ROMÂNIA ŞI „REVOLUŢIILE” ARABE

Nicolae Ceauşescu şi-a semnat sentinţa la 4 decembrie 1989, la Moscova. La reuniunea Tratatului de la Varşovia, găzduită de Mihail Gorbaciov, liderul român a avut o confruntare dură cu groparul „comunismului“, în cursul căreia a cerut direct Tezaurul şi Basarabia. Despre Gaddafi se spune că a intrat în dizgraţia Occidentului în momentul în care a sugerat ca omenirea să respingă sistemul bancar internaţional şi să se elibereze de sclavia Washingtonului, a Federal Reserve Bank. Avea indicii că un important număr de ţări l-ar fi urmat în această acţiune. Colonelul milita ca ţările africane să se unească într-un stat puternic şi să înceapă folosirea monedelor de aur. Egiptul era pregătit să ia parte la această acţiune, iar bătrînul general Mubarak a fost, mai degrabă, victima sistemului bancar internaţional decît a aşa-zisei revoluţii de la Cairo. Cînd Gaddafi şi-a început proiectul, în anul 2002, avea de partea sa 12 ţări care îl urmau, el apelînd şi la China, India şi Rusia, fiind convins că aceste mari puteri ar fi fost gata oricînd să înceapă utilizarea monedelor de aur. Gaddafi urmase, probabil, exemplul generalului De Gaulle, care, într-un discurs din 1965, cerea, printre altele, întoarcerea la aur ca etalon monetar, adică folosirea acestuia ca referinţă în schimburile comerciale internaţionale în locul dolarului. Într-o declaraţie din aceste zile, NATO a recunoscut că a bombardat din greşeală o coloană de rebeli libieni. Problema este că aceşti rebeli sînt susţinuţi de SUA, Franţa, Marea Britanie şi de către alte ţări NATO, care colaborează cu luptătorii Al-Qaida, după cum a relatat mass-media internaţională. Însuşi Gaddafi a dezvăluit acest lucru şi probabil că nimeni nu l-a crezut. Oricum, în ceea ce-l priveşte pe Bin Laden devine tot mai clar că, dacă cumva acesta ar fi fost omorît, evenimentul s-ar fi întîmplat cu mult mai devreme decît s-a anunţat oficial, în plină cădere electorală a lui Barack Obama. Ce i-a apucat pe aceşti rebeli libieni să iasă în stradă, cînd ţara lor este unul dintre cele mai mari rezervoare de petrol ale lumii, care le asigură un nivel de trai demn de invidiat pentru multe din aşa-numitele democraţii avansate? PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 de dolari. Şomerii primesc 730 de dolari lunar, ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari, iar cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament. Un libian care îşi începe o afacere este ajutat cu 20.000 de dolari, ceea ce la noi este mai mult decît o himeră. Mergem mai departe. Educaţia şi asistenţa medicală sînt gratuite, specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului. Există lanţuri de magazine pentru familiile numeroase, care practică preţuri simbolice la produsele alimentare de bază. Ca să nu mai spunem că vînzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri chiar cu detenţia. Sînt farmacii care distribuie gratuit medicamente. Nimeni nu plăteşte chirie şi nici energie electrică. În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină, statul libian achită 50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ. Orice comparaţie cu situaţia din România este aproape imposibilă. Şi ca să nu ne facem prea mult sînge rău, ne oprim la un ultim exemplu: benzina este mai ieftină decît apa; un litru de benzină costă 0,14 dolari. Într-un discurs al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, acesta se arăta speriat de faptul că libienii ameninţă securitatea financiară a omenirii, motiv pentru care a preluat iniţiativa atacării bogatei ţări a lui Gaddafi. Cam acelaşi lucru pare a se întîmpla şi în ceea ce priveşte Iranul. Un articol recent, apărut în săptămînalul american „The New Yorker“, dezvăluie cea mai importantă ştire despre Iran apărută în presa de peste Ocean în 2011: ultimul raport al spionajului american (National Intelligence Estimate) constata că nu există dovezi concludente că Iranul ar fi încercat să construiască arme nucleare din 2003 încoace. Iranul, care a avut doi duşmani foarte puternici – pe Saddam Hussein şi pe talibani -, îl apără astăzi pe fostul lider de la Bagdad, din acelaşi motiv: Irakul nu avea arme nucleare. Foarte complicată este şi situaţia din Siria, unde se vorbeşte, de asemenea, de prezenţa Al-Qaida – aşa-zisul duşman nr. 1 al Americii. Tînărul conducător de la Damasc pornise pe calea reformelor. Nici chiar saudiţii nu cred că tulburările din Siria sînt în interesul lor naţional. Siria poate împărtăşi oricînd soarta Libiei. Foarte interesant este faptul că, întrebat despre scutul antirachetă pe care îl va găzdui România, ambasadorul Iranului la Bucureşti a făcut o afirmaţie uluitoare: „Deocamdată, importaţi gaz din Rusia. Cred că în viitor, în special gîndindu-ne şi la programul scutului antirachetă, s-ar putea să aveţi cîteva probleme cu ei“. Acest ambasador nu este oricine. Dr. Bahador Aminian Jazi era, la sfîrşitul lui 2010 decanul Şcolii de relaţii internaţionale din Teheran. Este diplomat şi profesor universitar, fost director al Centrului de Studii Strategice al Institutului pentru Studii Politice şi Internaţionale din Iran. Este un om deschis, preocupat ca tot mai mulţi iranieni să viziteze, de exemplu, Delta Dunării. Zeci de mii de turişti iranieni vizitează în fiecare an ţările europene, peste 2 milioane merg anual în Turcia, iar mai mult de 10.000 ajung în Bulgaria. În ceea ce priveşte vizele, greu de obţinut, nu există nici o problemă: avem turişti iranieni şi în Spaţiul Schengen, în Franţa, Germania şi în alte ţări occidentale, spune ambasadorul. Foarte interesantă este şi observaţia acestui om referitoare la preocuparea ţării sale de a găsi alte resurse de energie. Nu e bine şi rezonabil, subliniază el, să ardem gaz şi petrol pentru a produce energie, cînd putem investi în alte mijloace, precum hidrocentralele, panourile solare sau centralele nucleare. Iranul se numără printre ţările cele mai bogate în petrol şi gaze naturale. Nevoile ţărilor europene sînt mult mai mari decît pot ele să-şi acopere. Dacă ne uităm la cererea din România, consumul de gaz va creşte cu 30% pînă în 2015, iar cel de petrol va necesita 250.000 de barili pe zi, din care doar o treime se poate produce din resursele proprii. Este un domeniu, arăta ambasadorul Teheranului, în care România poate juca un rol central pentru zona balcanică şi chiar în regiunea europeană. Gazele şi petrolul din Iran ar putea curge spre România prin mai multe variante. Şi nu este un secret că Teheranul are, în acest sens, contracte semnate cu companii austriece şi elveţiene, că se află în negocieri cu Turcia, că există şi alte opţiuni, cum e Marea Neagră, o conductă funcţionînd din Iran spre Armenia şi chiar lîngă Georgia. Restul ţine de tradiţiile şi obiceiurile fiecărui loc de pe această Planetă. Chiar în aceste zile, în Jimbolia, o fetiţă de numai 10 ani a fost omorîtă de un nemernic care a vrut s-o violeze. Televiziunea de stat iraniană anunţa, tot zilele trecute, că un bărbat condamnat pentru violarea unei fetiţe de 8 ani a fost spînzurat în public. Nici nu ştii cum e mai bine...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 4864 ori

21 Iun 2011