Jocurile de la FMI

Începînd de marţi, ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, îi urmează lui Dominique Strauss-Kahn la conducerea FMI. A fost susţinută de China, Brazilia şi Rusia, dar mai ales de Statele Unite. Cei 24 de membri ai boardului director al instituţiei de la Washington au optat pentru ea, în defavoarea lui Augustin Carstens, guvernatorul Băncii Centrale a Mexicului. Cei mai vehemenţi critici ai săi au fost reprezentanţii Braziliei, Indiei  şi Chinei la FMI, care s-au arătat indignaţi de ideea că un european trebuie să ocupe postul de director general al FMI. O altă premieră pentru doamna respectivă: este prima femeie care ajunge la conducerea Fondului. Abia acum înţelegem că Dominique Strauss-Kahn s-a făcut mai puţin vinovat pentru aşa-zisa agresiune sexuală săvîrşită într-un hotel de lux din New York, de parcă s-ar fi aflat în cine ştie ce pădure tropicală, cît mai ales pentru încercarea sa de a deschide instituţia pe care o conducea către ţările sărace ale lumii.

În felul acesta, şi Nicolas Sarkozy a scăpat de cel mai important contracandidat al său, la apropiatele alegeri prezidenţiale din Franţa. Christine Lagarde a fost amestecată într-o afacere nebuloasă, în urma căreia magnatul Bernard Tapie a primit 285 de milioane de euro despăgubiri, dar asta a contat mai puţin. Ca şi faptul  că Angela Merkel l-ar fi preferat la conducerea FMI pe Axel Weber, care a fost şef al Bundesbank, pînă acum cîteva săptămîni. De fapt, doamna Lagarde este născută în Franţa, dar şi-a desfăşurat aproape întreaga activitate în Statele Unite, ceea ce ne poate duce cu gîndul că actuala conducere a FMI nu este sută la sută europeană. Ea are 55 de ani, s-a născut la Paris şi a fost membră a echipei naţionale de înot-sincron a Franţei. De la vîrsta de 17 ani, după moartea tatălui său, a studiat în Statele Unite timp de un an, perfecţionîndu-se în limba engleză. După ce a absolvit Facultatea de Drept din Paris, urmată de masteratul la Institutul de Ştiinţe Politice de la Aix, din Provence, în 1981 s-a întors în Statele Unite, unde s-a alăturat Cabinetului internaţional de avocatură Baker & McKenzie, ca asociat. Specializată în Dreptul Muncii şi Drept Comercial, Christine Lagarde a devenit, 18 ani mai tîrziu, prima femeie preşedintă a acestei puternice firme. În 2005, a revenit în Franţa, ca ministru al Comerţului şi, după aceea, la Finanţe. În topul personalităţilor favorite din ţara sa a fost întrecută, în 2009, totuşi, de actorul şi cîntăreţul Johnnie Hallyday. „Ceea ce s-a întîmplat cu Dominique Strauss-Kahn subliniază cît de bine ar fi să avem o femeie în acest rol“, opina economistul şef al FMI. Deloc întîmplător, pentru că acesta vorbea în numele altora, iar Christine Lagarde era ca şi aleasă. Foarte interesant, imediat ce a fost pusă în funcţie, Christine Lagarde a declarat că vrea să discute „pe îndelete“ cu Dominique Strauss-Kahn, „deoarece un successor trebuie să vorbească cu predecesorul său“. Mai ales că acesta a fost „un director general admirat, care a făcut o treabă bună“.

Se pare că femeile, mai ales cele din America, vor să conducă elita economică mondială. Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton,  discută cu Preşedinţia americană posibilitatea de a părăsi diplomaţia Casei Albe, pentru a prelua, în 2012, conducerea Băncii Mondiale. Ar fi, şi ea, prima femeie care ar ajunge şef al celei mai mari instituţii financiare a lumii. Referitor la relaţiile FMI cu România, trebuie spus doar atît: deşi au o economie de 83,3 ori mai mare decît cea a ţării noastre, Statele Unite împrumută, pe secundă, de doar 47,7 ori mai mult. Americanii se împrumută pe termen lung, în timp ce noi o facem pe termen scurt, ceea ce înseamnă o sumă totală mai mare de împrumuturi rezultată din rostogolirea datoriei publice. În acest an, Statul Român va plăti dobînzi de 2,1 miliarde de euro – cea mai mare parte la FMI, echivalentul a 300 de kilometri de autostradă...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 4204 ori

30 Iun 2011