ROMÂNIA MEDIEVALĂ

Este din ce în ce mai evident că România s-a întors în plin Ev Mediu. Şi asta atît din cauza unor realităţi cutremurătoare, pe care nici în visele noastre cele mai urîte nu ni le puteam imagina, cît şi în privinţa mentalităţilor. În România acestui început de mileniu, aflăm că tinerii sînt căsătoriţi de la vîrsta de 12 ani, că în cazul în care unul dintre ei nu înţelege rostul unui asemenea moment este ţinut în lanţuri pînă cînd ajunge la sentimente mai bune. Sînt fete care rămîn gravide cînd abia au trecut de 10 ani. Analfabetismul şi tuberculoza au revenit în forţă în România membră a Uniunii Europene. Există încă sate ale căror case sînt luminate de la opaiţ, pentru că de canalizare şi alte utilităţi moderne nici nu poate fi vorba. A reapărut plugul de lemn, care nu este tras nici măcar de boi, ci de nişte amărîte de văcuţe, care, pe deasupra, mai trebuie să asigure şi hrana familiei. România se reaşează într-un ev întunecat şi în privinţa mentalităţilor. Ce îşi permite să facă din această ţară Fondul Monetar Internaţional întrece orice măsură. Reprezentantul acestuia în România, nelipsitul Jeffrey Franks, ne-a arătat încă o dată că el este acela care conduce Guvernul. Un Guvern pe care l-a mai şi lăudat, încercînd astfel să îl ţină în viaţă încă o perioadă, care să fie prosperă pentru instituţia de la Washington. Ţările socialiste erau prinse în bine- cunoscutul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Ei bine, nici măcar ruşii nu aveau curajul să emită sentinţe în cadrul acestui organism. Am amintit de o sigură încercare, în acest sens, aşa-numitul Plan Valev, care a murit înainte de a se naşte, prins sub tăvălugul amplelor mişcări sociale de apărare a suveranităţii şi independenţei României. În CAER nimeni nu era şef şi nimeni nu dădea indicaţii celuilalt. Toţi erau egali, iar secretariatul tehnic era subordonat, în egală măsură, tuturor ţărilor membre, care aveau, de altfel, şi reprezentanţi în acest compartiment. Ce să înţelegem cînd Jeffrey Franks ne spune că salariile vor creşte un pic, surprinzîndu-i astfel şi pe aşa-zişii guvernanţi de la Bucureşti, care şi-au însuşit imediat părerea placidului domn cu găuri ostentative în talpa pantofilor? Din nou, ni s-a recomandat să privatizăm şi ce a mai rămas în seama statului, astfel încît să pierdem orice control asupra resurselor acestei ţări. Mai aflăm un alt lucru ciudat, cum că Fondul Monetar Internaţional este intrigat pentru că nu ştim să atragem banii europeni. Nu mai poate Washington-ul de grija Bruxelles-ului! Doar în măsura în care să se asigure că săracii lumii vor avea de unde să dea împrumuturile, bine îngrăşate prin dobînzi, înapoi, în sacul fără fund al instituţiei de pe malul Potomac-ului. În rest, bine că se fac cît mai multe reduceri printre bugetari, pentru că altfel n-am mai avea cum să dăm curs nepotismului şi favoritismelor. Să dăm un singur exemplu: Institutul Diplomatic Român a fost condus de Nicolae Ecobescu, om cu studii la Geneva, aflat în mai multe rînduri în fruntea Ministerului de Externe şi a Cancelariei Prezidenţiale, fost ambasador. Locul acestui venerabil diplomat a fost luat azi de o tînără abia trecută de 25 de ani, care, cu siguranţă, habar nu are de discursul şi de eticheta diplomatică, dar care este fiica unui domn ce nu putea fi altcineva decît conducătorul unei structuri profitabile cum este Loteria Română. Sînt instituţii publice unde îţi poţi mări salariul fără nici un examen şi fără nici un test, doar mutîndu-te de la un etaj la altul. Descurcăreţ să fii şi să ai norocul să dai de învîrtiţi de teapa ta! Evident că astfel de creaturi te privesc totdeauna de sus, pentru că oricîte milioane de oameni ar muri de foame în această ţară, ele se vor descurca oricum. Azi le faci bine, azi le scoţi din gunoi şi mîine nu te mai cunosc. Pînă într-o zi, în care şanţul de unde au plecat le va readuce la realitate. Sentimentul recunoştinţei nu mai are nici o valoare la români. Ne aflăm în plină lege a junglei, în care supravieţuiesc, şi încă bine, foarte puţini. România seamănă tot mai mult cu Africa Apartheidului, în care populaţia de culoare a acelor timpuri îşi găseşte echivalentul perfect în săracii de astăzi ai acestor pămînturi atît de binecuvîntate de Dumnezeu. FMI-ul şi Banca Mondială au ajuns mai temuţi decît CAER-ul socialist. Erau vremuri în care oamenii îşi doreau mai multă libertate şi mai multă democraţie, dar în care nu numai că nimeni nu murea de foame, dar fiecare avea dreptul să se bucure de munte şi de mare, de tratament gratuit şi de atîtea alte facilităţi, la care astăzi nici nu mai putem visa...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 3098 ori

02 Aug 2011