O tragedie: sărăcia, efect al corupţiei

La rece, definiţia sărăciei ar suna cam aşa: o viaţă lipsită de şansele de a vieţui în cadrul unui anumit standard minim de trai. Mai bine spus, sărăcia înseamnă să nu ai din ce şi cu ce trăi, să mori de foame şi de frig. Acest standard este relativ foarte diferit de la o ţară sau o regiune la alta. De exemplu, în Germania, unde se plătesc 60 % din salariile medii ale Uniunii Europene, limita sărăciei s-a oprit, în anul 2003, la un venit lunar de 983 euro. În lume, aproape 1 miliard de oameni suferă de foame sau subnutriţie, dintre care 170 de milioane sînt copii. La fiecare 5 secunde moare un copil în vîrstă de pînă la 5 ani, iar anual circa 30 de milioane de oameni mor subnutriţi.

La noi, valoarea minimă a coşului lunar de subzistenţă se consideră de aproximativ 1.500 de lei, cam 350 de euro. Conform declaraţiilor exagerate ale guvernanţilor noştri, „doar” 25% din populaţia ţării ar fi lovită de flagelul sărăciei.

Realitatea demonstrează însă cu totul altceva: în timp ce 20 de milioane de oameni se străduiesc să trăiască din venituri de pînă la 1.500 de lei pe lună, 1 milion de persoane se pot „lăuda” cu venituri peste limita sărăciei. Nu este de mirare, dacă ne gîndim că peste 90% din pensionari şi 70% din salariaţii bugetari şi din cei ai mediului privat primesc, lunar, sume sub pragul de sărăcie. Pe lîngă aceştia, din cele 10 milioane de persoane care reprezintă forţa de muncă activă, vreo 4 milioane sînt angajate în România şi alte circa 2 milioane lucrează în străinătate. Restul de 4 milioane nu se bucură de un venit constant. Socotind că o familie este formată, în medie, din 3 persoane, calculele ne conduc la cele aproximativ 20 de milioane de săraci despre care am pomenit.

Să analizăm conţinutul lunar al coşului de subzistenţă pentru români. Alimentele sînt primordiale pentru viaţă şi sănătate. Medicamentele nu pot lipsi, indiferent de vîrstă. Nimeni nu poate umbla fără haine şi încălţăminte. Produsele necesare igienei personale, banii pentru plata chiriei, a utilităţilor (electricitate, energie termică, gaze, apă, canal etc.), banii pentru un abonament de telefonie fixă şi transport în comun, pentru plata ratelor şi impozitelor, toate acestea sînt indicatori obligatorii ai Coşului.

Considerente personale

Plecînd de la declaraţiile iresponsabile ale prospătului demis ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, acelea că românii cu venituri de 800 de lei lunar ar fi bogaţi, cred că fiecare dintre noi, automat, şi-a calculat cheltuielile personale şi şi-a pus problema traiului cu atît de puţin. În ceea ce mă priveşte, din calculul caloriilor de care organismul meu are nevoie pentru funcţionare optimă, avînd în vedere că fac sport, efort fizic şi am o greutate de 120 de kilograme, reiese un număr de circa 4.000 pe zi. Specialiştii recomandă ca, pentru menţinerea sănătăţii, cele 3 tipuri de elemente organice necesare organismului, adică proteine, lipide şi glucide, să dezvolte fiecare cîte o treime din necesarul de calorii. De exemplu, din cele 4.000 de calorii, cam 1.400 trebuie să provină din proteine. Un echivalent îl pot obţine din 500 de grame de peşte. Cele 1.300 de calorii dezvoltate de glucide ar putea însemna 3 prăjituri. Restul de 1.300 de calorii le pot acumula din 150 de grame de unt, reprezentînd lipidele unei zile. În afara acestor alimente de bază, mai consum şi pîine, legume, fructe. Costul unui astfel de meniu zilnic, redus la minimum posibil, se ridică la 30 de lei, respectiv la 900 de lei lunar. Dar, ca orice om, am şi eu nişte afecţiuni fizice, consecinţe ale sportului practicat intens, atletică grea, de-a lungul a mai bine de 30 de ani, ceea ce mă obligă să scot din buzunar cel puţin 50 de lei în fiecare lună. Pentru consumabilele necesare igienei corporale cheltui cam 100 de lei într-o lună de zile. Ajungem la concluzia că, fără să pun la socoteală cheltuielile de întreţinere, de telefonie, de transport, fără să mă gîndesc la încălţăminte şi la haine noi, chiar dacă aş locui într-un cort, tot mi-ar trebui 1.050 de lei pe lună. Oricît aş reduce cheltuielile şi consumul, nu aş reuşi, nici pe departe, să mă încadrez în cei 200 de lei pe săptămînă.

