Editorial
În ciuda poruncii date de Pazvante Chiorul VADIM ARE IMUNITATE PARLAMENTARĂ!
Miercuri dimineaţa, Traian Băsescu a avut două discuţii telefonice, care, practic, au declanşat trimiterea în judecată a liderului PRM, dr. Corneliu Vadim Tudor. Prima dintre ele s-a purtat cu fosta ministresă a Justiţiei, Monica Macovei, iar subiectul a fost acela al imunităţii parlamentare a Tribunului. Matrozul Chior a întrebat-o, direct, pe femeia-komisar dacă imunitatea îi poate fi ridicata sau nu. Văduva lui Mao i-a spus Chiorului că imunitatea nu este valabilă decît pentru declaraţiile politice şi nu este extinsă asupra infracţiunilor la Codul Penal. Sursele noastre spun că atît i-a trebuit lui Pazvante Chiorul, că imediat ce a închis telefonul şi-a sunat sluga, Laura Codruţa Kövesi, pe care foarte scurt a chestionat-o, cum stă cu dosarul de trimitere în judecată a lui Vadim. Femela King Kong i-a spus că dosarul este finalizat de aproximativ două săptămîni. „Atunci dă-i drumul!”, i-a poruncit Beţivul Naţional, la care Kövesi a întrebat, oarecum, surprinsă: „Cînd?“. „Ieri!“, i-a răspuns Piratul, în bătaie de joc. Discuţia cu Kövesi a avut loc în jurul orelor 8,25 şi nu a durat mai mult de 1 minut.
Problema lui Băsescu e următoarea: alcoolica Monica Macovei a luat drept realitate fantasmele din creierul ei fezandat de vodcă, întrucît Vadim are imunitate parlamentară. Aşa că „ciuma portocalie“ s-a grăbit de pomană.
Explicaţie poze: Traian Băsescu şi două dintre slugile sale portocalii, Monica Macovei şi Laura Codruţa Kövesi...
Comenteaza acest articol
Comentariile utilizatorilor:
Socea Vasile -08 Apr 2011 12:43:28
Astia nu vor sa inteleaga ca va veni vremea sa raspunda,sa-si inchipuie un zid in fata lorsicu mitralierele pe ei,ca mult rau au facut poporului Roman.-
Grigoras Traian Grig.-Senior,(pseudonim). -07 Apr 2011 11:17:56
Problema ,din subiectul articolului de mai sus,prind urgentarea trimiterii in judecata,imbraca 3 aspecte,deosebit de importante,concomitent.1)Pe fond,Dl.Corneliu Vadim Tudor,in actiunea evacuarii sediului central al partidului,demasca coruptia generalizata din justitie si abuzurile repetate fata de acest partid justitiar,dupa e afost scos prin frauda electorala din parlament,si dupa ce i i s-au blocat toate caile de comunicatie mass-media.Nu s-au lasat pana cand nu l-au evacuat si din sediu;2)In acias masura,cum au organizat evacuarea din sediul central, cu forte supranumerice,si cu toate televiziunile de fata,in aceias masura s-a comportatin raspunsul sau si presedintele partidului,cunoscut de toata lume, prin caracterul sau coleric,ca orice om in carne si oase,cu calitati si defecte.Nimeni nu s-a mirat de reactia sa ,in conditiile date.Cat este o infractiune si cat este o reactie noprmala,ramane de vazut si de apreciat de institutii si de votanti;3)Daca vor cere ridicarea imunitatii parlamentare de la U.E.,inca un prilej de a arata lumii intregi de tribun,cu talentul sau de orator ,pamfletar si ziarist, absurditatile din tara noastra!In plus,un prilej oportun de intensificarea propagandei justitiare pentru viitoarele alegeri locale si parlamentare,din tara noastra.Cred ca adversarii sai politici,au dificultati in a alege si hotari,modul cum vor actiona si razbuna in viitor.Daca nu sunteti de acord,cu parerea mea,nu ma deranjeaza deloc,raman ce am fost si ce sunt,de mult timp.Grig.-Senior






