Preţul unui zîmbet: FMI - „all inclusive”

Traian Băsescu este mulţumit! În sfîrşit, scopul urmărit cu atîta încrîncenare pare a fi fost atins. Nu, nu a ieşit România din criză. Cel puţin, nu în mod real, pentru că nu asta îl interesa pe şeful statului. Că, vorba aceea, sînt lucruri mult mai importante decît binele a 20 de milioane de cetăţeni. Şi nici nu s-a sfîrşit procesul de „reformare” a statului. În schimb, România, aşa cum e ea în convingerile preşedintelui nostru, o ţară „de mîna a doua”, a reuşit să aducă zîmbetul pe faţa reprezentanţilor FMI. Aceasta a fost, de fapt, prima grijă a preşedintelui României: satisfacerea poftelor FMI. Aducerea unui zîmbet de mulţumire pe faţă lui Jeffrey Franks. Că tot era el cam trist că a rămas fără pingele de atîta mers prin Bucureştii lui Oprescu. Interesul era smulgerea unui zîmbet de mulţumire, pe care îl aştepta Traian Băsescu de vreo 6 ani.

Pentru asta am împrumutat atîţia bani… Pentru asta a fost îndatorată România pe multe generaţii de acum înainte. Pentru asta au fost tăiate pensiile şi salariile, ajutoarele sociale şi veniturile tinerelor mame. Pentru asta a fost smuls puţinul lapte praf gratuit de la gurile bebeluşilor, pentru asta au fost reduse listele cu medicamente compensate şi defiinţate zeci de spitale... Totul pentru a aduce, preţ de o clipă, zîmbetul pe faţa reprezentantului FMI. Cît cinism poate să exprime Traian Băsescu prin vorbele sale! Mulţumirea unui „licurici” ne-a costat desfiinţarea a mii şi mii de locuri de muncă, lichidarea a mii de firme private şi dezagregarea, sector cu sector, a unei întregi economii. Preţul zîmbetului lui Jeffrey a fost sărăcirea ţării. Pentru o mulţumire mai de durată, însă, va trebui probabil ca România să fie desfiinţată. Iar cumplit este că momentul în care trepăduşii FMI-ului, ce-şi dau aere de mari conţopişti pe meleagurile noastre, vor izbunci în hohote de rîs (hăhăieli de fericire, desigur!) chiar nu este departe. Dar ce mai contează ce se întîmplă cu România? Dacă FMI a trăit o clipă de fericire, iar Traian Băsescu este, la rîndu-i mulţumit, nimic altceva nu mai contează. Şi totuşi, de ce a zîmbit Jeffrey Franks? De ce a fost mulţumit de discuţia cu şeful statului? Asta nu ne spune Traian Băsescu. Nu ne explică adevăratele „reuşite” care au stat la baza fericirii reprezentantului FMI: amanetarea pe mai departe a ţării. Transformarea României, în cadrul modelului experimental al FMI pentru modelarea următoarei forme de neocolonialism financiar-economic (aşteptat cu nerăbdare de ţările dezvoltate), într-o ţară în stare sclavagism economică. Căci, în realitate, acesta este scopul „reformării” statului.

Sîntem în faţa procesului de transformare a României într-o multinaţională colonialistă. Sîntem într-un punct în care Traian Băsescu a acceptat noi şi noi umilinţe pentru românii lui „dragi”. Pentru că este şi interesul lui personal (într-un amestec al frustărilor, urii şi neghiobiei) de a ne vedea striviţi şi timoraţi. Acum, printre „sugestiile” cizmei FMI este şi aceea de a se aduce în România manageri străini. Nu ajungea faptul că structurile autohtone au fost lichidate, în vreme ce economia era subjugată multinaţionalelor străine. Acum, la puţinele companii de stat ce au supravieţuit, FMI ne-a „sugerat” să numim manageri străini. Probabil din Ungaria şi Austria, mai ales în Ardeal, pentru a se completa tabloul unui spaţiu economic în care nu mai există aproape nimic românesc. Următorul „sfat” va fi, pesemne, acela de a se aduce şi conducători de ţară de afară. De ţară, de judeţe, de regiuni… Or, ceea ce pare a nu pricepe Traian Băsescu este faptul că FMI, în tupeul la care a ajuns în timp ce  trepăduşii autohtoni îi ştergeau umili bombeurile, ar putea să aducă pe altcineva şi în locul lui. Dar poate că tocmai acesta este şi scopul sinistrului personaj de la Cotroceni. Cel ce nu pleacă dintr-un loc pînă nu distruge tot ce a atins. La rîndu-i, şi Traian Băsescu are de ce să fie mulţumit, reprezentantul FMI ferindu-se să-l dea de gol pe preşedintele nostru. Un troc în care Jeffrey Franks nu a arătat cu degetul spre risipa de bani bugetari făcută în ulimele luni de premierul Emil Boc, pentru a-şi asigura continuitatea în fruntea PDL. Nu a reproşat nici alocarea discreţionară a banilor de către ministrul Dezvoltării şi nici nu a strîmbat din nas faţă de neatingerea ţintei de deficit bugetar.

Ba, mai mult, reprezentantul Fondului a evitat elegant să se lege de Guvern măcar pentru felul de a prezenta datele despre economie, sau cele ale şomajului, date incorecte, sesizate şi reproşate de alte organisme. Jeffrey Franks a afirmat, discret, doar că în România somajul… oficial nu este prea mare. Şi, în fond, de ce să fi dat FMI cu băţul în baltă pentru atîta mizilic? Cîteva miloane de euro risipite de guvernanţi în propriul interes politic. Păi, unde mai e tratat FMI la nivel de „all-inclusive”?

CEZAR A. MIHALACHE

Share |

Articol vizualizat de 3081 ori

21 Mai 2011