Editorial
FRAUDĂ CU MĂNUŞI PORTOCALII
Cu mai bine de o săptămînă în urmă, România trăia frenezia marii victorii în boxul internaţional, prin prestaţia spectaculoasă a marelui nostru campion, Lucian Bute, în faţa francezului Jean-Paul Mendy. Odată risipită euforia gloriei, cîţiva jurnalişti scormonitori aveau să aducă în prim-planul atenţiei publice suspiciunea unei imense fraude: pentru cosmetizarea propriei imagini dezastruoase şi sub pretextul organizării galei de box Bute-Mendy, Guvernul României a cheltuit încă aproximativ 4 milioane de euro. Fonduri publice, consumate, se pare, abuziv! Această concluzie enunţată rezultă din eludarea evidentă a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2006, referitoare la achiziţiile publice, de către Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului.
După cum se ştie, acest minister zelos şi excesiv de generos pe bani publici a alocat acestei manifestări sportive internaţionale, într-un mod cel puţin dubios, vreo 2 milioane de euro, fonduri europene, ca să promoveze aşa-zisul brand turistic românesc. Subliniez că organizatorul galei, firma Europlus Computers S.R.L., societate privată, a administrat, direct, apreciabila sumă. Consider necesară intervenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Curţii de Conturi şi a Departamentului pentru Lupta Antifraudă, precum şi o investigaţie extinsă, la nivel european, întreprinsă de Oficiul European de Luptă Antifraudă, asupra aspectului fraudulos al cheltuirii celor 2 milioane de euro.
Un alt aspect în discordanţă cu legislaţia în vigoare, sesizat de mass-media, se referă la faptul că acelaşi organizator, firma Europlus Computers S.R.L., cu ocazia aceluiaşi eveniment, a gestionat sponsorizări substanţiale din partea unor întreprinderi cu capital de stat. Din nou, bani publici, cu dedicaţie pentru anumite firme private! Însă, atenţie: Legea nr.394/2006, al cărei autor sînt, interzice întreprinderilor Statului sponsorizarea firmelor private. Astfel, art. 3 (2) din Lege menţionează, în acest sens, că „instituţiile şi autorităţile publice, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome nu pot efectua activităţi de sponsorizare avînd ca beneficiari persoane fizice şi asociaţii familiale care îşi desfăşoară activitatea conform Legii 300/2004“.
De remarcat ar fi opţiunea ciudată a Guvernului Boc 5 în stabilirea organizatorului marii gale de box: o entitate comercială cu capital privat, al cărei principal obiect de activitate este, aşa după cum reiese din evidenţele Registrului Comerţului, repararea de calculatoare şi echipamente periferice.
Printre societăţile cu capital de stat, sponsori ilegali ai organizatorului, se regăsesc nume sonore ale domeniului energetic: Hidroelectrica (circa 150.000 de euro), Transgaz (circa 100.000 de euro), Transelectrica (circa 40.000 de euro). Pe lîngă aceste contribuţii, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia au oferit sponsorizări în valoare de aproximativ 1.000 de miliarde de lei vechi.
Aşteptăm ca, după relatarea acestor acţiuni întreprinse în dispreţul Legii, organele abilitate, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Conturi să dispună anchetarea sponsorizărilor din bani publici destinate unei firme private şi sancţionarea penală a factorilor decidenţi, care se fac vinovaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Lucian Bute, campionul nostru, merită, din plin, felicitări pentru victoria binemeritată, spre deosebire de gestul viclean şi iresponsabil al Guvernului incompetent şi corupt, care, urmărind să se reabiliteze în ochii românilor, le întinează, de fapt, bucuria!
Iubim sportul şi ne preţuim valorile! Eu, însumi, în calitate de membru al Senatului României, am contribuit la stimularea performanţei în sportul românesc, fiind autorul Legii nr. 239/2008, cu privire la indemnizaţiile de merit, cuvenite personalităţilor române de prestigiu, cu rezultate excepţionale în domeniile ştiinţei, culturii şi sportului. Iată de ce, acumulînd şi o experienţă bogată în activitatea parlamentară, mă adresez Parlamentului României şi, mai ales, Comisiei de Cercetare a Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii a Camerei Deputaţilor să investigheze gravele nereguli comise în organizarea acestei gale de box.
MARIUS MARINESCU
Vicepreşedinte PRM
(Autorul Legii nr.394/2006)







