SE SCHIMBĂ LUMEA

Plecarea lui Silvio Berlusconi din fruntea guvernului de la Roma a însemnat pentru italieni o adevărată revoluţie. Il Cavaliere a fost unul dintre cei mai longevivi prim-miniştri, într-o ţară în care guvernele se schimbă chiar şi numai după cîteva luni. Berlusconi a stat, cu totul, la Palatul Chigi, nu mai puţin de 10 ani. A fost un om simpatic, a pornit în viaţă ca vînzător de aspiratoare şi cîntăreţ pe vapoare de lux, pentru ca să ajungă astăzi să aibă o avere de aproape 7 miliarde de euro. S-a implicat în presă, deţinînd cca. 90% din audio-vizualul italian, şi în sport, echipa lui de suflet fiind AC Milan. Silvio Berlusconi este cel care a declarat la bătrîneţe că e de preferat să fii privit ca un afemeiat, decît să fii homosexual. Italienilor le-a plăcut. Despre mulatrul Obama a spus că e un pic bronzat. Dar una dintre cele mai tari secvenţe cu Berlusconi a fost aceea în care a ţinut-o pe Angela Merkel vreo 20 de minute să-l aştepte pe covorul roşu, iar el vorbea nestingherit la telefon, uitîndu-se în largul mării. Nemţoaicei nu-i venea să creadă. Premierul italian nici măcar nu a prezentat scuze. Altă dată, i-a mărturisit unei doamne din Cabinetul său că dacă n-aş fi fost căsătorit, te-aş fi luat de nevastă”.
Numai că paharul s-a umplut, italienii s-au cam săturat de Il Cavaliere, deşi trăiesc mult mai bine decît românii, din moment ce peste 1 milion de conaţionali de-ai noştri reuşesc să cîştige o bucată de pîine în Peninsulă, chiar şi în aceste vremuri de criză. Cînd i s-a spus să plece acasă, Berlusconi a replicat că nu ştie încotro s-o ia, întrucît el are vreo 20 de reşedinţe. De data asta, Berlusconi n-a mai avut nici un fel de haz, pentru că lumea l-a huiduit cît a putut, despărţindu-se de el ca de un tiran. N-a fost tiran, dar sărăcia e mai rea decît dictatura. Este clar că Berlusconi n-a plecat de capul lui, cum n-a plecat de capul lui nici grecul Georgios Papandreu. Românii se întreabă de ce nu se întîmplă ceva şi în ţara lor, din moment ce aici e mult mai rău decît în Grecia sau în Italia. Românii nu ies în stradă de frică. Ultima ispravă a Jandarmeriei a fost să-l amendeze pe un tînăr cu 10 milioane de lei vechi, pentru că acesta s-a urcat pe o piatră şi a încercat să-şi spună păsurile. Nu acelaşi lucru se întîmplă la Londra, de exemplu, în celebrul colţ din Hyde Park, unde vorbesc nu numai amărîţii, ci şi tot felul de nebuni. Problema unei ţări sărace este frica. De frică, românii ezită să protesteze, pentru că o cheltuială în plus pe amendă înseamnă, în aceste vremuri, o adevărată tragedie. Pe de altă parte, pe cine să pui prim-ministru la Bucureşti? Oricîte eforturi ai face, la ora actuală nu există o personalitate în care românii să aibă încredere. Ştiţi cumva vreun economist deosebit, care ar putea prelua în orice clipă Executivul românesc? Există vreun asemenea analist, care să fi propus un program credibil de ieşire a României nu atît din criză, cît din marasmul neputinţei în care se găseşte? A fost unul singur, venea din America, a vrut să se pună, cu bună credinţă, în slujba noilor autorităţi imediat după decembrie 1989, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. Omul se numea Anghel Rugină şi a plecat la ceruri înfrînt de nişte impostori şi nişte incompetenţi care urau patriotismul şi propriul popor. Nici măcar Henri Coandă, adus de Ceauşescu în România, pentru a da strălucire aeronauticii româneşti, nu avusese parte de o asemenea soartă. Cu siguranţă, actualul guvern va fi schimbat şi n-ar fi de mirare să avem parte şi de alegeri anticipate. Cam acesta este mersul Europei, unde un alt ţepar politic, Nicolas Sarkozy, cel care a pornit campania împotriva lui Muammar Gaddafi, va pleca, şi el, dar pe cale naturală, în urma viitoarelor alegeri prezidenţiale. Mai concret, cine îl înlocuieşte pe Georgios Papandreu, deşi nici acesta nu era vreun amator în ale politicii, fiind descendentul unei familii puternice a Greciei (dar el era numai politician, iar grecii şi Europa au nevoie acum de specialişti adevăraţi)? L-au găsit, se numeşte Lucas Papademos, a împlinit de curînd 64 de ani (pe 11 octombrie), a fost guvernator al Băncii Greciei şi vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, profesor la Universitatea Harvard şi la alte importante instituţii de învăţămînt superior europene. Este academician. Ce român se poate compara cu acest Lucas Papademos, pe care grecii l-au adus în fruntea guvernului pentru numai cîteva luni, în pregătirea alegerilor anticipate de la începutul anului viitor? Omul e specialist în macroeconomie şi în pieţele financiare, în stabilitatea monetară şi căile către performanţa economică. Unul mai nimerit ca el nici că se putea găsi. Este însurat de peste 30 de ani, cu o doamnă de origine germană, şi, din păcate, n-are nici un fel de urmaşi. Să-l luăm acum pe cel care îl înlocuieşte pe Berlusconi, deşi bătrînul gagicar s-a jurat că va reveni în politică. Şi ce spune Berlusconi se cam şi întîmplă. Foarte interesant că mulţimea care-l huiduia nu-l trimitea la puşcărie, ci acasă, semn că Il Cavaliere a făcut tot ce a vrut la viaţa lui, dar n-a furat din banul public. Italienii îl agreează pe Mario Monti, om de 68 de ani, fost rector al Universităţii Bocconi, fost senator şi fost preşedinte al Comisiei pentru Concurenţă şi al celei pentru Piaţa Internă din Comisia Europeană. A studiat la Universitatea Yale, cu un laureat al Premiului Nobel, James Tobin. Este creatorul Modelului Monti, care studiază comportamentul băncilor ce operează în circumstanţe de monopol. Este, de asemenea, preşedintele Comisiei Trilaterale, fondată în 1973 de David Rockeffeler, şi membru al Grupului Bilderberg. E consultant pentru vestita bancă americană Goldman Sachs. Încă o dată: au românii vreun specialist care să se poată compara cu Lucas Papademos sau Mario Monti şi care să le insufle un minim sentiment de încredere pentru viitorul apropiat? Îl vedeţi cumva pe comisarul nostru, Dacian Cioloş, în postura de premier-salvator? Din păcate, nu avem un astfel de specialist, iar numele pe care îl propusese, la un moment dat, USL-ul, molcomul primar al Sibiului, Klaus Johannis, era departe de ceea ce are nevoie România. Singura chestie la care se gîndise atunci aşa-numita Opoziţie din România era că sasul s-ar fi bucurat de simpatia totală a Angelei Merkel, de parcă era vreun Marlon Brando al politicii. Facem ce facem şi tot neserioşi rămînem...
DUMITRU AVRAM

sursa:ziarultricolorul.ro

Share |

Articol vizualizat de 1642 ori

14 Noi 2011