JAF GENERALIZAT

Actualul Parlament, generat de neinspiratul şi atît de costisitorul vot uninominal, este recunoscut drept cel mai slab din perioada postdecembristă. Ţara se afundă, pe zi ce trece, în sărăcie şi neputinţă, iar un grup de senatori n-a găsit altceva mai bun de făcut, decît să propună salarii fabuloase pentru viitorii manageri privaţi din companiile de stat. Culmea este că în acest grup se află şi doi miniştri din actualul Cabinet. Ce urmează este de necrezut. Managerul ROMGAZ ar putea cîştiga din salariu şi bonusuri 5 milioane de euro anual, mai mult decît directorul general al ExxonMobil, cea mai mare companie de acest fel din lume. Acum nu ştim dacă acest fericit individ va fi român sau va fi adus din străinătate, aşa cum ne recomandă cei care ne împrumută bani ca să nu avem mîine de unde îi da înapoi. Cert este că domnii senatori s-au executat imediat, ascultînd de indicaţiile FMI şi ale Băncii Mondiale. Dar de ce s-au gîndit ei numai la companii extrem de valoroase, cum sînt ROMGAZ-ul, aflat pe locul 3 în topul celor mai profitabile companii româneşti, cu un cîştig net de peste 160 de milioane de euro anul trecut, sau TRANSGAZ-ul, aflat pe poziţia a cincea? De ce nu am aduce asemenea „genii” să scoată la lumină societăţile cu pierderi şi datorii uriaşe, puse la pămînt în această perioadă de tranziţie bezmetică şi de corupţie generalizată? Dacă tot sînt atît de deştepţi, de ce nu se înhamă ei la Compania Naţională a Huilei, la CFR Marfă sau CFR Călători, care, altădată, reprezentau adevărate simboluri ale industriei româneşti? Nu mergem mai departe cu asemenea aberaţii, pe care nu le credeam posibile în condiţiile în care un popor întreg este supus celor mai cumplite măsuri de austeritate, fără precedent, poate, în întreaga noastră Istorie. Cel mai rău este că tot ce am avut mai bun se duce în neant, iar nimeni nu e în stare să planteze măcar un copac din mulţimea acelora pe care i-au tăiat ca sălbaticii, pentru a-i vinde, ca lemn crud, străinilor. A fost calea cea mai lesnicioasă de îmbogăţire a atîtor nenorociţi, care nu numai că s-au căpătuit cum nu şi-ar fi imaginat vreodată, ei şi familiile lor, dar au făcut ca ţara s-o ia la vale la modul propriu, pentru că apele n-au mai avut nici un obstacol în drumul lor nemilos spre dezastru şi moarte. Am ajuns, din ţara codrilor seculari, a codrului frate cu românul, printre statele europene cu cele mai mici suprafeţe de pădure. Aproape 400.000 de hectare de copaci falnici,  au fost puse la pămînt, cu o inconştienţă greu de imaginat. Nu contează cîte miliarde de euro s-au pierdut. Contează, mai ales, faptul că România a devenit tot mai poluată, văduvită de massa lemnoasă ce-şi găsea altădată întruchipare cu adevărat artistică în mobila unică, pe care străinii se băteau. Şi nu era vorba numai de fostele ţări socialiste, cum spunea un prost, ci de Occidentul opulent şi fiţos din urmă cu cîteva decenii. La noi n-a plătit nimeni pentru acest dezastru. În Finlanda, ţară cu 4 hectare de pădure la 1 locuitor, sau în Suedia, cu 3 hectare la 1 locuitor, ori în Norvegia, cu 2 hectare, dacă tai un copac şi nu plantezi imediat altul rişti ani grei de puşcărie. În aceste ţări se împăduresc anual cîte aproximativ 130.000-140.000 de hectare, iar noi abia trecem de 1.000. Pînă şi turcii plantează 60.000 de copaci anual, care cresc miraculos deasupra unui teren mai mult decît neprietenos. Absorbţia dioxidului de carbon a ajuns un deziderat greu de împlinit în România. Se spunea că, în timp ce prima criză de pe Wall Street a condus de pagube de pînă la 2 trilioane de dolari, criza pădurilor produce pierderi cuprinse între 2 şi 5 trilioane de dolari anual. S-ar putea ca, din acest punct de vedere, să ne situăm, totuşi, printre cei fruntaşi, avînd în vedere contribuţia noastră „importantă” la poluarea Planetei. Au dispărut salcîmul şi stejarul, cei atît de rezistenţi la secetă, şi am adus palmieri, pe care i-am îmbrăcat în cojoace iarna şi tot n-au rezistat la frig. Vestiţii Codri ai Vlăsiei au rămas în legendă. În locul lor, soarele te răpune într-o clipă. Au dispărut şi fîntînile cu cumpănă, pe care românii au ştiut să le pună la răscruci de drumuri şi la distanţe convenabile, astfel încît să nu rişti să-ţi dai duhul de sete. Mai dăm un exemplu: dacă în Europa ariile naturale protejate de interes naţional acoperă în medie 14,24% din suprafaţă, la noi, în judeţe precum Călăraşi sau Teleorman, ele se situează între 4 şi 5%. O pădure nebună, invizibilă şi ameninţătoare, pluteşte parcă deasupra României, prevestind vremuri din ce în ce mai rele...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 2600 ori

14 Sep 2011