Ce monştri ascunde PDL de dragul Puterii

Multe se încăpăţînează să îndure acest partid de dragul guvernării. Insistă să se compromită şi dă totul pe cartea prezentului, chiar şi cu riscul de a împărtăşi soarta fostului PNŢCD. Totul pentru prezent, nimic pentru viitor. Pentru a-şi apăra majoritatea parlamentară şi a ţine în viaţă o coaliţie tot mai nefuncţională, PDL înghite orice pretenţii ale maghiarilor, trece cu vederea declaraţiile halucinante ale propriilor membri şi se lasă şantajat de diverşi oportunişti cu un trecut bogat într-ale migraţiei politice. Închizînd ochii la toate nefăcutele şi nemaiauzitele, PDL se descalifică singur în faţa propriului electorat şi pierde constant, dar sigur, din puţina şi aşa încredere pe care o mai avea în rîndul românilor. Fiţele şi pretenţiile tot mai absurde ale UDMR, pe care pedeliştii ştiu că trebuie să le accepte şi să le împlinească, sînt poate cele mai umilitoare. Pentru că fiecare zi a democrat-liberalilor la Putere depinde de buna dispoziţie şi bunăvoinţa maghiarilor, pedeliştii se închină la UDMR ca la un totem. Vrea sufleţelul udemeriştilor să pună Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în subordinea ministerului pe care îl conduc, PDL nu are încotro şi se execută. Cu zîmbetul pe buze chiar. Drama Partidului Democrat Liberal este că la fel s-a întîmplat şi cu cele mai importante proiecte ale guvernării Traian Băsescu-Emil Boc. Regionalizarea a picat pentru că UDMR a bătut din picioare şi s-a opus din prima pînă în ultima clipă. Proiectul de revizuire a Constituţiei nu a avut succes, de asemenea, pentru că partenerii maghiari din coaliţia de guvernare nu au fost de acord cu propunerile Guvernului şi preşedintelui. Mai mult, UDMR se ştie că nu a dorit niciodată să audă de Parlamentul unicameral, pentru care preşedintele Traian Băsescu a organizat chiar şi un referendum. Nu că PDL s-ar fi dat în vînt după înfăptuirea acestor reforme, deşi ele au fost prezentate în campanie drept principalele obiective de guvernare, însă presiunea şi şantajul exercitate de UDMR au tăiat pînă şi bruma de credibilitate de care ar fi putut să se bucure acest nefericit partid. Se vede astfel cu ochiul liber că singura grijă a democrat-liberalilor a fost dintotdeauna să se menţină la Putere, indiferent de costuri, dincolo de interesul naţional şi împotriva voinţei poporului (vezi rezultatele referendumului). Dar problemele create de către UDMR sînt printre cele mai mici bube din capul PDL. Ieşirile recente ale senatorului Iulian Urban, referitoare la adevăraţii responsabili ai ororii provocate de teroristul norvegian Anders Breivik, au fost trecute cu vederea de către liderii pedelişti cu o îngăduinţă de neacceptat. Senatorul PDL sfida penalul cînd afirma cu subiect şi predicat că „Nu Breivik a comis atentatul, ci actualii lideri care conduc UE“, însă nimeni din PDL nu a îndrăznit să-l tragă de urechi. Poate v-aţi întrebat de ce nu a fost exclus pentru nişte afirmaţii pentru care în alte ţări europene rişti şi să fii pus sub acuzare. Pentru că a văzut că-i merge şi poate să debiteze absolut orice, fără să fie cel puţin atenţionat, Iulian Urban a recidivat, declarînd de curînd că Europa „îşi protejează criminalii“. Bonus, senatorul PDL a elogiat şi invazia armatei române în URSS. Şi uite aşa, dintr-un eşec într-altul şi din declaraţii nebune în altele tot mai iresponsabile, PDL se redescoperă ca protector al tuturor exceselor. Ei bine, acum vine şi explicaţia. A trecut neobservată, însă întrebat ce crede despre declaraţiile mai recente ale senatorului Urban, un lider PDL a recunoscut un adevăr frust: „Sînt şi momente cînd neavînd o majoritate parlamentară solidă trebuie să tolerezi. Este o o realitate, mai trebuie să tolerezi şi atitudini care nu ar fi de tolerat într-un partid. Din păcate, la Senat, coaliţia are o majoritate destul de fragilă şi probabil de asta nici nu au fost sancţiuni drastice la adresa unor colegi“ - Sulfina Barbu, într-o declaraţie la Realitatea TV. În final, sîntem lămuriţi. Aşa se explică şi de ce Dan Păsat a fost ţinut strîns în braţe pentru a nu fi lăsat pe mîna Justiţiei. Cum şi de ce a fost convins Silviu Prigoană să nu îşi ia concediu pentru creşterea copilului. De ce un alde Oajdea este lăsat să turuie ca o maşină stricată ce vrea împotriva propriului partid şi premierului său. Şi cîte şi mai cîte astfel de minuni. Totul şi orice pentru a mai rămîne încă o zi la guvernare.

Share |

Articol vizualizat de 2396 ori

20 Aug 2011