NEFERICIŢII PLANETEI

La capitolul nefericiţilor, românii se situează pe primul loc, alături de îndepărtatul Vietnam. Sînt, în schimb, un pic mai fericiţi decît cei din Uzbekistan şi Libia, decît locuitorii Somaliei, ai Irakului sau Bangladeshului. Este vorba de un sondaj recent al „The Gallup”, care identifică drept cauză a nefericirii lipsa banilor. Cei din Danemarca, Suedia sau Canada se află la polul opus, majoritatea locuitorilor acestor ţări bucurîndu-se aproape din plin de viaţă şi de darurile acesteia.

Se spune, în acelaşi timp, că revoltele de pe Glob sînt provocate, în mare parte, de criza alimentară, cauzată de creşterea preţurilor la alimente. Există o legătură directă între manifestaţiile violente şi foametea care bîntuie în anumite regiuni ale lumii. Acolo unde creşte inflaţia, conflictele armate sînt privite ca o soluţie. Începute în Africa de Nord şi în Orientul Mijlociu, aceste conflicte se extind în Europa, dar şi în ţări precum India sau chiar în Statele Unite ale Americii. Cea mai puternică democraţie a lumii se află acum în pragul falimentului: piaţa imobiliară este la pămînt, şomajul e de neoprit, iar creşterea economică este anemică. De aici şi pînă la o puternică şi mistuitoare criză alimentară nu mai este decît un pas. Mai rău e că preţurile alimentelor la nivel mondial vor creşte, în medie, cu pînă la 30% în următorul deceniu, întrucît producţia de cereale nu va putea ţine pasul cu avansul cererii. La ce se poate aştepta, în aceste condiţii, o ţară ca România, care importă cca. 80% din alimentele pe care le consumă, în condiţiile în care costul cărnii de pasăre va creşte pe plan mondial cu 30%, iar cel al cărnii de porc cu 20%? Preţurile cerealelor vor înregistra avansuri de cca. o cincime. Producţia alimentară mondială va încetini la 1,7% pe an, de la 2,6% în ultimul deceniu. Anul acesta, în iulie, Organizaţia Naţinilor Unite a declarat foamete în două regiuni din Somalia, unde se estimează că peste 300.000 de copii suferă de malnutriţie acută. La începutul acestui an, la Davos, în Elveţia, preşedintele Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono, atrăgea atenţia asupra pericolului unor explozii sociale fără precedent. „Viitorul război sau conflict economic, spunea el în cadrul selectului forum găzduit de Alpii elveţieni, ar putea izbucni din cauza penuriei de resurse”. În prezent, se poartă discuţii aprinse în legătură cu situaţia precară a monedei euro. Foamea de petrol este pusă, în acelaşi timp, la originea celor mai grave conflicte din lume. Atacarea Libiei a dus la o criză alimentară, de electricitate şi de apă potabilă cum n-au mai cunoscut locuitorii acestei ţări. Este clar că războiul civil din deşertul libian îşi are rădăcinile în necesităţile de hidrocarburi ale lumii industrializate. Petrolul nord-african a început să le tulbure multora minţile. Ceea ce se întîmplă acum în Libia arată că ne aflăm, de fapt, în pragul unui adevărat război pentru petrol. Indiferent de soarta colonelului Muammar Gaddafi, despre care se spune că ar fi în Algeria sau în Zimbabwe, lucrurile sînt acolo departe de a fi încheiate. Colonelul continuă să fie conducătorul de drept al acestei ţări, dovadă că aşa-zisa grupare a rebelilor nu se grăbeşte să preia puterea. Au intrat în palatul din Tripoli al lui Gaddafi, dar n-au găsit nimic. Într-un aeroport secret, ar fi fost descoperită o aeronavă ultramodernă, ceea ce dovedeşte că, dacă a plecat cumva din ţară, Gaddafi ar fi ales alte mijloace. Restul sînt prostii. Ba că şi-ar fi violat gărzile de corp, ba că unul dintre fiii săi ar fi murit de cel puţin 3 ori, că ar fi executat 60.000 de libieni – exact ca la Nicolae Ceauşescu –, ca  să nu mai vorbim de luxul în care ar fi trăit. Ce-i drept, acest Comitet Naţional de Tranziţie refuză să colaboreze cu instanţele judiciare de la Haga, chiar dacă sînt unii zeloşi care strîng probe pentru o eventuală inculpare a lui Gaddafi. Vînătoarea după acesta este departe de a se fi încheiat, în schimb nebunia după banii şi petrolul din Libia se află abia la început. Se spune că guvernul libian are depuşi în străinătate cca. 60 de miliarde de dolari, greu de returnat, în condiţiile în care băncile care îi au în grijă i-au introdus în circulaţie, nedispunînd de bani lichizi. Este vorba de mari bănci din ţări precum SUA, Marea Britanie, Germania sau Austria. Se ştie cum, în primăvară, Gaddafi îi reproşa preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, că susţinea atacul aerian împotriva Libiei, deşi l-a ajutat în campania sa prezidenţială. În Austria, lui Gaddafi i s-a făcut mereu curte, iar rebelii vor să scoată banii de aici, pentru a-şi plăti cheltuielile şi salariile. Probabil că pînă şi jafurile intră la orele lor de muncă suplimentară. Nu mai puţin de 10% din producţia de gaz şi petrol a concernului austriac OMV provine din Libia, unde, în martie, extracţia a fost oprită. În Germania, contul guvernului libian de la Bundesbank indică 2 miliarde de dolari, restul de 7 miliarde fiind risipite în cca. alte 20 de conturi, de la alte bănci. Cum se ştie, guvernul de la Berlin s-a opus, în Consiliul de Securitate, participării militare germane la atacul din primăvară împotriva Libiei. Nemţii simţeau, probabil, că, fără Gaddafi, se va alege praful. Se estimează că rezervele actuale de petrol ale lumii ar urma să fie epuizate în anul 2041. Alertă maximă printre marii cosumatori. Care nu se vor da în lături de la nimic pentru a pune mîna pe resursele protejate ale Planetei. În ceea ce-l priveşte pe Gaddafi, lucrurile se complică, din toate punctele de vedere, de pe o zi pe alta...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 2318 ori

30 Aug 2011