Cum s-a golit Fondul de pensii. Cine a coordonat jaful?

Traian Băsescu se plînge că sînt prea mulţi pensionari şi că deficitul generat de Fondul de Pensii nu-i permite Guvernului să facă investiţii. Chiar dacă ar fi aşa, presa demonstrează că nu pensionarii sînt de vină pentru criza din prezent, ba mai mult, Statul Român este dator pensionarilor. Pînă în 1989, banii vărsaţi în Fondul de Pensii de către cei care munceau în România depăşeau de două ori necesarul pentru plata pensiilor. Fondul era, deci, unul de acumulare. Balanţa a fost pozitivă pînă în 1997, timp în care s-au făcut rezerve din banii destinaţii plăţii pensiilor.

Statul Român a împrumutat aceşti bani, iar din momentul în care a trebuit să returneze sumele respective a început să pună „problema pensiilor”. Ce răspundere au cei care au administrat statul? După cum am demonstrat, cred, cît se poate de concludent, în baza cifrelor statisticii oficiale, motivul dezechilibrelor financiare existente (şi persistente) de ani de zile în România nu constă în majorările de salarii bugetare şi de pensii din anii 2007-2008. Cu atît mai puţin, majorările de pensii din anii menţionaţi (care au fost, după cum am arătat, o reparaţie firească şi cuvenită acestei categorii de cetăţeni) sînt responsabile de deficitul Fondului de Pensii. În episodul de astăzi, încep să identific adevăratele cauze ale dezechilibrelor financiare care macină nu doar economia românească, ci, pe cale de consecinţă, societatea noastră în ansamblul ei şi echilibrele şi pacea socială. Principala explicaţie o reprezintă modificarea gravă a structurii de ramură a economiei româneşti de-a lungul ultimilor 21 de ani, realizată în primul rînd prin distrugerea în mare parte a industriei (au dispărut, în această perioadă, aproape integral, ramuri sau subramuri industriale, cum ar fi filaturile, ţesătoriile, fabricile de tricotaje sau de confecţii, cea mai mare parte - cca 75% - din industria producătoare de zahăr, o bună parte din industria constructoare de maşini şi exemplele ar putea continua). Rezultatul evoluţiei în planul ocupării populaţiei active, respectiv al raportului între numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor de asigurări sociale de stat, îl reprezintă prăbuşirea aproape constantă (şi de-a dreptul dramatică) a numărului de salariaţi din economia naţională, de la 8.142 mii persoane în anul 1990 la 4.595 mii persoane în anul 2009 (reprezentînd un minus de 3.547 mii persoane), în paralel cu creşterea aproape constantă şi de mare amploare a numărului de pensionari, de la 3.577 mii persoane în anul 1990, la 5.689 mii persoane în anul 2009 (reprezentînd o creştere de 2.112 mii persoane).

O consecinţă directă a acestor evoluţii a constituit-o scăderea constantă a veniturilor Fondului de Pensii, în paralel cu creşterea permanentă a solicitărilor către acest fond, pentru asigurarea pensiilor în plată, în număr din ce în ce mai mare. O analiză a acestei situaţii, ţinînd cont şi de evoluţia, an de an, a nivelului pensiei medii ca procent din salariul mediu, arată că, în anul 1990, contribuţiile salariaţilor asigurau ele însele (fără a mai ţine cont de acumularea din anii anteriori a fondului) acoperirea a aproape de două ori mai multe pensii medii decît erau, efectiv, în plată în acel an. Ceea ce demonstrează că, la acea dată (şi de mulţi ani), Fondul de Pensii era un fond cu acumulare şi cu un excedent considerabil. Situaţie care a persistat încă un număr de ani. Calculele mele estimative arată că sistemul a fost în sine sustenabil (fără a apela la acumulările din anii anteriori) pînă în anul 1997. După această dată, a început să apară dezechilibrul anual între sumele colectate de sistem şi sumele necesare pentru acoperirea pensiilor în plată. Dezechilibru care a fost, un număr de ani, acoperit din acumulările sistemului din anii dinainte de 1989 şi din perioada 1990-1997. O întrebare legitimă pentru managerii economiei româneşti din această perioadă (şi în special pentru miniştrii Muncii şi ai Finanţelor), la care s-ar cuveni să se ofere şi un răspuns opiniei publice în general şi, în special, pensionarilor României ar fi în ce perioade şi cu ce sume, s-a apelat de către stat la „împrumuturi” de la Fondul de Pensii pentru a acoperi deficite din alte domenii, cît a fost cuantumul însumat al acestor „împrumuturi” şi dacă ele au fost restituite vreodată. Lucru esenţial pentru a aprecia şi legitimitatea şi, mai ales, moralitatea afirmaţiilor lui Traian Băsescu depre cei 14 miliarde de lei cu care, în acest moment, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să acopere deficitul Fondului de Pensii. Abia în momentul în care am primi un răspuns la această întrebare, am putea face un bilanţ din acest punct de vedere, pornind de la soldul excedentului Fondului de Pensii în anul 1989 şi pînă în ziua de astăzi, care ne-ar lămuri cine la cine este dator în momentul de faţă.

EUGEN ZAINEA

Share |

Articol vizualizat de 2771 ori

14 Sep 2011