Editorial
Şi totuşi, Emil Boc trebuie să-şi facă bagajele... GEORGE SÖRÖS I-A TRANSMIS LUI TRAIAN BĂSESCU, DIN NOU, ORDINUL AMERICANILOR, DE SCHIMBARE A PRIMULUI-MINISTRU!
Americanii bat din picior şi îi cer lui Traian Băsescu schimbarea cît mai curînd a lui Emil Boc din funcţia de premier. Miercuri dimineaţă, cam pe la orele 09,30, Traian Băsescu a fost contactat telefonic de George Sörös, ca o continuare a discuţiei avute luni seara, cînd Piratul l-a anunţat pe agentul CIA că nu îl va putea înlocui pe Boc mai devreme de luna septembrie. Acum, Sörös i-a spus lui Băsescu că a raportat situaţia superiorilor săi, dar că lucrurile nu stau deloc bine. În mod concret, americanii doresc schimbarea lui Boc, „cît mai curînd posibil”, cu unul din oamenii agreaţi de ei şi ar prefera ca acest eveniment să se producă pînă la vacanţa parlamentară. Deşi Băsescu i s-a văitat lui Sörös că acest lucru pare imposibil în actualul context, ungurul a fost inflexibil, replicînd că nu ţine de el o astfel de negociere. Pentru postul de premier, americanii ar dori unul dintre oamenii aflaţi sub controlul lor, precum Sorin Mîndruţescu (preşedinte Oracle România), Călin Georgescu, sau actualul reprezentant al României la FMI, Mihai Tănăsescu. Pînă acum, Pazvante Chiorul nu s-a hotărît asupra nici unuia dintre ei, mai ales că îi e frică de votul de învestitură, prin care trebuie să treacă un nou guvern prin Parlamentul României. Nehotărîrea lui Traian Băsescu în privinţa alegerii unuia dintre cei trei porneşte, de asemenea, din convingerea că oricare din ei, instalat la Palatul Victoria, nu va mai asculta ordinele lui, conformîndu-se celor venite direct de la americani. Asta înseamnă că Matrozul riscă să piardă controlul bugetului, existînd pericolul ca o parte din lacheii săi să nu se mai regăsească în viitorul guvern. Revenind la discuţia telefonică dintre cei doi, mai putem menţiona că aceasta a durat în jur de 7 minute, cei doi stabilind să se audă din nou la sfîrşitul săptămînii.







