intră, însă, sub incidenţa Legii nr. 10/2001, clădirea fiind construită în anul 1856, drept pentru care unitatea sanitară a respins notificarea. Primarului din comuna Sînmartin, în administrarea căreia se află staţiunile balneare Băile Felix şi 1 Mai, Lucian Popuş, a sesizat Comisia pentru Retrocedări în legătură cu faptul că şefii unor culte şi ordine călugăreşti fac presiuni pentru a fi împroprietăriţi cu sute de hectare de pădure şi terenuri, fără să poată prezenta vreo decizie legală în acest sens. Singurul reprezentant al ordinului Premonstratens din Bihor era, acum cîţiva ani, Fodor Joszef, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. La un moment dat, pretenţiile Bisericii Romano-Catolice în ceea ce priveşte Băile Felix sunau cam aşa: În acest caz, proprietarul de drept este Ordinul Canonic «Premonstratens» al Bisericii Catolice, al cărui patrimoniu deţinut numai la Băile Felix constă în: 47 de clădiri reprezentînd 5 hoteluri, 3 edificii de băi, locuinţe particulare, plus clădirea direcţiunii, restaurante, o cafenea, clădiri cu caracter economic sau de grădinărie, la care se adaugă 11,05 ha teren arabil, 12,9 ha păşune, 0,83 ha fîneţe, în total 126,09 ha”. Terenuri şi suprafeţe de pădure au fost, totuşi, retrocedate în zona staţiunilor 1 Mai şi Băile Felix.

Clădirea Liceului Sanitar
Vasile Voiculescu”
A fost  foarte recent  retrocedată şi ea, în natură, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. Pînă în 1948, acolo au funcţionat o mînăstire de maici şi o şcoală de fete. Cladirea a fost renovată chiar cu cîţiva ani inainte de retrocedarea către catolici.
 
Liceul Economic Partenie Cosma”
A fost silit şi el să se mute, în anul 2010. după ce clădirea a fost retrocedată tot Episcopiei Romano-Catolice. La început s-a discutat despre găsirea unei modalităţi de coexistenţă a elevilor români şi maghiari în aceeaşi clădire. În cele din urmă, la presiunea noilor proprietari, elevii români au fost siliţi să se mute. Azi în clădire funcţionează Liceul Szent Laszlo”.

sursa: ziarul tricolorul

Share |

Articol vizualizat de 1441 ori

24 Noi 2011