Eveniment
Felcerul Ciuhodaru, Atras de Oprea ospătaru’...
Deputatul PC Tudor Ciuhodaru, omul de la care a pornit tot scandalul candidaturilor locale din USL, este la un pas de a candida din partea viitoarei Mişcări Populare la funcţia de primar al localităţii, negociind în aceste zile dezertarea la UNPR. Conform unor surse din cadrul USL, Tudor Ciuhodaru îşi doreşte mai mult decît orice funcţia de primar al Municipiului Iaşi şi, în disperare, de la începutul acestei săptămîni, are zilnic întîlniri cu ospătarul Gabriel Oprea. Ca un semn al faptului că intenţiile sale sînt serioase, Tudor Ciuhodaru a fost singurul parlamentar al Opoziţiei care a participat miercuri, în Parlamentul României, la votul prin care a fost aprobată înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene.
Deşi, în aparenţă, felcerul spîn pare că doreşte să îşi abandoneze mentorul politic, omul care l-a făcut cunoscut, împingîndu-l la mai toate emisiunile posturilor sale de televiziune, Dan Voiculescu – sursele noastre cred că, de fapt, Ciuhodaru este doar o şmecherie prin care Felix doreşte să asigure supravieţuirea partidului său şi după alegerile din 2012, în condiţiile în care USL nu va fi capabilă să ia guvernarea - şi prin care se va negocia schimbarea bărcii politice. Dacă va face mişcarea de trecere la UNPR, pentru a deveni viitorul candidat la Primăria Iaşi, Tudor Ciuhodaru, caricatura care, pînă de curînd, îşi dădea cu părerea pe orice temă şi critica absolut toate mişcările Puterii se dovedeşte a fi doar încă o mică lichea, ahtiată după funcţii şi cu aere de vedetă judeţeană.





