NUNTA REGALĂ, O LECŢIE PENTRU TOATĂ LUMEA

„A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti...” Aşa ar putea începe comentariul la evenimentul care a avut loc vineri, 29 aprilie 2011, la Londra, ocazionat de nunta prinţului William cu Kate Middleton. De ce poate fi considerată deja o poveste frumoasă? Pentru că este ca mai toate întîmplările de acest fel descrise în poveştile copilăriei noastre, cînd un prinţ o ia de soţie pe aleasa inimii sale, iar aceasta este o fată din popor. Originile modeste ale lui Kate Middleton au fost prilej de comentarii, însă aceasta nu este prima persoană fără sînge albastru care şi-a găsit prinţul din vis. Este încă un semn, care se vrea a fi definitoriu, că în familia regală a Marii Britanii regulile stricte ale casei s-au mai relaxat. Unii au numit-o, nu se ştie pe baza căror criterii, „Nunta Secolului“, alţii, mai ponderaţi, au văzut în ea doar un spectacol. Un lucru este cert, însă, şi anume că regalitatea britanică este una dintre cele mai puternice instituţii din lume, nu prin fast, decoruri şi uniforme, ci tocmai prin ceea ce nu se vede: tradiţie, încredere, respect şi, nu în ultimul rînd, prin rezerva strategică de capital, pe care o depozitează de veacuri. Sigur că la noi toate se produc şi se reproduc cu exagerările de rigoare cînd are loc un astfel de eveniment, şi asta pe fondul unei situaţii critice din punct de vedere economic şi social, care îşi arată hidoşenia în fel şi chip, în tot ceea ce înseamnă astăzi România. Ca de fiecare dată, mai toate posturile de Televiziune au supradimensionat mediatizarea evenimentului, ca să nu mai vorbim de comentariile, unele de-a dreptul puerile, sau care frizau bîrfa, făcute de fel de fel de invitaţi sau moderatori (?!). Unei ţări în care se moare, efectiv, de foame i s-a prezentat în direct şi apoi în multe, multe reluări, de dimineaţă pînă seara, bogăţia de care au parte unii pe acest pămînt, cu riscul de a trezi sentimente potrivnice şi chiar de a atrage ura asupra acelei comunităţi. Totuşi, acest lucru a avut şi o parte pozitivă, şi anume aceea că s-a arătat românului ce înseamnă civilizaţia, ce înseamnă educaţia, cultura, dar şi disciplina la un popor cu o istorie impresionantă. Acesta este, cu siguranţă, cel mai mare cîştig al transmisiei maraton, pentru că a arătat unei ţări întregi, aflată în haos generalizat, consecinţă a unei guvernări mafiote, ce înseamnă să ai în fruntea statului oameni de valoare, care ei, în primul rînd, nu îşi permit să se abată cu un milimetru de la o tradiţie creată în sute de ani. Totul a fost programat şi respectat cu precizie, iar comportamentul şi ţinuta participanţilor au fost absolut remarcabile. Pentru foarte mulţi dintre noi, cei care ne ducem zilele în ţara aceasta, numită România, a fost o lecţie de neuitat, care ar trebui să ne dea de gîndit în legătură cu drumul pe care îl avem de parcurs în continuare, dacă vrem să ne apropiem şi noi, măcar un pic, acolo, cît de cît, de civilizaţia europeană. Nu sînt regalist, dar nu pot să nu admir această naţiune care ştie cui să-şi încredinţeze soarta. Şi parcă mi-e şi ciudă să văd atîta civilizaţie şi bunăstare la alţii, iar la noi atîta sărăcie. Dar „peştele de la cap se împute”, după cum spune o veche zicală românească. Este un adevăr dovedit chiar de acest eveniment. Dacă ai în fruntea statului oameni de marcă, ai o ţară ca o floare, cu un popor mulţumit de viaţa pe care o duce şi care nu te înjură la fiecare colţ de stradă atunci cînd treci cu maşina sau mai faci cîte o „baie de mulţime“. Aclamaţiile şi entuziasmul care au însoţit întreg ceremonialul desfăşurat la Londra au fost o dovadă în acest sens. Cazul contrar s-a văzut cu o zi înainte, la Rîmnicu Vîlcea, cînd, la ieşirea de la o şedinţă a organizaţiei locale PDL, Emil Boc şi Elena Udrea au scăpat ca prin urechile acului de furia populaţiei înfometate şi, în egală măsură, înfuriate. Un exemplu şi mai edificator este acela al preşedintelui Traian Băsescu, care nu a îndrăznit să iasă din casă în Noaptea de Înviere de frica fluierăturilor şi huiduielilor care i-ar fi fost adresate, cu siguranţă, dacă ar fi avut proasta ispiraţie să încerce o „baie de mulţime“. Dar românul tot român este. I-a dat Dumnezeu democraţie, iar el a creat haos. Fiecare şi-o face cu mîna lui. Unii ştiu ce să aleagă pentru a fi conduşi spre mai bine. La noi, a fost ales un Băsescu. Şi nu numai o dată. Şi dacă ar mai fi posibil, s-ar alege tot un Băsescu, pentru că aşa sîntem noi, parcă blestemaţi, ca din atîţia oameni de valoare pe care îi avem să alegem tot un Băsescu. Nu avem nici măcar scuza, ridicolă de altfel, că ne lipsesc termenii de comparaţie. În ultimii 20 de ani am ieşit, în sfîrşit, în lume, am văzut cum este prin alte părţi, nu mai putem să zicem că sîntem limitaţi, că ne lipseşte orizontul. Pe lîngă călătoriile pe care putem să le efectuăm în lumea civilizată, avem la dispoziţie atîtea canale de Televiziune, care ne oferă zilnic lecţii de civilizaţie, cum a fost şi această transmisiune de la Londra, cu nunta regală. Şi pentru că am revenit la subiect, trebuie să spunem că al doilea mare cîştig al acestei transmisiuni a fost al tinerilor, care se află mai aproape de vîrsta viselor frumoase, cu prinţi şi prinţese, şi care au putut să asiste şi să înveţe din această lecţie de civilizaţie. Pînă şi ţinutele vestimentare au fost o veritabilă expoziţie de bun-gust şi bun-simţ, care se văd din ce în ce mai rar pe meleagurile noastre. În rest... „Şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţe“.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Share |

Articol vizualizat de 3265 ori

02 Mai 2011