Eveniment
Cu „Bac”-ul prin cataractele învăţămîntului...
Este rezultatul pe care şi l-a dorit Traian Băsescu pentru a ne demonstra că „şcoala românească scoate tîmpiţi pe bandă”. Este rezultatul de care agramatul ministru Funeriu avea nevoie pentru a deveni un geniu prin comparaţie. Chiar dacă, personal, nu s-a „compensat” nici la capitolul studiilor echivalate, nici la cel legat de stăpînirea limbii române, ori la demonstrarea capacităţii de a gîndi singur, şi nu prin mesaje şoptite din „foaierul” Conferinţelor de Presă. Este rezultatul de care avea nevoie întreg guvernul pentru a putea poza, nu ca adunătură de indivizi cu studii dubioase, ci în formula de „vîrfuri” neapreciate.
Rezultatele de la examenul de Bacalaureat de anul acesta sînt, într-adevăr, catstrofale. Dar sînt, în parte, şi îndoielnice, în primul rînd din cauza contextului general neclar în care trăim de un mandat şi ceva încoace. Sînt rezultate îndoielnice „a priori”, pentru că nimic din ceea ce întreprind miniştrii lui Emil Boc (o altă catastrofă educaţională, dar nu ca limbaj, ci, mai grav, ca logică profesorală) nu mai poate fi scos din tabloul aplecării slugarnice spre alte interese, inclusiv spre terfelirea şi desfiinţarea a tot ceea ce se leagă de fiinţa românească. De aceea, aceste rezultate puteau constitui un reper al neputinţei şi al nepriceperii, al îndobitocirii prin manelizare, doar dacă ne doream un examen naţional de selecţie, nu unul de absolvire. Este drept, nici nu era prea dificil pentru ministrul semianalfabet să aducă aceste rezultate la dimensiunea necesară demonstraţiei cotroceniste: aceea a existenţei unei putrefacţii în fiecare cotlon al fiecărui sistem pe care, cum-necum, România s-a bazat şi şi-a format valori decenii întregi. Nu era greu să se ajungă aici. Avem un corp profesoral timorat şi chiar înspăimîntat de ziua de mine, gata să se transforme, pentru propria-i supravieţuire, într-o massă de oameni de ordine. Pentru că spre asta ne îndreptăm, spre generalizarea puterii de acţiune a oamenilor de ordine în orice domeniu, inclusiv prin transformarea benevolă a profesioniştilor din fiecare sistem în persoane complice forţei de opresiune (iată, acum şi intelectuală!) aflată la dispoziţia ocîrmuirii. Desigur, doar transformarea supraveghetorilor în cerberi care, din nevoia de-şi demonstra slugărnicia în faţa sistemului, pentru a avea asigurată ziua de mîine, şi care au exagerat în prea multe cazuri, nu era suficientă. Mai era nevoie de ceva... De mici ajustări ale subiectelor, de întocmire a acestora cu ciuda şi patima profesorului-dinozaur, care nu crede că alt-cineva merită să meargă mai departe, de mici artificii azvîrlite ico-colo, prin subiecte insuficient explicate sau greşit repartizate. Să nu uităm şi un alt aspect important. Au fost prea multe cazuri în care elevii au fost daţi afară doar pentru gesturi aparent legate de tentaţia copierii. Ceea ce, mai departe de a avea legătură cu onorabilitatea examenului de Bacalaureat, se potriveşte unui rost pe care Traian Băsescu se străduieşte să-l generalizeze. Acela în care, dincolo de omniprezenţa oamenilor şi forţelor de ordine (statul poliţienesc), „prostimea” să înţeleagă că nu doar fapta se pedepseşte, ci şi tentativa, ori chiar doar gîndul prezumat. Astfel, o acţiune în care, pentru cîteva ore, supraveghetorii au devenit echivalenţii membrilor Tribunalelor Poporului care, acum mai bine de 50 de ani, decideau, de la vîrful cozorocului abia şters de unsoare, cine este intelectual ori nu, vinovat ori ba, este chiar formula generalizată pe care preşedintele-jucător încercă să o aşeze peste toate reperele. Dar, dincolo de lecţia pe care trebuie să o fi învăţat elevii care au picat lamentabil „Bac”-ul în acest an, rămîn şi prea multe semne de întrebare legate de rostul tranformării examenului de maturitate într-unul de selecţie. De scoatere din firescul logicii educaţionale a rostului selecţiei acolo unde se impune, pe parcursul anilor de liceu şi la admiterea în învăţămîntul superior. Pentru că, prin lovitura aplicată învăţămîntului preuniversitar, vizat este sistemul universitar. De altfel, de prea multe luni se observă tendinţa Puterii de a nivela şi uniformiza învăţă-mîntul, dorita desfiinţare a unora dintre universităţi neîncepînd însă abia acum, prin lăsarea facultăţilor fără candidaţi, ea fiind parte a unui proces deja iniţiat. Să nu uităm nici intenţia ministerului de a forţa unificarea universităţilor din oraşe în megacentre, dar nici proiectul, trecut deja de Senat, prin care se desfiinţează locurile cu taxă de la învăţămîntul de stat. Aşa că ne reformăm... Fie şi cu de-a sila. Dar, mai întîi, dă-i poporului mîncare, şi abia după aceea pune-te cu băţul pe el, pentru a-i corecta „deficienţele”, pentru a-i alunga fantomaticele „tare”. Adu-le copiilor părinţii înapoi din exilul impus pentru o bucată de pîine, reîntregeşte familiile, şi după aceea poţi reclama dreptul la perfecţiune. Dar aşa, cu o societate sărăcită, pauperizată de-a dreptul, care nu mai are nici un fel de repere, în care identitatea îi este distrusă şi prin alte măsuri paralele, dar nu rupte de cele aplicate învăţămîntului, pe cine vrei să educi? Nu s-a gîndit nimeni că într-o societate deja bulversată, cu o tablă a valorilor inexistentă, cu generaţii de elevi ce au tendinţe de suicid (o problemă de pshilogie de massă mascată sub genericul „generaţia emo”), cu tineri care se aruncă, nu în vîltorile vieţii, ci în cele ale rîurilor, o asemenea măsură coercitivă va aproduce efecte dezastruoase? În asemenea condiţii, nu poţi să nu priveşti felul de organizare a acestui Bacalaureat nu doar ca o măsură de protecţie pecuniară (un mercantilism în care să se reducă masiv apăsarea pe bugetul de şomaj, prin reducerea numărului de absolvenţi de liceu, adică a posibililor şomeri cu drept de plată), ci exact ca pe un genocid. Un alt genocid, necesar în condiţile în care „reformele” din sănătate nu au reuşit să omoare destui români.