Repet ceea ce am mai spus: niciodată bogatul nu-l înţelege pe sărac şi sătulul nu crede flămîndului. În România nu se poate trăi cu 200 de lei pe săptămînă; doar să încercăm în Congo, aşa cum ne sugera Traian Băsescu în campania din 2004! 

Corupţia, cauză a sărăciei

După cum am arătat la începutul articolului, sărăcia este efectul tragic al unei multitudini de cauze, în funcţie de specificul, evenimentele sociale şi de regiunea unde se situează ţările confruntate cu acest fenomen: războaie, molime, catastrofe naturale, dictaturi, corupţie şi incompetenţă a conducătorilor.

România, deşi ferită de războaie, molime şi dezastre, trăieşte sub dictatura corupţiei generalizate şi a incompetenţei guvernanţilor. Sume uriaşe, echivalînd cu Bugetul de Stat pe un an de zile, se fură în aceeaşi perioadă de timp, cu concursul factorilor decidenţi.

Tun istoric de 1.000 de miliarde de euro

De-a lungul a mai bine de 21 de ani, guvernanţii şi Mafia au jefuit peste 21 de milioane de români de 1.000 de miliarde de euro!  Reţineţi: 50.000 de euro furaţi, de căciulă! De unde reiese o asemenea concluzie? Dintr-un calcul sumar a ceea ce au însemnat privatizările frauduloase, achiziţiile publice abuzive, falimentările de bănci, retrocedările ilegale, garanţiile guvernamentale pentru credite neperformante şi alte operaţiuni în paguba interesului general. De exemplu, privatizarea frauduloasă a 6.000 de întreprinderi de stat, valorînd circa 700 de miliarde de euro, a adus bugetului doar 1% din valoarea lor. Sume exorbitante, echivalente a 36% din Produsul Intern Brut (PIB), ajung în buzunarele Mafiei prin evaziune fiscală, contrabandă, trafic de substanţe interzise sau de persoane. Celebre sînt contractele de achiziţii publice din domeniul energetic, purtătoare ale mărcii „Videanu”, care au golit Bugetul de Stat de 4 miliarde de euro!  În spatele oricărui demnitar cu pîine şi cuţit în mîini stă un grup de interese nelegitime! Banca Natională a României (BNR), instituţie tot mai controversată, este şi ea părtaşă la falimentarea a 13 bănci! Cel mai răsunător exemplu de devalizare, căderea BANCOREX, a făcut să dispară vreo 5 miliarde de dolari. Din cele 140.000  de imobile retrocedate, 60% s-au restituit în baza unor documente false. Nici pădurile noastre nu au scăpat Mafiei; 90% din cele 2 milioane de hectare retrocedate au ajuns în mîinile unor falşi moştenitori, cu concursul autorităţilor. Furtul din banul public, ajuns la rang de fenomen, nu ar fi posibil dacă politicul nu ar conduce şi nu ar controla tot ce mişcă în ţara aceasta. Numirile în funcţiile de decizie, începînd de la ministere şi pînă la ultimul funcţionar din instituţiile de stat, se fac politic, indiferent de pregătirea profesională, de experienţa şi, cel mai important, fără a se ţine cont de probitatea morală a persoanelor. Iar puţinii bani care mai ajung la Bugetul de Stat după ce „băieţii deştepţi” îi palmează, sînt cheltuiţi nechibzuit, în loc să fie alocaţi investiţiilor atît de necesare creării de locuri de muncă. Cele 8 milioane de asistaţi social îşi împart doar 3 miliarde de euro, adică 125 de lei lunar de persoană, sumă insuficientă chiar şi în caz de înmormîntare. Sărăcia din România produce efecte devastatoare: creşterea infracţionalităţii; creşterea ratei sinuciderilor (de 4 ori mai mare decît în 1989); creşterea morbidităţii şi a mortalităţii etc.

