Editorial
Pazvante Chiorul vrea să-l vadă pe Viktor Orban pentru a-i îmblînzi pe UDMR-işti
Traian Băsescu vrea să se întîlnească, sîmbătă, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, care va fi organizată, ca de obicei, la Băile Tuşnad. Matrozul Chior speră să îl prindă pe Viktor Orban într-o discuţie între patru ochi, în care doreşte să abordeze problema minorităţii maghiare şi modul în care îi poate aduce la ordine pe UDMR-işti. El vrea ca aceştia să nu se mai opună planurilor sale privind revizuirea Constituţiei, votul prin corespondenţă şi reorganizarea administrativă a României, adică acele proiecte care ar putea asigura supravieţuirea politică a UDMR. Concret, la această întîlnire Băsescu vrea să vadă dacă Viktor Orban este de acord şi sprijină, prin influenţa pe care o exercită asupra liderilor maghiari din Transilvania, spargerea UDMR şi constituirea în Parlamentul României a unui grup al Partidului Maghiarilor din Transilvania, al lui Laszlo Tökes. Din ordinul Chiorului, pe toate canalele de comunicare, instituţiile cu atribuţii în politica externă se străduiesc, de la începutul acestei săptămîni, ca întîlnirea să aibă loc, iar Orban să efectueze deplasarea la Băile Tuşnad. Chiar Traian Băsescu a încercat, luni şi marţi dimineaţa, să îl contacteze telefonic pe ungur, dar de fiecare dată i s-a explicat de la Budapesta că acesta se află în nişte întîlniri importante. Cu toate presiunile exercitate, inclusiv prin organizatorii evenimentului, Viktor Orban nu se grăbeşte să dea un răspuns tranşant dacă va răspunde invitaţiei sau nu.






