Educația tăvălugului

0
210

Festivalul „Enescu” are de toate, în afară de spectatori educați. Educația este baza unei civilizații, ori când ministrul educației este agramat și lipsit de bun simț, când reforma învățământului este o vorbă în vânt, cum să fie spectatorii educați? De unde până unde?

Dar festivalul s-a întins mai mult decât este palpuma educației. De fapt, nici nu-i pasă. S-a văzut ce a însemnat „era Holender”, era unui escroc, cum o numesc unii! Nu i-a păsat decât ca tăvălugul să meargă. Festivalul e ca un tăvălug vulcanic. Este un mecanism care, odată pornit, nu mai poate fi oprit, se derulează din inerție. Or educația înseamnă să oprești tăvălugul, să spui, stai așa, stop, ia să văd, unde e hiba, care e rostul acestui festival? Încotro merge? Nu merge într-o direcție greșită? Nu, nimeni nu-și mai pune astfel de întrebări, totul e să vină lumnea buluc, să se bifeze succesul de casă, în rest Dumnezeu cu mila.

Așa e și cu România. Indiferent dacă se schimbă guvernul, dacă pușcăriașii corupției sunt în libertate, dacă e spânzurat președintele, dacă mizeria e peste poate, dacă caroseriile ucid pietonii, dacă Bucureștii arată ca un talcioc, tăvălugul merge. Nimănui nu-i pasă că, datorită mizeriilor, țara merge într-o direcție greșită și căderea în prăpastie e iminentă sau, oricum, a înlocuit normalitatea, a devenit o stare continuă.

Nu e așa, Festivalul „Enescu” trebuie să fie un reper din toate punctele de vedere, inclusiv al educației.

Sala Palatului avea pe vrema lui Ceaușescu 5 mii de locuri. Festivalul a necesitat îmbunătățiri de audiție, s-au pus niște perdele de pluș în spate, sus, la ultimul etaj, și sala s-a mai redus cu 800 de locuri. Au rămas 4 200. Seară de seară aceste locuri sunt ocupate. Dar tot seară de seară, circa 2000 de spectatori fac poze la mobil. E o invaziie de pozari care seamănă cu niște zombi. Dacă atenționezi pe cineva că e interzis să filmeze, se uită urât la tine și îți spune: „Am plătit bilet! Fac ce vreau!”

El îi deranjează pe auditorii buni, serioși, dar nici că-i pasă. Și filmează anapoda, fără sens, o absurditate. De pildă, ca să-l filmeze pe Nobuyuki Tsujii, pianistul orb, o individă din rândul 3 lateral stânga, îl filma din spate cum cântă, nu se vedea mai nimic, i se vedea puțin capul, printre vioriștii din orchestră, dar ea filma în continuare, deși cei din jur i-au atras atenția să lase aparatul jos. Pentru cine filma? Pentru ce? Fiindcă a plătit bilet!

Acesta e argumentul! Aceasta este motivația!

Și nimeni la intrare nu le zice nici un „stop” acestor melomaci. Bodyguardzii festivalului, băieți mușchiuloși și frumoși, nu au nici o treabă decât să cucerească melomace. Și e atât de simplu să oprești această invazie, să pui stop tăvălugului! Se poate pune la intrare un afiș că este interzis fotografiatul, filmatul, ca și fumatul!

Cică s-a pus, se spune și la difuzor, în fiecare seară, dar nu s-a reparat nimic.

Nimic, da, fiindcă educația, când nu mai vine prin școală, trebuie făcută prin autoritate. Autoritatea trebuie să-și spună cuvântul.

Am asistat pe Braodway la ceva similar. La un concert al vedetei Liza Minnelli. Acolo filmatul și fotografiatul sunt chiar „strict interzise”. La intrare se vede acel semn de interzis. Dar cineva nu a luat în serios acel semn și a filmat-o pe Liza în timpul concertului. La pauză, un organizator l-a luat deoparte pe pozar și i-a confiscat camera de filmat, care era minusculă. Și eu aveam camera la mine, dar am respectat interdicția. La sfârșitul spectacolului am întrebat de curiozitate pe șeful sălii ce s-a întâmplat cu pozarul? Cică i s-a înapoiat camera, dar i s-a confiscat caseta!

Dacă bodyguardzii de la Sala Palatului ar confisca măcar un mobil sau iPad al celor care fotogreafiază în prostie, unul măcar, s-ar afla și s-ar duce vorba („bă/dragă, am auzit că dacă filmezi, îți confiscă aparatul!) și nebunia ar înceta, am putea asculta un concert în condiții civilizate.

Așa, dacă nu se întâmplă nimic, se consideră că fotografiatul e cu voie de la stăpânire, se pot produce și catastrofe, și tot nu ne învățăm minte.

