Eveniment
Jaf armat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Au fost furate 43 de kilograme de aur
Un jaf armat a avut loc, marţi dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 83, un autoturism care transporta bijuterii pentru o firmă fiind oprit de persoane mascate şi înarmate aflate într-un alt autoturism. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, jaful a avut loc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 83. Astfel, un autoturism care transporta 43 de kilograme de bijuterii din aur pentru o firmă a fost blocat în trafic de un alt autovehicul, din care au coborît mai multe persoane cu feţele acoperite şi înarmate. Atacatorii au spart geamurile autoturismului care transporta valori şi au furat bijuteriile. Persoanele aflate în maşina atacată nu au fost rănite. Din primele cercetări rezultă că autovehiculul care transporta valori nu era specializat în astfel de operaţiuni, fiind o maşină obişnuită. Potrivit primelor informaţii, se pare că atacatorii au acţionat la pont. La ora transmiterii acestei ştiri, Poliţia a instituit filtre.






