Adauga la Favorite 
Seteaza pagina ca homepage
Contact
Eveniment
NOI TELEGRAME WIKILEAKS: România a vrut să doneze armatei din Afganistan nişte puşti bătrîneşti, dar n-a putut acoperi costurile de transport
O telegramă a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks, dezvăluie una dintre modalităţile în care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucţia postconflict a Afganistanului. Wikileaks a publicat noi telegrame ale Ambasadei SUA de la Bucureşti. O astfel de telegramă dezvăluie una dintre modalităţile în care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucţia postconflict a Afganistanului. Pe 16 martie 2005, Ministerul Apărării a trimis o scrisoare Ambasadei SUA, primită abia pe 1 aprilie, prin care anunţa intenţia Guvernului de la Bucureşti (condus la acea vreme de Călin Popescu-Tăriceanu) de a dona armament Armatei Naţionale a Afganistanului, ţară în care România era şi este implicată, alături de SUA, în războiul împotriva talibanilor. Ambasada redă scrisoarea primită de la Ministerul Apărării şi semnată de generalul de brigadă Emanoil Ciocotea, şeful Departamentului Logistică: România dorea să doneze Afganistanului 7.167 de puşti-mitralieră de calibrul 7,62 (binecunoscutele AKM-uri) cu pat comun categoria I şi 783 de astfel de puşti, de categoria II. Detaliul care umbreşte însă acest gest al Guvernului de la Bucureşti este că puştile erau mai bătrîne decît soldaţii care urmau să le folosească: erau fabricate în 1963 (lotul de 7.167 bucăţi) şi 1964 (lotul de 783 de bucăţi). Chiar şi aşa, lucrurile nu erau atît de simple. „Obiectele nu pot fi donate decît dacă Guvernul României adoptă o decizie în acest sens. Pentru asta, Guvernul României trebuie să primească scrisori oficiale de la Ministerul Apărării SUA şi de la Guvernul Afganistanului, care să notifice acceptarea donaţiei şi care să menţioneze cine va pune la dispoziţie transportul donaţiei pe ruta externă către beneficiar”, arată telegrama interceptată de Wikileaks cît de întortocheată este birocraţia românească. După aproximativ o lună, pe 4 mai 2005, Departamentul de Cooperare în Apărare al Ambasadei SUA de la Bucureşti primeşte o nouă scrisoare de la Ministerul Apărării, semnată de data aceasta de adjunctul şefului Departamentului Logistică, generalul de brigadă Leucea Crăciun. Din scrisoare, reiese că americanii puneau deja la dispoziţie transportul pînă în Afganistan, dar se interesau dacă românii sînt dispuşi să acopere măcar costurile transportului armelor pînă la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” de lîngă Constanţa, de unde urmau să fie preluate de aeronava americană. Răspunsul României: „România nu poate acoperi nici costurile transportului intern de armament, estimate la 35.520 de dolari, nici costurile de manipulare a mărfii la aeroport”. Armele urmau să fie aduse din Garnizoana Tîrgovişte, iar Ambasada notează că „distanţa dintre oraşele Constanţa şi Tîrgovişte este de peste 300 de kilometri”. Mai mult, Ministerul Apărării îşi anunţă partenerii americani că armele nu vor fi aduse nici măcar pînă la Aeroportul militar „Mihail Kogălniceanu”, ci „vor fi livrate la o locaţie situată la 5 kilometri de aeroport, cu o zi sau două înainte de sosirea avionului (american)”. O discuţie de pe forumul studenţilor de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu arată că puştile-mitralieră de calibru 7,62, denumite popular AKM-uri, fabricate în 1963, mai sînt folosite doar în şcolile militare, fiind scoase din uzul Armatei Române.