Ce s-a întâmplat la recilatul tenorului mexican Rolando Villazón de la Ateneu a fost o rușine de nedescris. Dr eu totuși am să încerc să o descriu. În timpul unei arii, fotografii l-au înnebunit atât de mult pe Rolando încât s-a oprit și i-a implorat să nu-l mai fotografieze când cântă, să o facă eventual la sfârșit, când sunt aplauzele. Ba a arătat și cu palma, sub formă de receptor, la ureche, să le atragă atenția să închidă și telefoanele mobile, fiinddcă în timpul unei arii, s-a auzit și un telefon sunând!

Și cine este Rolando Villazón? Unul dintre cei mai în vogă cântăreți de operă ai momentului, albumele lui fiind concludente la ștandurile festivalului. În festival, a fost acompaniat de pianista canadiană Carrie-Ann Matheson. Ei au avut un program de muzică spaniolă. Au cântat piese celebre de Manuel de Falla, Federico Mompou, Fernando Obradors, Silvestre Revueltas, Carlos Guastavino, Alberto Ginastera, Alberto Nepomuceno și Luis Antonio Calvo. Rolando este un om extrem de plăcut, fascinant chiar, mereu între piesele cântate se adresa publicului, a învățat și câteva cuvinte românești de mulțumire, emana o mare modestie, cum îi stă bine unei vedete a muzicii, numit de ziarul „The Times”, „cel mai fermecător divo de azi”, iar de revista „Crescendo” „un mare cântăreț și un strălucitor animator, extrem de amuzant și profund totodată”. Cartea sa de vizită îl recomandă și ca regizor, romancier și vedetă TV. Timbrul său vocal special și prezența sa magnetică pe scenă i-a determinat pe critici să-l coteze drept „un artist autentic și uimitor, mereu în căutarea veridicității fără compromisuri” („The Guardian”).

Mai mult, Rolando Villazón a fost desemnat Chévalier de la L’Ordre des Arts et des Lettres, titlu de înalt prestigiu în domeniul artelor și literaturii din Franța. La începutul anului 2017, a fost numit ambasador al Fundației Mozarteum din Salzburg. Rolando Villazón acționează și ca ambasador al organizației de caritate Red Noses Clown Doctors International și este membru activ al Colegiului de Patafizică din Paris. Tot în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019, Villazón este curator al secțiunii Mozart Week in Residence.

Ori unei astfel de prezențe, nu trebuie să-i faci nici un rău. Dar melomacii nu au nici o măsură. E suficient să ridici un deget, cum spunea Ciulei, și ei fluieră, strigă, aplaudă ca apucații! Și Rolando nu le-a ridicat doar un deget, ci toată mâna, tot sufletul. El nu și-a imaginat că există aici o concretizare foarte palpabilă a vorbei: „Nu-i da nas lui Ivan, că se suie pe divan”! Da, vorbele și gesturile sale de mare apropiere, i-au fost, oarecum, fatale. Ca și în cazul baritinului Bryn Terfel, și el un meșter al atracțiilor, al senzațiilor empatice tari!

Un felstival simfonic nu trebuie să fie rigid, desigur, umorul și veselia sunt bine venite, dar trebuie păstrată ținuta și acuratețea lui. Există câțiva artiști mari care nu mai vin la Festival din cauza Sălii Palatului și a condițiilor mizerabile produse de melomaci. Pianistul american Murray Perahia, de pildă, nici nu admite pe scenă camere de televiziune. El interzice orice filmare. Altfel, dacă vede o mișcare de acest gen, se scoală de la pian și părăsește sala. Nu se poate să vezi pe scenă zeci de microfoane, de stative, de camere de filamt, care, evident, îi deranjează pe muzicieni sau deformează sunetul. La fel, Radu Lupu. Și-a retras participarea pe aceleași considerente. De aceea, asemenea soliști nu mai vin la București.

Cu zeci de camere pe scenă, nu se poate petrece un concert civilizat. În sălile din America nu se permite nici o filmare, nici o înregistrare. Vedetele din spectacol, cu 30 de minute înainte de a începe concertul, apar în fața teatrului, a vitrinelor lui, și se lasă filmați sau fotografiați, singuri sau cu unii spectatori. Dar nu în sala. Nu la concert și nici după. Înăuntru este templul muzicii. Acolo nu au loc mizeriile, deviațiile.

Educația, când nu este susținută de sistem, de baza lui, trebuie făcută cu ajutorul autorității. Fiara needucată trebuie să știe de lege, de reguli, să respecte muzica și să-i respecte pe ceilalți, altfel iese un haos. Trebuie să teminăm cu vorba bună, căci strămoșii noștri înțelegeau cu totul altceva prin omenie, oricum, exista un climat potrivit pentru ea. Azi omenia e pentru proști. Nu-i mai dați nas lui Ivan! Ticăloșii au ajuns în lojile de la Ateneu. Și se vor cocoța și mai sus. Tăvălugul trebuie oprit prin educație autoritară!

Grid Modorcea, Dr. în arte

loading...