Tricolorul nr 136

din 21 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Editorial

Cabbage Forte

MAE a ajuns Secţia Externă a C.C. al P.D.L.?


TinaR - VIP

Din mesajele pe care reprezentanţii PDL le transmit mass-media şi opiniei publice, pentru a susţine votul prin corespondenţă, se înţelege un singur lucru: Teodor Baconschi îşi exersează abilităţile de mare propagandist al Puterii portocalii actuale. Astfel, vremelnicul ministru de Externe a trimis tuturor ambasadorilor români şi şefilor de misiuni diplomatice tot felul de indicaţii şi mesaje privind promovarea unui proiect de lege care nu există decît în agenda şi portofoliul de iniţiative ale PDL. Recent, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat ambasadorilor şi şefilor de misiune să promoveze proiectul legii votului prin corespondenţă. Oamenii din acest minister, plin de agenţi secreţi foarte bine plătiţi, au fost bine instruiţi şi dotaţi cu materiale de prezentare, cu mesaje false, cu indicaţii despre avantajele votului prin corespondenţă, pentru a putea să reacţioneze la eventualele întrebări încuietoare ale presei.

Iată cu ce se ocupă aşa-zisul ministru de Externe, a cărui singură grijă este să facă rost, cu orice preţ, de acel milion de voturi pentru PDL, şi nimic mai mult. Teodor Baconschi, care era ambasador pe vremea CDR, are astăzi misiunea de a frauda alegerile parlamentare din 2012. De aceea, el le transmite ambasadorilor noştri, precum şi tuturor şefilor de misiuni diplomatice să organizeze rapid adevărate cursuri de învăţămînt politic pentru cetăţenii de origine română din străinătate în legătură cu actuala „propunere legislativă” a ministerului. În acelaşi timp, diplomaţii români sînt învăţaţi să mintă că ar fi vorba de „sesizările şi contribuţiile votanţilor din Diaspora”. Cu alte cuvinte, românii din străinătate trebuie informaţi cît mai temeinic despre ceea ce ei înşişi ar fi propus! De fapt, acest aşa-zis proiect de lege avansat de Teodor Baconschi şi dorit cu ardoare de mai marii PDL nu este decît o nouă şi la fel de primitivă metodă de fraudare a votului cetăţenilor. Acest „proiect de lege” nu respectă din start principiile esenţiale ale unui proces electoral corect, transparenţa şi securitatea scrutinului electoral. Cetăţenii aflaţi în afara ţării au dreptul de a-şi exprima opţiunea politică şi de a vota, în mod direct şi trasparent, dar nu prin corespondenţă, aşa cum propun actualii guvernanţi. Proiectul de lege, pe care MAE îl promovează înainte ca el să fie adoptat de Parlamentul României, are multe lacune legislative, ce lasă loc unei mari fraude electorale, dirijată de la „Centrala MAE”. Alegătorii români aflaţi în afara ţării în vizită sau ca rezidenţi şi care votează prin corespondenţă nu sînt în mod automat şi obligatoriu radiaţi din listele electorale din România. Astfel, cei care vor să voteze legal ar trebui să figureze pe listele electorale. Acest lucru presupune transmiterea prin poştă, cu confirmare de primire, a unei cereri de înregistrare din partea fiecărui alegător în parte. Ciudat, dar şi interesant în acelaşi timp, este faptul că, în cazul plicurilor trimise de alegători cu opţiunile lor de vot, proiectul iniţiat de MAE nu prevede şi obligaţiunea confirmării de primire a acestora. Altfel spus, alegătorii trimit votul lor prin poştă, dar nu va exista nici o dovadă concretă, palpabilă, în acest sens, iar preşedinţii secţiilor de votare din ambasade pot face orice cu ele. Pe de altă parte, care ar fi norma de reprezentare în cazul votului prin corespondenţă? Dacă în România ar vota 10 milioane de oameni, iar în străinătate cei 4 milioane de care vorbeşte ministrul Teodor Baconschi, atunci ar trebui ca măcar o treime din Parlament să fie formată din reprezentanţii Diasporei? Există multe astfel de exemple, care demonstrează că acest proiect de lege este gîndit ca un instrument mizerabil de deturnare a aspiraţiilor cetăţenilor. Nu se vorbeşte despre o evidenţă clară a documentelor care să ateste domiciliul din străinătate, evidenţă pe baza căreia alegătorul să poată fi înscris în listele electorale. Practic, întregul proiect iniţiat de MAE conţine un mecanism de votare gîndit să nu treacă prin nici o formă de control electoral, astfel încît votul real să nu poată fi monitorizat. Un alt aspect pe care ministrul Teodor Baconschi şi MAE îl păstrează sub tăcere este acela că „proiectul de lege” pe care l-au fabricat modifică, printre altele, Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României. Este vorba despre durata campaniei electorale, care creşte de la 30 la 45 de zile, dar se pare că această prevedere abuzivă a ieşit din atenţia publică o dată cu făcătura „Deta”. Astfel, prelungirea cu încă două săptămîni a campaniei înseamnă şi mai puţini cetăţeni prezenţi la urne, lăsînd cale liberă fraudei masive pe calea votului prin corespondenţă. În orice democraţie adevărată, regula este aceea a votului în secţia de votare la care alegătorul este arondat, votul prin corespondenţă fiind o raritate. Dacă PDL şi Guvernul ar asigura toate măsurile administrative necesare exprimării votului în cadrul secţiilor de votare din străinătate, atunci n-ar mai fi nevoie de un vot prin corespondenţă, caz în care reprezentanţii Opoziţiei parlamentare şi ai partidelor neparlamentare nu mai pot participa în nici un fel la supravegherea alegerilor. Totul se petrece doar sub controlul „ciumei portocalii”. Actuala Putere afirmă fără jenă că este o forţă reformistă proamericană (în fapt, o slugă) şi că o să învingă în următoarele alegeri parlamentare cu ajutorul cetăţenilor români rezidenţi în străinătate. De parcă aceştia au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara nu din cauza reformelor pe care le face PD-ul acum, ci a crizei economice mondiale. Să sperăm că actuala Putere portocalie va primi prin vot ceea ce i se cuvine: plecarea din Parlament.

SILVIU CRĂESCU

 

Share |

Articol vizualizat de 3027 ori

Afisari

06 Aug 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.