Editorial
Fraţii Băsescu au vîndut şi nava „Carmen Sylva“ ŞPAGĂ DE 10.000.000 $
Chiriaşul de la Cotroceni a pus cruce transportului maritim românesc. Sub bagheta famigliei mafiote Băsescu, ultima navă maritimă funcţională a fost oficial înstrăinată de către compania Petromin, printr-un complicat proces de sechestru. Iată ce s-a întîmplat: vaporul „Carmen Sylva” a fost sechestrat, la începutul acestui an, în Bosfor, de către firma austriacă Voestalpine, pentru o datorie pe care Petromin o are la ea, în valoare de 13 milioane de dolari. În schimbul acestei datorii, Consiliul de Administraţie al Petromin a consimţit să cedeze nava. Aranjamentul a fost făcut de nimeni altul decît fratele Dictachiorului, Mircea Băsescu, care încă din iarnă se afla în negocieri pentru a perfecta afacerea cu unul din acţionarii firmei austriece, un sud-american. Luni, în jurul orelor 12, Mircea Băsescu i-a făcut o vizită fratelui său, pentru a-i confirma încheierea tranzacţiei şi, implicit, încasarea şpăgii. Sursele noastre de la Cotroceni spun că pentru a face mişculaţiile de cedare a navei, Mircea Băsescu ar fi încasat de la sud-american (se pare că un paraguayan) 10 milioane de dolari, preţul de vînzare al navei ridicîndu-se astfel la 23 de milioane de dolari, ceea ce se apreciază ca fiind 40% din preţul real. Pentru cei nefamialiarizaţi, precizăm că nava „Carmen Sylva“ a fost construită între 1991 şi 1993, deci este o navă relativ nouă, ca şi cea care va fi tăiată la fier vechi, staţionată în Portul Agigea şi care aparţine tot Petromin - e vorba de vrachierul „Ileana“, de 25.000 tdw. Revenim.






