Doi pitici erotici

Aşa, pe nepusă masă, aflam cu doar cîteva zile în urmă cum că premierul Italiei, Silvio Berlusconi, ar face o vizită oficială în România. Toate bune şi la locul lor, dar lumea s-a întrebat: care este motivul acestei vizite neprogramate? Să fie oare un semn de deschidere a Vestului faţă de România? Să fie oare o mînă întinsă pentru scoaterea României din criză? Să fie oare un mesaj secret pentru actuala Putere, adresat de mai- marii lumii prin premierul italian? Uitîndu-ne în stînga şi în dreapta, ciulind urechile şi ascuţindu-ne mintea am ajuns repede la concluzia că nimic din toate acestea nu este adevărat! Şi atunci, care este, totuşi, motivul real al vizitei? Descifrarea misterului n-a fost, pînă la urmă, chiar aşa o filozofie. După ce am aruncat o privire pe agenda internă a lui Silvio Berlusconi am priceput că vizita aproape ad-hoc la Bucureşti a şefului Guvernului de la Roma nu este, nici mai mult, nici mai puţin, decît „scutirea” oficială pe care acesta o livrează instanţelor italiene pentru absenţa de luni, 30 mai a.c., de la audierea preliminară din celebrul dosar „Mediatrade” - în care i se impută, printre altele, fraude fiscale comise pînă în 2009 - ca şi de la cea din ziua următoare, în celebrul scandal „Rubygate” - în care este acuzat că a întreţinut relaţii intime cu o minoră de origine marocană şi că a făcut trafic de influenţă pentru a o scăpa de Poliţie. Şi unde putea să se ducă sau, mai bine zis, cine îl primea, aşa, pe nepusă masă, pe acest prim-ministru, în condiţiile în care nu mai reprezintă nimic, pentru nimeni în Europa, ca şi fratele său, Traian Băsescu? Confruntaţi cu o evidentă dizgraţie la nivel european, şi nu numai, cei doi par a avea relaţii bune în ultima vreme, sprijinindu-se reciproc la nevoie. Ne este încă proaspăt în memorie episodul din decembrie 2010, de la summitul european, cînd preşedintele român a avut discuţii aprinse cu Nicolas Sarkozy, pe tema rromilor, iar premierul Berlusconi a părut că-l consolează, la modul „nu-ţi face probleme, e nebun”. În contrapartidă, cu o lună în urmă, cînd Italia a fost acuzată dur de Franţa că primeşte mii de imigranţi tunisieni şi cînd alte state UE şi-au închis porţile în faţa puhoiului nord-african, Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe Silvio Berlusconi, oferindu-se, în numele României, să primească 200 de imigranţi tunisieni, gest apreciat de premierul italian ca dovadă de ,,mare prietenie şi solidaritate europeană”. Acum, după veritabilul dezastru înregistrat de partidul său în alegerile locale abia încheiate, cu siguranţă, cel mai puternic eşec din întreaga sa carieră politică, Silvio Berlusconi se află la un pas de a pierde puterea. Suspectat de mai multă vreme că ar susţine mafia italiană, premierul de la Roma este renegat, mai pe faţă, mai pe la colţuri, de toată lumea civilizată europeană. Şi cum să nu fie aşa cînd, la o vârstă la care ar trebui să mai stea pe acasă şi să-şi crească nepoţii, se face de râs în lume prin aventurile amoroase, dovedite de fotografiile deocheate, cu orgiile sale sexuale, publicate în presa peninsulară? Cu toate acestea, semn că luciditatea politică l-a cam lăsat de ceva vreme, Silvio Berlusconi s-a gândit că pentru a abate puţin atenţia de la situaţia sa, ar fi bine să vină în România. De ce România? Ei, cum? Nu v-aţi dat seama? Pentru că ştia că aici se va întîlni cu confratele său în ale amorului, Emil Boc. Păi nu este alintat Boc cu apelativul „piticul erotic”? Şi atunci cum să nu-l aprecieze şi să nu-l gratuleze Berlusconi pe acest semen al său? Săracul Boc! Nu-şi mai încăpea în piele de fericire, mai ales atunci cînd a fost lăudat, în cel mai pur stil al limbii de lemn, pentru reformele pe care le-a făcut în ţară. Ipostazele în care au fost surprinşi pe parcursul întîlnirii de aparatele de fotografiat au stîrnit hohote de rîs, nu doar zîmbete ironice. Numai că laudele (încă) premierului italian au avut asupra cetăţenilor români exact acelaşi efect precum binecunoscuta frecţie la piciorul de lemn. Dacă Emil Boc nu s-a trezit încă din starea de beatitudine instalată la auzul aprecierilor omologului său italian, îl informăm noi că singurul ecou din partea umilitului şi înfometatului Popor Român sînt milioanele de înjurături şi de blesteme pe care le merită cu prisosinţă.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

Share |

Articol vizualizat de 4220 ori

01 Iun 2011