ROMÂNIA ÎN DERIVĂ

Aflăm, în sfîrşit, că, după ce au fost amăgiţi cu ieşirea din criză, acum românii trebuie să-şi ia gîndul că vor intra într-o petrecere permanentă. Vai de capul lor de români, numai de chefuri şi de veselie nu le arde lor, cînd n-au ce mînca şi după ce bea apă! Ţara se scufundă tot mai rău, iar faptul că am fi ieşit din recesiune, dar criza n-a trecut, e un nonsens, pentru că avem de-a face cu doi termeni care au exact acelaşi înţeles. Sîntem pe fundul prăpastiei. Ceea ce este cel mai rău e faptul că atît Puterea, cît şi Opoziţia se mulţumesc să contemple cum se duce România la vale, nevenind nici una, nici alta, cu o fărîmă de soluţie salvatoare. Zilele trecute, un fruntaş PSD avansa ideea că USL ar putea boicota actuala Putere, prin grevă parlamentară şi prin demisii succesive din funcţiile alese. Doar se gîndea, pentru că este greu de presupus că deputaţii şi senatorii celor două partide vor lăsa Parlamentul gol, de dragul ţării. Ei au cheltuit destul ca să ajungă acolo şi, pînă nu îşi vor scoate banii, vor rămîne, cei mai mulţi dintre ei, la stadiul unor polemici sterile, inutile şi cu atît mai puţin convingătoare. Lumea s-a cam săturat de aceste jocuri de gleznă, pe care cei care le practică le cred imbatabile. Nu merge. Viaţa e tot mai grea, iar de vorbe românii sînt sătui pînă peste cap. Nici figura cu ieşitul în stradă nu mai ţine, pentru că nimeni în această ţară nu este în stare să adune la asemenea Mitinguri de Protest mai mult de cîteva mii de oameni. Aşadar, ne aflăm în acelaşi punct mort. Şi totuşi, ce este de făcut? Probabil că, în situaţia unei ţări ca România, Uniunea Europeană ar trebui să fie mult mai atentă, să monitorizeze permanent lucrurile şi să ofere soluţiile pe care guvernanţii locali nu sînt în stare să le promoveze. Din păcate, Bruxelles-ul se comportă, şi el, precum politicienii de pe malurile Dîmboviţei, mulţumindu-se să constate fel de fel de lucruri care nu sînt în regulă. Cum ar fi acela că în România sînt cele mai mari preţuri din regiune. Că ne aflăm într-un cerc vicios, cînd preţurile cresc inflaţia, iar inflaţia creşte preţurile. Nu vă miraţi, constatarea vine, de data aceasta, de la Banca Naţională, care observă, şi ea, cum producţia internă nu acoperă consumul, iar aproape întregul avans al inflaţiei, în primele 4 luni ale acestui an, s-ar fi datorat segmentului produselor alimentare, care a cunoscut majorări substanţiale de preţuri. Gîndirea guvernatorului depăşeşte orice putere de înţelegere a românului de rînd. De altfel, zice el, nu s-ar putea spune că producţia internă nu acoperă consumul, „dar în mod cert, în România, se importă destul de mult alimente“. Nu mai înţelegem nimic. Aceeaşi instituţie ne mai aduce la cunoştinţă că România, unde foarte mulţi oameni mor, literalmente, de foame, ar avea cea mai mare pondere a alimentelor în coşul de consum, de unde şi impactul puternic asupra inflaţiei. Vai de capul nostru, de consumatori ce sîntem! Altă idee abisală, care vine tot dinspre Str. Doamnei, ar fi aceea legată de majorarea preţurilor carburanţilor. Cică o eventuală îngheţare a acestora n-ar fi o măsură benefică. Îţi vine să-ţi iei cîmpii, nu alta. Iată şi explicaţia: dacă ne aflăm într-o regiune în care toată lumea trece graniţa, o ruptură faţă de restul pieţelor nu ar face altceva decît să aducă bani în buzunarele unor speculatori. Dar cei care au dus preţul benzinei la 6-7 lei pe litru ce sînt, ei, altceva, decît nişte „descurcăreţi“, care sfidează piaţa, dar îi umilesc pe români? Mersul cu maşina a ajuns un lux şi sînt destule familii care nu pun cheia în contactul automobilului decît atunci cînd trebuie să îşi ducă pe cineva drag la spital sau, ferească Dumnezeu, pe ultimul drum. În schimb, nimeni nu scoate o vorbă despre faptul că sistemul bancar a trecut pe profit în primul trimestru al anului. Bine că mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,12% faţă de decembrie 2010! De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de legume (19,2%), la fructe proaspete (12,56%) şi zahăr (11,98%). Dar, ţineţi-vă bine, cel mai rău o ducem la cartofi! Nu departe de Bucureşti, la Lunguleţu, în apropiere de Tîrgovişte, de exemplu, cartoful ţîşneşte, efectiv, din pămînt, precum petrolul din Kuweit ori diamantele din Namibia. La Lunguleţu sînt două recolte de cartofi pe an, iar pînă nu demult nu puteai trece de această localitate dacă nu ocoleai grămezile imense pe care ţăranii le scoteau la vînzare, aşa cum o făceau cei din Dăbuleni cu celebrii lor pepeni. Se strică şi cartofii, şi pepenii pe marginea drumului, iar la Bucureşti, cine îşi permite să îi cumpere, este obligat să ia acasă acei mutanţi de import, care n-au nici gust, nici alte calităţi nutritive. Un contemplator de frunte este, mai ales, premierul Emil Boc, care constata, şi el, că în momentul de faţă România ar avea probleme cu „implementarea“ fondurilor europene. În paranteză fie spus, putea să vorbească de absorbţie, pentru că ar fi fost mai sugestiv şi mai pe înţelesul tuturor. În sfîrşit, problema este că în România, în momentul de faţă, ar fi depuse pe fondurile structurale proiecte în valoare de 52,6 miliarde de euro, deşi fondurile disponibile sînt de doar 19 miliarde de euro.  Cum naiba de toate astea se întîmplă exact la noi, cu inflaţia importată prin alimente şi carburanţi şi cu această inteligenţă ieşită din comun în construirea de proiecte europene? Adevărul este că şi aici sîntem vai de capul nostru, iar problema nu este că ar fi greu de ales din atîtea proiecte excelente, ci aceea că nu reuşim să absorbim decît cîteva procente din suma pe care ne-o pune la dispoziţie Comunitatea Europeană. Cît de proşti ne-or crede oamenii ăştia, amăgindu-ne cu Paradisul care ne trece pe la nas, dar pe care ne este imposibil să ni-l apropiem? Ar reieşi, mai degrabă, că ne-am obişnuit cu răul şi că nu putem trăi fără el. Din păcate, după cum se comportă românii, alţi contemplativi de frunte ai unei ţări care se scufundă, s-ar părea că ne cam merităm soarta...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 4418 ori

09 Mai 2011