Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

Noi ambasadori pentru perpetuarea la putere a PDL


Centrala diplomatică de la Bucureşti a fost bulversată teribil de amploarea nemaiîntîlnită a fenomenului declanşat recent de preşedintele României, Traian Băsescu. Este vorba despre avalanşa de rechemări prin decrete prezidenţiale a unei pleiade de ambasadori ai ţării noastre. Surse din Administraţia Prezidenţială au explicat pentru cotidianul.ro tîlcul discret al acţiunii declanşate de şeful statului: PD şi activul de partid!  Două sînt explicaţiile gestului şefului statului român. Prima explicaţie. Actuala putere a decis că sinistrul fenomen antidemocratic din toamna lui 2009 - reprezentat de organizarea alegerilor prezidenţiale la Ambasada României de la Paris - trebuie multiplicat, după cum au declarat pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială. Trebuie multiplicat pentru ca Partidul Democrat să rămână veşnic la putere. Altfel, menţinerea PD la guvernare este imposibilă în cazul unui scrutin corect. Pentru acest deziderat, regimul dictatorial al lui Traian Băsescu a decis securizarea, după modelul Baconschi-Paris 2009, a tuturor ambasadelor României. Conform surselor cotidianul.ro din interiorul Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu T. nu vrea  să apară surprize în operaţiunea „1.000.000 de voturi din Diaspora pentru PD”. Cea anunţată cam intempestiv de proaspătul prim-vicepreşedinte pedist şi şef al centralei diplomatice româneşti, Teodor Baconschi. Ambasadele vor fi asigurate cu oameni de încredere, gata să repete, pentru perpetuarea PD la putere, experienţa lui Baconschi. Acel PD pe care Băsescu îl va conduce direct după părăsirea Cotrocenilor în 2014. Apare o singură problemă: nu se va putea repeta precedentul Baconschi. Pentru răsplată nu vor exista atîtea funcţii de ministru de Externe cîţi ambasadori devotaţi cauzei electorale a PD vor fi. A doua explicaţie. Rechemările de ambasadori - prin semnătura garantului constituţional al statului român - mai au un tîlc, mai spun sursele noastre din Palatul Cotroceni. În locul rechemaţilor, vor fi trimişi clienţi de partid, hămesiţi de atîta aşteptare. Conform surselor cotidianul.ro din interiorul Administraţiei Prezidenţiale, va fi continuată operaţiunea „Pipiţe PD, de la partid în diplomaţie” , după modelul Cynthia. Adică duduia aceea cunoscută îndeobşte drept „blonda lui Boc”. Astfel, la sediile PD nu vor mai rămîne decît juniorii, iar cei cu vechime vor năpădi ambasadele. La alegerile parlamentare şi prezidenţiale, precum şi la referendumurile naţionale, în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate - organizate în spaţiile diplomatice şi consulare ale României – sînt numiţi mai ales salariaţi ai misiunilor diplomatice şi consulare româneşti. Unora dintre ambasadori, e drept, le-a expirat, teoretic, mandatul de patru ani. Multora, nu. Au existat ambasadori care au avut mandate matusalemice la post, precum Viorel Isticioaia-Budura la Beijing sau Mariana Stoica la Tel-Aviv (Ierusalim). Printre ambasadorii rechemaţi înainte de expirarea celor patru ani de mandat sînt: Ionel Nicu Sava - Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein, Victor Micula - Regatul Danemarcei şi Republica Islanda, Daniel Banu - Bosnia şi Herţegovina sau Ion Pascu - Republica Turcia. Conform mai multor surse, şeful de cabinet al lui Băsescu T., Cătălin Avramescu, va fi cadorisit - pentru statutul de uşier la poartă nouă al preşedintelui României - cu ditamai postul de ambsador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Finlanda şi în Republica Estonia. Informaţia privindu-l pe uşierul lui Băsescu a fost confirmată practic de ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi: „Dacă noi avem o propunere a unei personalităţi universitare, cu cărţi la Princeton, care cunoaşte foarte bine şi mediul academic din Finlanda, sîntem acuzaţi de politizarea diplomaţiei”.

IOSIF BUBLE

Share |

Articol vizualizat de 3346 ori

Afisari

25 Mai 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.