Corespondenţă din New York SECURIŞTI BUNI, SECURIŞTI RĂI! SPIONI BUNI, SPIONI RĂI!

Nu vreau să scuz şi nici să acuz. Experienţa mea este unică în acest subiect.

Am cunoscut Securitatea mai bine decît alţii, în situaţii cu totul dramatice. Am fost, pe drept, acuzat de spionaj agravant şi de o acţiune îndreptată împotriva lui Nicolae Ceauşescu personal. Cu alte cuvinte, viaţa mea, în 2 ani de anchetă, a atîrnat, realmente, de un fir de păr. Imediat după absolvirea facultăţii, am fost trimis să fac un film despre nepotul de 8 ani al dictatorului, un „vestit căluşar”. Întîmplarea sau destinul a făcut să vină în Scorniceşti chiar soţii Ceauşescu, însoţiţi de cîţiva tovarăşi. În sat era o nuntă. După ce a făcut cadou un porc nuntaşilor şi a bătut o horă, şeful statului s-a aşezat la o masă îmbelşugată. După ce s-a cherchelit, a început să vorbească vrute şi nevrute. Atmosfera era destinsă şi şeful suprem mi-a spus: „Poţi să filmezi ce vrei, pentru că oricum se taie la protocol”. La un moment dat, am auzit că se vorbeşte de o bombă atomică (românească). Fără să gîndesc, am apăsat instantaneu pe butonul aparatului de filmat. Aceste cîteva minute mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna. După cum am aflat mai tîrziu, şi viaţa multor altora. Scurtînd relatarea, materialul a ajuns după cîteva luni (coproducţie de film) în mîna Serviciului Secret francez. În septembrie 1977, în ziua de 13, la orele 13, a început percheziţia mea, care a durat exact 13 ore. La un moment dat, un tînăr ofiţer de Securitate a fost trimis în debaraua din pivniţă, unde ascunsesem copia filmului cu pricina. După cîteva minute, acesta mi s-a adresat extrem de politicos: „Domnule Horvath, după plecarea noastră aruncă la gunoi această casetă de film”. Am crezut că este vorba de o provocare, ca să fiu prins asupra faptului. Dar nu a fost aşa. Acest tînăr şi-a pus viaţa în joc ca să o salveze pe a mea. Comentariul meu ar putea să se termine aici.

În 1977, Securitatea era deja ruptă în două. O parte a ei vroia să mă trimită rapid în faţa plutonului de execuţie, iar alta să mă „schimbe”, mai ales că numele meu apărea pe o listă specială a preşedintelui american Jimmy Carter.

Se pare că opţiunea a doua a învins. Înainte de a încheia cu adevărat, voi face o observaţie care îi va enerva pe mulţi şi chiar îmi va aduce noi duşmani. În comunism (cu excepţiile de rigoare), crema societăţii şi toate valorile făceau parte din Securitate sau colaborau cu ea. Numai acceptînd acest adevăr, destul de greu de rostit de alţii, poate începe o discuţie sinceră despre rolul Securităţii în societatea românească. Cu toate că eu consider Securitatea ca o organizaţie criminală, cred că este mai important ce ai făcut în Securitate, decît dacă ai făcut parte din ea.

Cu alte cuvinte, au fost SECURIŞTI BUNI ŞI SECURIŞTI RĂI .

ROBERT HORVATH-DEVA, cineast

Share |

Articol vizualizat de 2469 ori

30 Sep 2011