CUM SE DISTRUGE O ŢARĂ

Ieri a fost o zi neagră pentru bursele europene. Rămîne un mare semn de întrebare cum poate să falimenteze o bancă peste noapte şi cum acelaşi lucru se întîmplă şi cu bursele. Ai zice că totul ţine de o furtună neaşteptată, care întoarce lucrurile pe dos, fără să te aştepţi. Este clar că e ceva necurat cu această criză, că nişte dirijori din umbră învîrt Planeta pe degete, îngenunchind-o într-o clipă. Dar să te trezeşti cu o prăbuşire a leului de cca. 10 puncte faţă de euro şi francul elveţian, adevărate căderi istorice, în numai cîteva ore, rămîne absolut de neînţeles chiar şi pentru un muritor de rînd. Banca Naţională n-a dat nici un semn, după cum nici un semn n-a dat Bursa de la Bucureşti. Singura certitudine este aceea că francul elveţian, mai ales, e noua spaimă a buzunarelor românilor. Cancelarul german Angela Merkel i-a telefonat lui Silvio Berlusconi, pentru a-i cere adoptarea rapidă a bugetului de austeritate. Să nu le fi spus nimic marilor finanţişti, altfel atît de gomoşi şi de suficienţi, faptul că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a convocat, pentru luni dimineaţa, o reuniune de urgenţă a celor mai înalţi oficiali din UE, pentru a discuta despre pregătirea celui de-al doilea pachet de ajutor extern pentru Grecia şi îngrijorările privind presiunile pieţelor financiare asupra Italiei? Se vede treaba că habar n-au avut de o asemenea evoluţie a lucrurilor, din moment ce însuşi preşedintele Traian Băsescu îşi exprima entuziasmul, la o întîlnire cu o doamnă comisar european, în legătură cu inspiraţia luării la timp a măsurilor de austeritate care au îngenunchiat un întreg popor. Asta după ce, zilele trecute, apărea o ştire potrivit căreia Uniunea Europeană şi FMI vor obţine 9 miliarde de euro profit din împrumuturile de 67,5 miliarde de euro acordate Irlandei. Ceea ce înseamnă că pentru noi această povară financiară va reprezenta în jur de 3 miliarde de euro. Sînt tot mai multe voci care spun că Grecia „salvată“ va plăti mai mult decît dacă dădea faliment. Guvernul de la Atena a stat cu inima cît un purice pentru a obţine votul Parlamentului la măsurile draconice care au scos milioane de oameni în stradă, pentru că Marea Finanţă internaţională îl ameninţa că va intra în încetare de plăţi. Din păcate, au cîştigat paraziţii, dar a pierdut sistemul, care rămîne şi mai grav ameninţat. Sînt multe similitudini între situaţia din România şi cea din Grecia, deşi se vede cu ochiul liber că nivelul de trai de la poalele Olimpului este cu mult superior celui atît de firav dintre Dunăre şi Carpaţi. Totul reprezintă o plată, făcută pe seama celor mulţi, pentru greşelile politicienilor. Grecia a fost distrusă de elitele politice, iar România de nişte impostori şi semidocţi, care n-au avut alt scop decît îmbogăţirea personală. În Grecia ultimelor decenii, elita politică - pentru că acolo se poate vorbi, cu adevărat, de o elită -, formată din familiile Papandreou, Karamanlis şi Mitsotakis, a cheltuit miliarde de euro, pe care guvernul nu le avea. Cei aleşi s-au îmbogăţit substanţial din datorii, iar ţara părea că prosperă. Se spune că atît de mare era corupţia în rîndul politicienilor de la vîrf, încît însuşi liderul kurzilor turci, Abdullah Ocealan, a fost făcut scăpat de sub protecţia unei ambasade a Atenei dintr-o ţară africană, contra multor sute de milioane de dolari. Banii au fost mult mai importanţi decît eterna rivalitate turco-elenă. Din cauza unei asemenea trădări, Ocealan este închis pe viaţă, singurul prizonier într-o închisoare de pe o insulă din apropierea Istanbulului, deservită de vreo 2.000 de gardieni. În Grecia, oricine avea acces la fonduri publice îşi cumpăra voturi înainte de alegeri. Asemănarea cu Bucureştii nu este deloc forţată. În vechea Eladă a apărut o democraţie feudală, condusă de generaţii diferite ale aceloraşi dinastii politice, în timp ce la noi s-a produs o tulburătoare întoarcere în timp, odată cu reapariţia plugului de lemn tras de vaci de lapte. Evaziunea fiscală a prosperat şi ea, şi la noi, şi la ei, iar mita în rîndul funcţionarilor publici a devenit o prezenţă obişnuită. Este un fenomen mai mult decît dramatic, care nu poate fi mascat de cîteva arestări „spectaculoase“, cu elicoptere încărcate cu zeci de reţinuţi. E mai degrabă o chestiune de prost gust, care putea şi trebuia să fie rezolvată în timp. În Grecia, pe vremea unui urmaş al bătrînului conservator Konstantin Karamanlis, după ce s-a promis o reformă a ţării, după cîştigarea alegerilor din 2004, a fost pusă la cale o nebunie imobiliară de miliarde de euro, care au ajuns în mîinile prietenilor acestuia. Sub aceeaşi guvernare au fost falsificate datele din rapoartele financiare trimise Uniunii Europene şi au fost oferite posturi administrative celor apropiaţi, cu puţin timp înainte ca guvernul să cadă. Orice asemănare cu România nu numai că nu este întîmplătoare, dar reprezintă o repetare a aceloraşi apucături. Rămîne totuşi marea diferenţă dintre politicienii de rasă ai Greciei şi caricaturile de pe malurile Dîmboviţei...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 4088 ori

13 Iul 2011