Soluţii de diminuare a sărăciei

Constituţia României obligă Statul să asigure populaţiei un nivel de trai decent. Plecînd de la această teză, se impune eliminarea principalelor cauze ale sărăciei: corupţia şi incompetenţa guvernanţilor. Soluţii? Renunţarea la numirile politice în aparatul de stat, după modelul din Uniunea Europeană, şi aplicarea riguroasă a sancţiunilor penale referitoare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale. Deşi ne lovim la tot pasul de consecinţele comiterii acestei infracţiuni timp de peste 21 de ani, nici un demnitar nu a fost judecat şi condamnat pentru săvîrşirea de asemenea fapte. România necesită 200.000 de locuinţe sociale şi alte investiţii majore, de genul Planului Marshall, aplicat, cu succes, după cel de al II-lea război mondial, în vederea asigurării locurilor de muncă. Investiţii substanţiale sînt necesare şi în sistemul educaţional, sistemul de instruire şi reconversie profesională, menite să crească şansele găsirii locurilor de muncă. De asemenea, o starea bună a sănătăţii publice implică asigurarea asistenţei medicale gratuite pentru categoriile defavorizate şi controlul sarcinilor nedorite, astfel încît să eradicăm fenomenele pruncuciderilor şi al copiilor abandonaţi.

Pe durata mandatului meu senatorial, în perioada 2004-2008, am contribuit la înăsprirea legislaţiei referitoare la combaterea corupţiei din România, iniţiind o serie de legi intrate în vigoare, printre care:

- Legea nr. 380/2006 din 5 octombrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (desecretizarea achiziţiilor publice);

- Legea nr. 394/2006 din 30 octombrie 2006 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea (interzicerea sponsorizărilor entităţilor private de către instituţiile de stat);

- Legea nr. 330/2006 din 17 iulie 2006 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free (interzicerea magazinelor duty-free terestre);

- Legea nr. 250/2006 din 22 iunie 2006 pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor;

- Legea nr. 188/2007 din 19 iunie 2007 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (desecretizarea contractelor de privatizare);

- Legea nr. 170/2008 din 10 octombrie 2008 privind declararea de utilitate publică a terenurilor situate în Bucureşti, zona „Parcul Bordei”.

Cît despre demnitarii români şi poporul păstorit de ei , din păcate, după 200 de ani, ajungem la vorba lui Napoleon Bonaparte: „Singurul mod de a rămîne sărac este să fii cinstit”.

Cu riscul de a şoca, afirm că soluţia cea mai eficientă de eliminare a corupţiei în România ar fi o abordare extremă: adoptarea modelului chinezesc de sancţionare a actelor de mare corupţie, adică plutonul de execuţie, şi a modelului arăbesc în privinţa corupţiei mici: mutilarea. Românii trebuie să-şi recapete curajul şi demnitatea de a ieşi în stradă, fiindcă numai aşa se cîştigă luptele cu asemenea adversari.

MARIUS MARINESCU,

Vicepreşedinte al PRM

Share |

Articol vizualizat de 2371 ori

19 Sep 2011