ÎNCĂ O ŞMECHERIE BĂSISTĂ: MIŞCAREA POPULARĂ

Cînd afli că în România se va constitui o nouă formaţiune politică, sub denumirea de Mişcarea Populară, te gîndeşti în mod firesc la o grupare care, în cazul în care ajunge la Putere, intenţionează să promoveze o politică de stînga, menită să protejeze cît mai mult posibil populaţia săracă în jungla care a devenit societatea românească, sub dominaţia intereselor şi clanurilor mafiote. Dacă vii tu, însă, mafiotule care eşti, şi vrei să mai păcăleşti încă o dată electoratul, formînd o aşa-zisă mişcare populară pentru a rămîne la Putere şi a stoarce în continuare vlaga acestei ţări, atunci trebuie să te demascăm şi să arătăm poporului adevărata ta faţă. Căci dacă nu putem împiedica, în mod legal, constituirea unei asemenea monstruoase alianţe, trebuie şi ne stă în putere, nouă, tuturor, să-i interzicem accesul la guvernare. Asta nu înseamnă că sîntem de partea USL-ului, care, prin partidele ce o compun, vrea şi ea să apuce cu orice preţ ciolanul Puterii, ca şi cum nu ar mai fi fost la guvernare şi nu ar fi contribuit din plin la dezastrul acestei ţări. Pentru că, da, şi ei sînt vinovaţi, şi de situaţia actuală a României, dar şi de faptul că prin prestaţia lor catastrofală în perioadele cît au guvernat, au favorizat venirea la Putere a lui Traian Băsescu şi a camarilei sale. Naşterea USL a devenit o problemă foarte serioasă pentru Traian Băsescu personal, nu numai pentru PDL, căci, în cazul victoriei anunţate a Uniunii la alegerile programate în 2012, se întrevede la modul cel mai serios o nouă suspendare a şefului statului. Aceasta va fi urmată de derularea în lanţ a unor procese penale avîndu-l ca personaj principal. De aceea, după anunţarea constituirii acestei alianţe, la Palatul Cotroceni s-a pus în mişcare o adevărată cruciadă pentru găsirea soluţiilor de contracarare a USL. Strategia iniţială a înfiinţării unui partid alternativă sau a schimbării radicale la faţă a PDL, proiect prezentat în urmă cu un an, pare să fi pierdut teren în perspectiva lui 2012. Dar s-a găsit soluţia salvatoare. O idee nouă, care animă de la o vreme tabăra guvernamentală, este crearea unui nou partid sau, mai curînd, a unei noi formaţiuni, care să adune sub aceeaşi umbrelă tot ceea s-ar găsi în zona de centru-dreapta. Fiica preşedintelui Traian Băsescu a şi înregistrat la OSIM numele „Mişcarea Populară”, fapt care a prilejuit multe speculaţii pe care reprezentanţii de frunte ai PDL nu le-au dezminţit niciodată. Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte al partidului, a confirmat indirect că formaţiunea sa are în vedere crearea unei noi identităţi electorale. Sever Voinescu, purtător de cuvînt, nu a negat nici el proiectul legat de Mişcarea Populară, spunînd însă că ar fi nevoie de mai mult decît de o simplă cosmetizare. Desigur, Sebastian Lăzăroiu a jucat un rol important din momentul în care a lansat ideea unui nou partid pe care l-a numit, cu autoironie, „Albă ca Zăpada”. Este genul de soluţie gîndită acum de Sebastian Lăzăroiu, dar copiată de la tinerii ţărănişti. Mişcarea Populară despre care vorbesc tot mai mulţi PDL-işti şi care ar putea reuni PDL, UDMR, PNL şi PNŢCD nu este ceva nou, fiind o formulă folosită încă din 2003 de un grup de tineri care s-a rupt de PNŢCD. Această Mişcare Populară, organizaţie non-guvernamentală, preciza în Manifestul „Principii şi valori”, printre altele, că susţine autonomia regională şi introducerea votului uninominal alternativ. Preşedintele acesteia, Bogdan Piţigoi, fost lider al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD, a declarat că această mişcare a fost iniţiată de 120 de tineri, cei mai mulţi proveniţi din organizaţiile de tineret ale formaţiunii ţărăniste. El a mai spus că manifestul Mişcării Populare este alcătuit în jurul a 3 valori fundamentale ale curentului popular: persoana, familia şi comunitatea naţională. Pe această bază, Mişcarea Populară intenţiona să colaboreze cu PNL şi cu