MAREA DEOSEBIRE DINTRE ROMÂNIA ŞI JAPONIA

La numai cîteva zile de la devastatorul cutremur din 11 martie, muncitorii japonezi au reuşit să refacă o porţiune din autostrada Great Kanto din Naka, unde apăruse un crater înspăimîntător, precum şi un sector de drum din zona metropolitană Tokyo. Oamenii s-au apucat de treabă chiar a doua zi după producerea Apocalipsei. Guvernanţii de la Bucureşti n-au reuşit să facă, în două decenii, decît cîteva zeci de kilometri de autostradă, şi asta la cele mai mari preţuri înregistrate pe plan mondial. În plus, avem una dintre cele mai proaste reţele de drumuri din Europa.

În timp ce Ţara Soarelui-Răsare continuă să uimească lumea prin comportamentul exemplar şi demn cu care poporul japonez trece peste cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra sa, aliaţii occidentali pornesc asaltul împotriva Libiei. Pentru noi, românii, cea mai neplăcută veste venită din Japonia este legată de un studiu făcut de o cunoscută agenţie de brokeraj şi consultanţă economică, „Nomura“. S-a întîmplat ca această veste să ne ajungă la urechi în plină dramă niponă. Potrivit studiului intitulat „Europa va funcţiona cu condiţia unor reforme structurale şi bancare“, publicat la începutul lunii martie, România va avea, în 2025, un Produs Intern Brut pe cap de locuitor mai mic decît Serbia, ţară deasupra căreia se află în prezent, şi sensibil mai mic decît al Bulgariei. Evident, autorităţile române au sărit ca arse, contraatacînd fără argumente şi fără rost. Belarusul şi Kazahstanul au început, deja, să ne depăşească, iar în 2025 vor avea un PIB pe cap de locuitor mult peste Bulgaria şi comparabil cu acela al Lituaniei, Estoniei şi Ungariei.

Cei de la „Nomura“ au plasat anul trecut România pe locul 12 în lume din punctul de vedere al vulnerabilităţii la criza alimentară. Vorbim de o ţară care are capacitatea şi condiţiile naturale (o suprafaţă agricolă de cca 15 milioane de hectare) de a asigura hrana pentru 130 de milioane de oameni şi care se află pe locul 25 în lume din punctul de vedere al suprafeţei terenurilor arabile. Este de notoriate faptul că România interbelică a fost „grînarul Europei“. Un cunoscut specialist în domeniu, profesorul universitar Ioan Nicolae Alecu, amintea recent că în 1938 s-a produs o criză mondială a grîului, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, iar România a făcut atunci cel mai mare export din istoria sa: peste 3 milioane de tone de grîu. Atitudinea triumfalistă a responsabililor de la Bucureşti nu serveşte nimănui - şi mai ales românilor. Adevărul este că micii proprietari n-au resurse să-şi cultive pămîntul, iar sistemele de irigaţii s-au redus de la 3 milioane de hectare înainte de 1989 la numai 100.000 în prezent. În mod paradoxal, producătorii îşi vînd grîul peste hotare – uneori numai în acte – pentru a-l importa la preţuri mult mai mici. Aşa se explică marea sarabandă a creşterii preţurilor la produsele alimentare, la fructe şi legume, provenite mai ales din import.

Revenind la cei de la „Nomura“, aceştia situează Bangladeshul, Marocul, Algeria, Nigeria, Libanul, Egiptul, Sri Lanka, Sudanul, Hong Kongul, Azerbaidjanul şi Angola pe primele locuri în topul foametei. În Europa, doar Bulgaria, Ucraina, Letonia, Portugalia şi Rusia mai figurează printre primele 30 de ţări nominalizate de specialiştii japonezi.

În general, după percepţia situaţiei economice actuale, România se situează, în prezent, pe penultimul loc în regiune, potrivit unui sondaj al institutului economic german ZEW. Concluzia e una singură: să ne apucăm de treabă şi să reuşim să readucem agricultura şi economia, în general, cel puţin la nivelul performanţelor pe care acestea le înregistrau cu două decenii în urmă. Deocamdată, statisticile consemnează faptul că aproape 40% din populaţia activă a ţării nu are unde să lucreze. Este vorba de cca 1 milion de şomeri, în condiţiile în care autorităţile nu sînt în stare să repornească sectoarele productive, să creeze noi locuri de muncă, să stimuleze consumul şi exportul. Cei mai mulţi şomeri provin tocmai din industria producătoare, construcţii sau comerţul cu amănuntul. În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, se remarcă faptul că mai mult de jumătate dintre tinerii sub 25 de ani care sînt şomeri au avut mari dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă de peste 6 luni. Unul din 5 şomeri nu are un loc de muncă de mai bine de 1 an. Analiştii de la „Nomura“ sînt greu de contrazis: cele mai semnificative reduceri de forţă de muncă salariată făcute de angajatori au fost şi în rîndul lucrătorilor calificaţi din agricultură, silvicultură şi pescuit! Dacă nu ne vom reveni foarte rapid, în curînd vom muri, pur şi simplu, de foame...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 3058 ori

26 Mar 2011