Academician Dinu C Giurescu: Ce este „naţional” în „Legea educaţiei naţionale”? O putem socoti, cu temei, „Legea educaţiei fără patrie”

Academicianul si eminentul istoric Dinu C Giurescu a tras un semnal de alarmă grav, încă de anul trecut, faţă de Legea Educaţiei Anti-Naţionale, care prevede predarea Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale, şi pe care  încearcă să o modifice acum deputatul clujean Mircia Giurgiu.

În avertismentul profesorului, pe care îl redăm mai jos, Dinu Giurescu atrăgea atenţia că „Punerea în aplicare a unor atari prevederi va contribui în mod direct, prin şcoală, ca naţiunea română să devină, treptat, o populaţie cu un vag sentiment al identităţii sale. Ţelul ultim este ca noile generaţii să nu mai gîndească la patrie, la rostul şi menirea României în Europa, să nu mai ştie de aportul românilor la istoria şi civilizaţia europeană, să nu mai aibă sentimentul demnităţii naţionale, nici individual, nici colectiv”. „În final – scrie profesorul cu mare amărăciune -, ne putem întreba de ce „Legea educaţiei naţionale” este intitulată aşa? Ce este „naţional” în ea?”. „Ea preconizează o educaţie în care nu se află sentimentul şi identitatea României. O putem socoti, cu temei, Legea educaţiei fără patrie.”, conchide academicianul Dinu C Giurescu in analiza preluata de Ziarişti Online.

Educaţie fără patrie Autor:  „Legea educaţiei naţionale”, asumată de guvern şi considerată neconstituţională de Curtea Constituţională, enumeră în articolul 3 „principiile care guvernează învăţămîntul preuniversitar şi superior din România”. Sînt 13 principii referitoare la: echitate, calitate, relevanţă, eficienţă, descentralizare, răspundere publică, „garantarea identităţii culturale a tuturor cetăţenilor români şi a dialogului intercultural”, autonomie universitară, libertate academică, transparenţă, „independenţa faţă de dogme religioase şi faţă de doctrine politice”, incluziune socială, „centrarea educaţiei pe beneficiarii acesteia”. Un principiu lipseşte cu desăvîrşire: cunoaşterea istoriei şi culturii româneşti. Absenţă cu urmări de durată, cînd examinăm şi alte articole ale acestei legi.

* Într-adevăr, în articolul 4 citim că „educaţia şi formarea profesională a copiilor, tinerilor şi a adulţilor, au ca finalitate principală formarea competenţelor” pentru:

a) „împlinirea şi dezvoltarea personală”;

b) „integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate”;

c) „ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile”.

Rezultă că instruirea şi formarea profesională nu au de fel nevoie de cunoaşterea creaţiei culturale şi a istoriei României, a rostului ţării noastre în această parte a Europei. Formăm noi generaţii fără conştiinţa apartenenţei la România.

* Lucrul capătă proporţii la articolul 37, aliniatul 1, care precizează: „În cadrul învăţămîntului preuniversitar, cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română”. Iar aliniatul 2 a) din articolul 37 precizează: „Disciplina «Limba română» se predă pe tot parcursul învăţămîntului preuniversitar, după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă”. Pentru ca să nu existe nici o îndoială asupra intenţiilor legiuitorului, aliniatul 5, din acelaşi articol 37, adaugă: „În învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, Istoria şi Geografia României se predau în aceste limbi…” (sublinierile D.C.G.) Aceste prevederi au fost însuşite de guvern şi urmează să fie supuse Parlamentului fără discutarea lor, prin procedura asumării răspunderii. Asumare care înseamnă aprobarea lor automată, întrucît coaliţia de guvernămînt deţine majoritatea absolută în Camera Deputaţilor şi în Senat.

În rezumat, prevederile citate mai sus înseamnă că: Istoria şi Geografia României vor fi predate în limba minorităţii naţionale respective; Limba română va fi predată acestor minorităţi ca o limbă străină.

* Punerea în practică a acestor prevederi ne duce departe. a) Istoria şi Geografia României poate fi predată, în România, în limba maghiară, dar şi în germană, ucraineană, sîrbă, în graiul romilor, de ce nu în limbile celor 15 minorităţi reprezentate în Parlamentul din Bucureşti. b) Întrucît România este stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană, europarlamentarii români din coaliţia guvernamentală ar putea propune Parlamentului de la Strasbourg extinderea predării Istoriei şi Geografiei ţărilor membre în limbile minorităţilor naţionale ale ţărilor respective. Ca urmare: Istoria Bulgariei să fie învăţată în limba turcă; Istoria Macedoniei, în limba albaneză; Istoria Italiei, în limba germană; Istoria Serbiei, în limba ungară etc. c) Ca o extindere a „dialogului intercultural”, predarea Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor etnice poate fi extinsă şi la minorităţile de dată recentă din ţările europene. Ca urmare: Istoria Germaniei să fie predată în limba turcă; Istoria Estoniei, în limba rusă; Istoria Letoniei, în limba rusă; Istoria Moldovei, în limba rusă şi în găgăuză; Istoria Ucrainei, în limba rusă etc.

*Chiar dacă asemenea „iniţiative” nu ar fi pe placul parlamentarilor europeni, este foarte probabil, ca „principiile” din articolul 37 (vezi mai sus) să se regăsească şi în noua versiune a „Legii educaţiei naţionale”.

Share |

Articol vizualizat de 3173 ori

25 Mai 2011