NEÎNCREDEREA ÎN JUSTIŢIE

Marea reformă în Justiţie, propusă de actuala guvernare, pare a fi un eşec chiar înainte de a fi aplicată în practică. Aşa s-a întîmplat cu Învăţămîntul, cu Sănătatea sau cu Agricultura. De fapt, nimic n-a fost reformat în această ţară. Pe cît de întemeiate sînt criticile Opoziţiei în legătură cu lipsa unui program concret de salvare a ţării – pentru că România se află într-o criză permanentă, de mai bine de 20 de ani –, pe atît de adevărat este şi faptul că partidele care se pregătesc să revină la Putere habar n-au de ce or să facă mîine. De asta este România săracă, din cauza acestui politicianism putred, care n-a reuşit să creeze decît o Mafie atoatedistrugătoare. Ceea ce se întîmplă astăzi cu aşa-zisele descinderi în vămi este tardiv şi neconvingător. În primul rînd, rolul Poliţiei şi al Justiţiei este acela de a preveni fapte antisociale şi fraude economice grave. Dincolo de deraierile cunoscute, rămîne un adevăr greu de contestat, acela că unul dintre principiile călăuzitoare ale sistemului de drept socialist l-a constituit tocmai curmarea din faşă a unor asemenea fenomene negarive. Marile spirite ale epocii îi cereau lui Nicolae Ceauşescu să desfiinţeze chiar şi puşcăriile existente, nu să construiască altele noi. A făcut-o, într-o emoţionant poem, regretatul Adrian Păunescu. Astăzi, nu numai că nu se fac puşcării noi, dar au loc arestări pe bandă rulantă, în proporţie de massă am putea spune, şi orice om normal ar trebui să-şi pună întrebări legate de condiţiile din penitenciarele româneşti. Din păcate, sînt preocupate mai mult de aceasta organizaţiile din străinătate pentru drepturile omului, pentru că aşa-zisa noastră societate civilă nu urmăreşte altceva decît promovarea intereselor membrilor săi. Ea şi-a cam văzut sacii în căruţă, mulţi guralivi de altădată au astăzi locuri călduţe în diplomaţie sau în Consilii de Administraţie care nu se uită la bani cînd e vorba de recompensarea unei anumite clientele, conduc fel de fel de institute-fantomă, cheltuind vîrtos de la buget pentru o promovare cel puţin ciudată a valorilor româneşti în ţară şi în străinătate. S-a întîmplat să mă aflu la New York în zilele în care, la Reprezentanţa României pe lîngă Naţiunile Unite, se deschisese celebra expoziţie porno-abstracţionistă cu lucrări hidoase. Cum să convingi, cu asemenea monstruozităţi, publicul străin despre geniul creativ al acestui minunat popor de la Dunăre şi Carpaţi, care i-a dat omenirii pe Constantin Brâncuşi, pe Nicolae Grigorescu şi Theodor Aman, pe Sabin Bălaşa, cu lucrarea sa impresionantă dedicată păcii şi care continuă să uimească o lume, tot acolo, la New York, dar la sediul Naţiunilor Unite? Am rămas trăznit cînd am auzit cu cîtă inconştienţă apărau nişte tineri aşa-zişi diplomaţi „valorile“ găzduite chiar de ei pe malul Rîului Hudson. Revenind la Justiţie, e greu de presupus că imaginile cu zeci de oameni care aşteaptă să fie încătuşaţi chiar într-o clădire unde ar trebui să se împartă dreptatea, nu fac deloc bine României. Totul seamănă a stat poliţienesc, lipsit de reguli clare legate  de condiţiile în care un om poate fi umilit în cătuşe sau trimis în arestul preventiv. Toate acestea au devenit, din păcate, obişnuinţă, iar Ministerul Justiţiei parcă nici nu există. În anii ’80, am fost într-un stat african care îşi cîştigase de cîteva luni independenţa. Am avut curiozitatea să intru într-un tribunal, după ce mă uimise, pur şi simplu, mulţimea de africani care aşteptau liniştiţi să le vină rîndul pentru a ajunge în faţa unui judecător. Este vorba de Zimbabwe, fosta colonie britanică Rhodesia de Sud, a cărei capitală tocmai se transformase din Salisbury în Harare. Erau vremuri extrem de complicate, se schimba un regim cu altul, iar ordinea africană ar putea fi un vot de blam pentru ce a urmat după turbulenţele din decembrie 1989. Este sugestiv faptul că, în primul Parlament liber al Statului Zimbabwe, au intrat, ţinîndu-se de braţ, legendarul luptător pentru independenţă Robert Mugabe, octogenarul preşedinte de astăzi, împreună cu Ian Smith, cel care îl ţinuse vreo 11 ani în puşcărie pe proaspătul învingător. Între noi fie spus, acelaşi Smith îi permisese lui Mugabe să urmeze cîteva facultăţi engleze prin corespondenţă, dar nu-l lăsase să meargă la înmormîntarea fiului său. Însă toate acestea se întîmplau în Africa. La Bucureşti, un expert ONU în drepturile omului cere Guvernului să fie transparent, să arate cum sînt respectate elementele-cheie ale unei Justiţii drepte şi umane şi abia mai apoi să se laude cu aplicarea noilor Coduri – Civil şi Penal. De gogoşi umflate e sătulă toată lumea. Justiţie adevărată înseamnă, oriunde pe această lume, independenţă, imparţialitate, integritate, egalitate şi transparenţă, asigurarea condiţiilor necesare pentru ca fiecare fiinţă umană să se bucure de drepturile sale...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 3816 ori

27 Mai 2011