Diversiunea Dominique Strauss-Kahn

Arestarea, la New York, a directorului Fondului Monetar Internaţional reprezintă un eveniment fără precedent la acest nivel. Acţiunea este chiar mai dură decît condamnarea generalului panamez Manuel Noriega, fost informator al CIA. Dacă acesta din urmă a primit 40 de ani de închisoare – din care avea să facă numai 17, pentru că autorităţile americane au  fost „sensibilizate” de  buna sa purtare, Dominique Strauss-Kahn riscă peste 70, pentru infracţiune sexuală, tentativă de viol, agresiune sexuală, toate de gradul întîi, plus alte bazaconii care i se mai pun în cîrcă. Totul este cusut cu aţă albă. În primul rînd că acest om are 62 de ani, pe care îi arată, şi e greu de presupus că ar fi alergat de nebun într-un hotel luxos din Times Square, după o felină  de 1,80 metri din Ghana, de numai 32 de ani, care l-ar fi răpus dintr-o muşcătură. Trebuie să fie cineva nebun la cap să creadă că acesta a mai şi violat-o prin baie şi pe unde a vrut el. Adevărul pare a fi altul. Directorul FMI a căzut în capcana marelui său rival politic, Nicolas Sarkozy, o parodie de politician, pe care Dominique Strauss-Kahn l-ar fi aruncat de pe scena politică la apropiatele alegeri prezidenţiale franceze. Cunoscîndu-i-se slăbiciunea pentru femei, francezul a căzut uşor în cursă. Mai mult decît surprinzător este faptul că americanii s-au pretat la un asemenea scenariu mizerabil. Chiar dacă Sarkozy a luat iniţiativa atacării Libiei – un alt eşec al intervenţiilor occidentale din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord –, recompensa este nu numai una prea mare, dar şi foarte păgubitoare pentru imunitatea politică şi diplomatică internaţională. Dominique Strauss-Kahn este tratat ca un criminal de război, dus în sala de judecată cu mîinile legate la spate şi neras, aşadar este umilit în ultimul hal. Dacă aşa se poartă americanii cu directorul FMI, ce i-ar fi făcut ei lui Bin Laden, dacă l-ar fi prins viu? Între noi fie vorba, se pare că nu l-au prins deloc, iar povestea comandoului care l-ar fi omorît în misterioasa casă de lîngă Islamabad este una de adormit copiii. Am avut ocazia să iau un interviu unui preşedinte, condamnat apoi pentru „sodomie şi alte delicte sexuale comise asupra colaboratorilor săi”. Este vorba de Canaan Sodindo Banana, preşedinte al Republicii Zimbabwe în perioada 1980-1987, un pastor de o sfioşenie ieşită din comun. Eu eram un ziarist venit din România, dar m-a tratat ca pe un oaspete înalt. Din păcate, un mitocan care lucra pe atunci la Ambasada noastră din Harare avea să strice totul, dintr-o invidie mai mult decît bolnăvicioasă. Ei bine, acest Banana a fost condamnat la 1 an de închisoare, iar peste puţin timp avea să moară, la numai 67 de ani. Legendarul luptător Robert Mugabe nu s-a putut mulţumi cu postul de prim-ministru şi i-a făcut-o bietului preot.

În ceea ce-l priveşte pe Dominique Strauss-Kahn, apare şi alt semn de întrebare. Adjuncta sa este o anume Nemat Shafik, de origine egipteană, un fel de dizidentă faţă de regimul lui Hosni Mubarak, şi venise, probabil, momentul să-i ia locul şefului ei. Femeia are 49 de ani, nu arată rău, iar dacă şeful său ar fi fost un obsedat sexual înrăit, s-ar fi dat cu siguranţă şi la ea, neriscîndu-şi libertatea pentru o tînără venită tocmai din mijlocul Africii. Mîine-poimîine, această doamnă va candida poate şi la funcţia supremă în Egipt, înghiontindu-se cu ambiţiosul El-Baradei, fostul preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, cu sediul la Viena. După un tipic scenariu american, aplicat şi în Irak, bătrînul general Mubarak o va sfîrşi în ştreang, asemenea lui Saddam Hussein, iar familia îi va fi, pur şi simplu, distrusă.

Noi, românii, ar trebui să-i fim recunoscători lui Dominique Strauss-Kahn, măcar şi pentru faptul că acesta ne-a luminat, în mare parte, cum este cu înrobitorul împrumut pe care l-am luat de la Fondul Monetar Internaţional. În mai anul trecut, acesta a declarat că soluţia oferită României de instituţia pe care o conduce nu a fost reducerea salarială şi de pensii. Evident că o asemenea apreciere n-avea cum să fie pe placul celor aflaţi vremelnic la Putere pe malurile Dîmboviţei. „România, spunea acest reputat specialist în probleme economice şi financiare, este într-o situaţie mai dificilă decît ne aşteptam. Această situaţie s-a degradat mai rapid decît credeam şi a fost nevoie de noi măsuri. Guvernul a decis scăderea salariilor cu 25%, dar nu am cerut noi asta. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele – şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi, le-am sugerat noi. Guverul de la Bucureşti a spus nu, noi sîntem cei care decidem. Şi acesta este adevărul: Guvernul decide întodeauna, nu FMI. Guvernul propune măsurile, Guvernul român le-a ales”. Cîtă diferenţă între acest om şi subalternul său de la Bucureşti, placidul Jeffrey Franks, cel care umblă cu pantofii rupţi în talpă, dar se poartă ca adevăratul  prim-ministru al ţării!

Dominique Strauss-Kahn are 4 copii şi este căsătorit cu o cunoscută prezentatoare de Televiziune, Anne Sinclair. Toţi sînt alături de el. Iar dacă americanii nu îl vor condamna la cei 74 de ani de închisoare, pentru că a fost pîrît de o tînără din Catierul Bronx, cel mai periculos din New York, el va fi, cu siguranţă, noul preşedinte al Franţei.

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 6230 ori

18 Mai 2011