Editorial
Senatorii vor Comisie pentru anchetarea scurgerii de informaţii din mailul Codruţei Kövesi!
La începutul acestei săptămîni, Biroul Permanent a luat în discuţie propunerea lui Dan Voiculescu de a se include pe Ordinea de Zi a plenului Senatului adoptarea unei Declaraţii prin care Camera Superioară să solicite preşedintelui României revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a „încălcării principiilor imparţialităţii şi legalităţii”, în mod concret prin producerea unor scurgeri de informaţii dintr-un dosar de cercetare penală către presă, de pe adresa electronică personală. Discuţiile purtate pe acest subiect s-au finalizat - aşa cum reiese dintr-un Comunicat al Senatului României - cu propunerea ca liderii grupurilor parlamentare să se întrunească şi să se consulte în legătură cu posibilitatea înfiinţării unei Comisii speciale de anchetă care să vizeze activitatea ilegală, de scurgere a unor informaţii din dosare pe parcursul cercetării penale.
Tot luni, Biroul Permanent al Senatului a luat act de apelul făcut de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă, în legătură cu necesitatea ca Senatul să urgenteze finalizarea procedurii de completare a componenţei Consiliului cu cei doi reprezentanţi ai societăţii civile. S-a hotărît ca, pe durata săptămînii în curs, să se întrunească din nou liderii grupurilor parlamentare, astfel încît săptămîna viitoare, probabil în şedinţa de marţi, cei doi reprezentanţi în Consiliul Magistraturii să poată fi desemnaţi prin vot de către plen.
Pînă acum, lumeajustitiei.ro a devoalat jocul perfid, politic, care se face în spatele uşilor Plenului Senatului pentru ca numirea membrilor CSM din rîndul candidaţilor reprezentanţi ai societăţii civile să nu aibă loc. În ce priveşte locul din CSM al Corinei Dumitrescu, rector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, mulţi dintre senatori, inclusiv din PDL, au fost de acord cu ideea că punerea de acord cu Decizia Curţii Constituţionale trebuia să se facă de multă vreme, întrucît au trecut deja cele 45 de zile, iar votul pentru alegerea celui de-al doilea membru al societăţii civile nu trebuia tergiversat. Numai că, la mijloc este un interes: interesul aşa-zisei validări a Corinei Dumitrescu o dată cu celălat vot pentru candidaţi, întrucît PDL-ului îi este teamă că, dacă ar fi separat problema, nu şi-ar mai fi putut impune un candidat agreat de partidul de guvernămînt.
„LUMEA JUSTIŢIEI”