asociaţii şi formaţiuni politice care promovează valorile de centru-dreapta. Evident, sînt multe asemănări între ceea ce îşi doresc cei din PDL acum şi ceea ce gîndeau tinerii din PNŢCD. Cu alte cuvinte, totul este furat, aşa cum, de altfel, obişnuieşte PDL-ul de cînd a reuşit să acapareze ciolanul Puterii. Este exact ceea ce clamează şi Sebastian Lăzăroiu, că această mişcare este manifestarea în acelaşi cadru a tuturor energiilor de dreapta. Ideea tinerilor ţărănişti este transformată acum într-un proiect cît se poate de pragmatic, cu o strategie bine conturată. Oferta se adresează, pe de o parte, ONG-urilor, care vor avea rolul de mobilizare electorală în favoarea PDL, dar şi cale deschisă către porţile partidului pentru cei care vor dori să treacă la acest nivel. Sînt avute în vedere mai multe organizaţii ale societăţii civile construite pe principiile conservatoare, populare sau creştin-democrate, cum e cazul Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), Institutul pentru Studii Populare (ISP) sau Fundaţia Creştin Democrată (FCD), care se manifestă şi acum în sfera de influenţă a PDL. Pe de altă parte, sînt vizate formaţiunile mai mici, de genul UNPR, care poate reprezenta dimensiunea socială a Mişcării, sau a unor aripi din PNŢCD, măcinat de scandaluri interne şi ineficient electoral, sau din PNL, unde ţinta sînt nemulţimiţii de actuala orientare a partidului. De alfel, la nivelul strategiei de comunicare, mesajul PDL este foarte clar în acest sens. În ultimele luni, democrat-liberalii au marşat pe polarizarea stînga-dreapta, autolegitimîndu-se ca singura formaţiune de dreapta şi folosind cu obstinaţie titulatura de Alianţa Socialistă pentru USL, mizînd tocmai pe rezonanţa negativă a acesteia în auzul liberalilor. De asemenea, de la Cotroceni, prin Sebastian Lăzăroiu, s-a alimentat continuu scenariul potrivit căruia în PNL există o mare massă de potrivnici alianţei cu PSD, fiind doar o chestiune de timp pînă la o mişcare radicală a acestora de părăsire în masă a taberei patronate de Crin Antonescu. În acest context, mişcarea civico-politică oferită de Sebastian Lăzăroiu este gîndită ca un prim pas pentru legitimarea unui mare partid alternativă la USL/PSD. Primul mare impediment este, însă, timpul rămas pînă la alegeri, mai ales cele locale, insuficient pentru impunerea unei formaţiuni de acest gen. Din acest motiv, oferta lansată pe piaţă nu are şi caracter ultimativ, chiar dacă scopul este ca mai micii parteneri politici să se topească în PDL, după ce într-o primă fază vor fi participat la alegeri alături de democrat-liberali. O piesă importantă rămîne Valeriu Stoica, preşedintele Institutului pentru Studii Populare, care a căutat permanent să-şi adjudece rolul de ideolog, militînd cu multă asiduitate pentru federalizarea curentelor dreptei şi încercînd să teoretizeze, după model american, un aşa numit „fuzionism” în politica autohtonă. Ideea de la care s-a pornit în lansarea acestei noi organizări politice este destul de simplă. Plecîndu-se de la premiza că alegerile următoare vor avea o prezenţă la vot redusă, maşina politică de mobilizare la urne va fi decisivă: cine are cea mai motivată şi mai eficientă reţea de mobilizare cîştigă. Nu mai contează dacă reţelele de influenţă sînt „bune” sau „rele”, din zona socială, economică sau politică, de familie sau de clan, totul este să fie coagulate, mobilizate şi să acţioneze coordonat la momentul „Z”, ziua alegerilor. Un astfel de efort de mobilizare cere resurse uriaşe şi de aceea se vrea să se impună comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Punerea în practică cu brio a unui asemenea scenariu este în măsură să dea peste cap toate sondajele de opinie, căci ceea ce va conta cu adevărat nu vor fi convingerile personale generale contabilizate statistic, ci mobilizarea exemplară în ziua respectivă a celor deja cunoscuţi ca fiindu-le favorabili sau cointeresaţi într-un mod sau altul, prin capi şi vectori