Editorial
Destul, domnule Băsescu!
Astăzi, în România lui Traian Băsescu, orice solicitare despre numărul de angajaţi ai Serviciilor Secrete este ignorată. Nici la Institutul Naţional de Statistică nu există vreo informaţie. Serviciile Secrete refuză orice control instituţional şi sfidează, efectiv, legile privind transparenţa informaţiilor de interes public. Iar puţinele cifre pe care le ştim vin doar de la cîteva persoane care au avut acces în sistem – unii şefi de Servicii şi cîţiva parlamentari din Comisiile de specialitate (care, de obicei, ţin cu dinţii de anonimatul lor!).
Ce vă opreşte, domnule Băsescu, ca instituţiile statului să anunţe, în mod corect şi public, datele reale legate de… Serviciile Secrete? Care e salariul mediu? Cîţi angajaţi sînt în realitate la STS, SPP, SRI, SIE, „Doi şi-un sfert“, Ministerul Justiţiei, spionajul militar ş.a.m.d.? Adică ofiţeri activi, personal administrativ, colaboratori externi. Ca să ştim exact cu cît îi plătim şi să nu mai fie speculaţii. De ce în SUA se poate şti, şi în România e secret?
Neprimind nici un răspuns, ne întrebăm: ce rost mai au instituţiile fundamentale ale Statului - Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia? De ce nu este respectată Constituţia? România nu mai este o ţară, semănînd mai mult cu o firmuliţă ajunsă în faliment. Americanii s-ar ocupa bucuroşi de securitatea României – au mai făcut-o în destule ţări, în ultimele decenii, la fel cum, înainte de ’89, se ocupa de securitatea României şi Rusia, prin Tratatul de la Varşovia. CIA, fosta dumneavoastră prietenă şi susţinătoare, domnule Traian Băsescu, a devenit expertă în vînarea comuniştilor.
Astăzi am putea să facem economii enorme şi să le plătim agenţilor de spionaj americani doar un sfert din banii pe care îi toacă Serviciile Secrete româneşti, fără să avem nici un rezultat. Chiar şi U.E. consideră că numai străinii sînt singurii care pot securiza frontiera, nu Poliţia şi vameşii români, cei mai corupţi din lume! Cu securiştii noştri şpăgari nu prea există şanse să fim admişi în Spaţiul Schengen. Nici chiar în UE nu mai sîntem toleraţi!
De aceea, domnule Traian Băsescu, vă întreb: de ce să mai plătim instituţii secrete, care nu ne folosesc la nimic (sau poate vă folosesc doar dumneavoastră, pentru a vă susţine la Putere)? Pentru imensa majoritate a românilor, însuşi Statul a dispărut. Aproape 3 milioane de români au plecat din ţară legal (conform Băncii Mondiale), iar numărul celor care au părăsit România în mod ilegal (muncitori, cerşetori, hoţi, curve) este cel puţin dublu. România a ajuns, de pildă, cel mai mare exportator de prostituate din Europa. Iar din cei rămaşi în ţară, 90% ar pleca şi mîine, dacă şi-ar găsi ceva de lucru. În anul 2011, românul e precum cîinele căruia-i arunci băţul: trebuie numai să te faci că-l arunci, că a şi luat-o la fugă. Şi ne mai mirăm că avem 1 informator/ securist la 40 de cetăţeni…
România, la această oră, nu mai e un stat guvernat de legi, asta e sigur, Se vede cu ochiul liber. Nu mai e valabilă nici o lege. Nici o regulă nu mai e respectată, nici măcar de azi pe mîine. Zilnic, asistăm la o prăbuşire controlată a României. Haosul provine din lipsa de informaţii, de cele mai multe ori atent controlate şi aruncate apoi pe piaţă în mod tendenţios - în funcţie de interesele actualei Puteri - opiniei publice. Deci, domnule Traian Băsescu, ori ne răspundeţi la asemenea întrebări, ori vă daţi, în mod decent, demisia!
SILVIU CRĂESCU






