„Dizidentul” Patapievici a fost creat de Virgil Măgureanu, prin Andrei Pleşu şi „Căpitanul Soare”

În martie 1995, cu un an şi ceva înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, în „Dilema” (nr.112, 3-9 martie), exploda cazul „căpitanului Soare”, angajat al Serviciului Român de Informaţii, care ajunsese la uşa unui apartament învecinat cu cel al „impetuosului intelectual“ Horia Roman Patapievici, un nume deja cunoscut, prin eseurile publicate în „Contrapunct”, „22” şi „Dilema”, beneficiar, la acea dată, al unei burse oferite de Institutul Goethe din Germania. Scandal în toată regula! Autorul nu este altul decît fostul şef de Cancelarie al generalului-colonel Iulian Vlad (şef al Departamentului Securităţii Statului – DSS), pe care evenimentele din decembrie ’89 l-au găsit la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al DSS. Între 1990 şi 2006, în cadrul Serviciului Român de Informaţii, s-a ocupat de reglementarea şi planificarea activităţii de informaţii, a predat la instituţii de profil şi a asigurat managementul resurselor informaţionale. Povestea este lungă, terifiantă pe alocuri, bine dozată şi cuprinde inclusiv disputa de dată recentă în care a fost implicată Herta Müller, laureată a Premiului Nobel, prin aportul anumitor Servicii Secrete străine. Revenim la cazul căpitanului Soare. De notorietate era deja, în 1995, că directorul SRI, Virgil Măgureanu, devenise „anti-Iliescu”, căutîndu-i înlocuitori. Exploatînd un fapt profesional banal, o investigaţie a „cazului Soare”, supradimensionată ulterior, a creat un fals persecutat, pentru atitudinea sa, de acum consacrată. Chiar dacă, pe fond, opozantul avea ce avea cu România, nu cu Ion Iliescu în special. Virgil Măgureanu i-a ascuns preşedintelui datele reale ale scandalului Soare, care i-au fost prezentate, însă, de fostul său prim-adjunct, generalul Victor Marcu. Ascensiunea ulterioară, pînă la rang ministerial, a lui Horia Roman Patapievici, în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, examinată de specialişti în Inteligence, apare ca o reuşită infiltrare a unei „cîrtiţe” într-o instituţie în care miza Dosarelor Securităţii referitoare la agenţi şi acţiunile Serviciilor Străine a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă. „Horia Roman Patapievici şi camarazi de-ai lui au fost prinşi cu mîţa în sac, adică executînd teme de scotocire şi extragere de informaţii şi documente din arhivele Securităţii la solicitarea Serviciilor străine interesate, deopotrivă, să recupereze amintirea acţiunilor lor trecute în România şi să proiecteze altele. Pedeapsa pentru fapta sa ignobilă a fost o rotire, respectiv promovarea ca preşedinte a Institutului Cultural Român, o înaltă demnitate ce i-a venit ca o mănuşă individului chitit pe continuarea lucrărilor anti-naţionale ale înaintaşilor săi kominternişti, care au distrus programatic intelectualitatea şi valorile identitare ale culturii şi spiritualităţii româneşti”. Fireşte, orice raţionament, oricît de fin „procesat” de un specialist în materie, poate avea şi anumite erori de interpretare. Ceea ce demonstrează generalul (r) Aurel I. Rogojan, cu o sagacitate neobişnuită, pare aproape infailibil.

Share |

Articol vizualizat de 2770 ori

10 Aug 2011