Editorial
Prin iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă TRAIAN BĂSESCU A HOTĂRÎT, SINGUR, ÎN DISPREŢUL POPULAŢIEI, SĂ EXPUNĂ ROMÂNIA UNOR PERICOLE FOARTE MARI!
Prin CSAT-ul convocat de urgenţă, luni seara, la Cotroceni, Traian Băsescu a mai îndeplinit una dintre dorinţele americanilor: aceea de instalare pe teritoriul României a unor elemente din scutul antirachetă. Aşa cum se ştie, amplasarea scutului american antirachetă a fost una dintre cele mai controversate operaţiuni militare americane din Europa. Opinia publică din Cehia, Polonia sau România este total împotriva acestui scut, considerat a aduce mai multe deservicii decît avantaje ţărilor pe teritoriul cărora ar urma să fie amplasate elementele militare ale sistemului. În faţa acestui val de dezaprobare, planul a fost pus în conservare, iar luni, fără a mai ţine cont de rezerve şi critici, Băsescu a considerat că a venit momentul să rezolve şi această problemă. Înainte de şedinţa CSAT, convocată ad-hoc, pentru a nu strica surpriza, Băsescu a ordonat o formulă restrînsă, fiind exclus chiar Mircea Geoană, care, în calitatea sa de preşedinte al Senatului României, este, practic, al doilea om în stat. Convocarea CSAT-ului de luni seara s-a dorit a fi un eveniment care să acopere şi alte dezvăluiri, privind aşa-zisa lichidare a lui Osama Bin Laden. „Liberul“ dat americanilor de a instala în România scutul antirachetă s-a vrut a monopoliza agenda mass-media, pentru a trece neobservate cîteva informaţii jenante pentru politica din România. Conform postului de televiziune CBS, care citează surse ale Administraţiei americane, „suprimarea“ lui Osama Bin Laden a fost făcută cu ajutorul informaţiilor obţinute în închisorile CIA de pe teritoriul României şi Poloniei, smulse prin tortură. Preşedintele PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, a avertizat opinia publică românească, încă din 2005, cu privire la amenajarea unei închisori secrete a CIA la baza militară de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, dar existenţa acesteia a fost negată de toţi oficialii români, care, de-a lungul timpului, au făcut orice pentru a dezminţi aceste afirmaţii. Ele au fost confirmate, însă, chiar şi de un raport al unei Comisii a Parlamentului European. Acum, în circumstanţele create de pretinsa eliminare a aşa-numitului Terorist Nr. 1 al lumii, chiar surse americane dezvăluie existenţa închisorilor CIA din ţări din Estul Europei, precum România şi Polonia, unde, la adăpostul complicităţii unor guverne, au fost torturaţi oameni asupra cărora plana acuzaţia de a fi suspecţi de terorism, acuzaţii care nu au fost niciodată demonstrate în vreo instanţă.