ai reţelelor de mobilizare acţionînd sub un singur steag, cu un centru unic de coordonare, toţi animaţi de ideea că fac parte din „echipa cîştigătoare” şi avînd garanţia că nu vor fi daţi la o parte ulterior. Dar cum socoteala din tîrg nu se potriveşte mereu cu cea de acasă, Sebastian Lăzăroiu ar putea da greş în acest proiect politic. „Se vede tot mai clar că, încet-încet, se poate coagula o platformă de centru-dreapta în România. Trebuie o construcţie mult mai largă, pentru că sînt grupuri răzleţe, nuclee de oameni care unii se manifestă pe Internet, alţii se manifestă la o cafea, dar sînt grupuri care trebuie adunate în acelaşi loc. Trebuie o construcţie credibilă, oameni credibili“, a spus Lăzăroiu, la B1TV. Scenariul după care ar trebui concepută noua Mişcare Populară implică şi un mare risc: acela de a trimite PDL-ul în istorie. Iată şi care ar fi argumentele. Gîndită ca un bloc politic oponent USL-ului, această construcţie ar trebui să constituie o contrapondere la alianţa liber-stîngistă, gîndită, în opinia opozanţilor acesteia, exclusiv cu scopul de a-l îngropa pe Băsescu, considerat motorul succesului PDL. După ce ani de zile, atît PSD-ul, cît şi PNL-ul au făcut cam tot ce le-a stat în putinţă pentru debarcarea „marinarului”, în mod surprinzător acest deziderat ar putea fi atins acum, facilitat de cîteva manevre interne stupide. Cum fiecare pasăre pe limba ei piere, tentativa de raliere a tuturor forţelor politice de centru-dreapta, şi nu numai, ar putea crea un fel de Turn Babel politic, extrem de instabil şi care s-ar putea prăbuşi sub prea greaua povară a încercării de globalizare doctrinară. Nu poate nimeni nega că vor fi cel puţin dificil de, hai să zicem, armonizat politicile sociale ale UNPR, un partid declarat de centru-stînga, cu încercările PDL de desfiinţare a statului asistenţialist. Un exemplu recent este scandalul pe tema „coşului pensionarului”, proiect la care mai toţi pedeliştii au sărit ca arşi. Nici coagularea unor grupuri mici de vizionari de dreapta nu pare a fi o soluţie mai viabilă, dacă ne amintim de încercările precedente ale lui Gigi Becali, evident, sfătuit tot de unii dintre aceştia, de a aduna într-o formaţiune politică de dreapta, denumită PNG-CD, a „intelectualilor de dreapta” rămaşi neafiliaţi politic. Cel mai bun exemplu de fiasco politic rămîne guvernarea Convenţiei Democrate Române (CDR) dintre anii 1996-2000, atunci cînd cei „10.000 de specialişti” ai lui Constantinescu fie s-au călcat pe picioare, fie au existat, dar au lipsit cu desăvîrşire. Ideea este că intenţiile de coagulare a unei drepte puternice s-au lovit întotdeauna de dificultăţi mari, care au venit chiar din interior. Animate mai mereu de intelectuali, aceste intenţii au aşezat pe primul plan ideile politice, convingerile personale şi valorile, presupunînd ca toţi aceia care împărtăşesc „valorile dreptei” să meargă împreună, dincolo de diferenţele individuale şi rivalităţile minore. În acest context, PDL, aşa cum este el în mod real, nu poate reprezenta, la drept vorbind, locul de întîlnire al curentelor dreptei. Este, probabil, şi motivul pentru care creştin-democraţii din cadrul partidului de guvernămînt par atît de nesiguri când e vorba să propună politici publice specifice. O „Mişcare Populară” cu o organizare de tip federal ar fi totuşi posibilă, mai curînd însă prin ignorarea valorilor dreptei, decît prin invocarea lor insistentă, tocmai pentru că acestea pot şi vor crea diferende. O nouă formaţiune mai largă şi suficient de puternică să se opună USL-ului i-ar putea totuşi reuni pe aceia care sînt dispuşi să lase deoparte orice convingeri politice sau de altă natură ori principii etico-morale în favoarea atingerii intereselor personale, de orice fel ar fi acestea, aşa cum, din păcate şi spre nenorocirea noastră a tuturor, s-a întîmplat mereu în ultimii 20 de ani.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Share |

Articol vizualizat de 3298 ori

15 Sep 2011