CRIZĂ CU SPECIFIC ROMÂNESC

cum, mai mult ca oricînd, a devenit evident că în ultimii 20 de ani România a mers pe un drum greşit din toate punctele de vedere. Dacă ar fi să analizăm în detaliu tot ceea ce s-a petrecut în ţara noastră în decursul acestor ani, am constata că în majoritatea domeniilor de activitate s-au produs scăderi semnificative, care au condus inevitabil la sărăcie şi involuţie. Nu avem infrastructură rutieră şi nici feroviară, industria e distrusă, agricultura abia se tîrăşte, încrederea în valorile româneşti a fost zdrobită în lupta cu ipocrizia, falsul, înşelăciunea şi minciuna generalizate, împlinirea speranţei de mai bine pentru ziua de mîine se caută cu disperare în afara graniţelor ţării, iar identitatea naţională trebuie să înfrunte zilnic coşmarul cu autonomia, pretenţiile teritoriale şi drepturile colective ale minorităţilor.

Oricît de evidente şi de cunoscute ne-ar fi toate acestea, de 20 de ani continuăm să mergem la urne cu speranţa reînnoită că va fi mai bine cu ăştia”, ăia au fost nişte hoţi, dar ai noştri vor scoate ţara din impas”, trebuie o schimbare, aşa nu se mai poate”, noua generaţie de politicieni este viitorul ţării”, vechii vechili au ruinat statul... avem o moştenire dezastruoasă” ş.a.. Părem a fi incapabili să distingem binele de rău şi răul de bine. Este o eroare să spunem că am intrat în criză în 2009, la noi criza a început de mult, de două decenii. Modul românesc de abordare a guvernării încetăţenit după 1990 nu este numai depăşit - este de-a dreptul rudimentar. Poate criza nu era evitabilă sau nu întrutotul, dar, cu siguranţă, putea fi prevăzută, iar amploarea şi efectele ei puteau fi anticipate dacă s-ar fi avut în vedere situaţia de facto a României, structura socială şi economică specifică. Criza generală nu poate justifica integral toate nenorocirile pe care le îndurăm din decembrie 1989 şi pînă azi. Ea a contat, evident, ca şi o serie de factori şi condiţii deja existente în România, care creaseră o situaţie ce nu a avut nevoie decît de un impuls pentru a exploda.
Dar indiferent de tipul crizei, fie ea politică, financiară sau economică, modul de abordare, ca şi soluţiile adoptate şi efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale acestora depind fundamental de calitatea, competenţa şi obiectivele reale ale celor aflaţi la cîrma unei ţări. Guvernanţii noştri nu au fost în stare să aşeze destinele  ţării pe un făgaş legislativ funcţional şi competitiv. Realitatea sare în ochi la tot pasul. Ei nu au fost capabili sau nu au vrut să consolideze instituţiile de bază ale statului, astfel încît să nu mai existe suprapuneri, interpuneri, confuzii şi un amalgam general de atribuţii şi competenţe care generează haos decizional, ceea ce nu o dată ne-a făcut să ne întrebăm dacă în România mai există stat cu adevărat. Din aproape în aproape, au distrus tot ce a însemnat corelaţie economică, au bulversat relaţiile de muncă şi, peste toate, au politizat într-o măsură demnă de sistemul politic revolut căile de acces la poziţiile importante din toate domeniile vieţii, astfel că puterile în stat nu mai sînt separate, iar democraţia se manifestă tot mai mult ca o tiranie a unei majorităţi conjuncturale, clădită exclusiv pe criterii de interes al unor grupuscule sau găşti politico-economice sau etnice. În general, nu ştie stînga ce face dreapta, iar atunci cînd, totuşi, pare a se urni ceva, se revine, se anulează, se contramandează, se suspendă şi, finalmente, se blochează. Sistemul şi clanurile politico-economice reprezintă principalul obstacol în calea dezvoltării, a traversării solidare a perioadelor dificile şi a distribuţiei creşterii economice pentru toată populaţia. Ani la rîndul economia românească a produs din ce în ce mai puţin. Cu toate acestea, unii s-au îmbogăţit din ce în ce mai mult. Cum? Evident, sărăcindu-i pe ceilalţi. Dintre toate deficienţele structurale care s-au manifestat în societatea românească în cele două decenii de tranziţie, calitatea inferioară, competenţa redusă şi orientarea spre obiective strict personale a aşa-ziselor elite politice, financiare şi economice reprezintă sursa de necontestat a celor mai multe şi mai grave consecinţe negative şi principala cauză a incapacităţii de a face faţă unei crize economice de dimensiunile celei pe care o traversăm. Atîta timp cît partidele politice vor continua să se reprezinte exclusiv pe ele însele, nefiind altceva decît trambuline de îmbogăţire pentru membrii mai întreprinzători” şi firmele prietene”, dezvoltarea reală a ţării nu are cum să apară. Cum nimic nu se poate crea din nimic pe lumea asta, dezvoltarea costă bani, iar cînd banii se scurg direcţionat către buzunarele de partid şi ale cîtorva favorizaţi, ca să nu zicem favoriţi, statul nu mai are cu ce să susţină evoluţia, chiar dacă ar dori-o.

Simpla apartenenţă la UE nu aduce de la sine convergenţă şi nu reduce decalajele faţă de celelalte state membre, aşa cum au crezut o mulţime de români când li s-au deschis porţile Uniunii. Mai grav este că guvernanţii au încurajat acea stare de spirit euforică, ce le-a permis mai întîi să acceadă, şi apoi să se menţină la frîiele Puterii, pe care au folosit-o exclusiv în propriul interes. Nenorocirea este că nici acum, în al 12-lea ceas, nu se fac auzite voci care să spună românilor adevărul adevărat, şi anume că nici măcar integrarea reală în UE  adică absorbţia corectă de fonduri, aderarea la Pactul Euro Plus, îndeplinirea obiectivelor Europa 2020”, realizarea unei identităţi şi a unei influenţe care să aşeze România pe locul care i se cuvine de drept în concertul european - nu ţine loc de politică naţională de dezvoltare, acceptată conştient şi susţinută de populaţie şi, mai ales, consensualizată politic de-a lungul mai multor guvernări. Altfel vom rămîne unde ne aflăm, adică la periferia lumii. Dependenţa exclusivă de pieţele vestice ne-a legat ombilical de creşterile şi, mai ales, de scăderile de acolo. De aceea era şi este necesară diversificarea pieţei externe. Dar şi mai importantă este folosirea integrală a pieţei interne. Polonia a înţeles acest imperativ şi a acţionat în consecinţă. Ca urmare, în pofida crizei mondiale, a avut un trend ascendent şi nu pentru că ar fi deţinut cine ştie ce secret, ci printr-o politică economică într-adevăr naţională, care a implicat sprijinirea financiară a IMM-urilor prin pachete speciale cu garanţie guvernamentală, investiţii în lucrările din infrastructură, acordarea de suport financiar pentru companiile care se confruntau cu scăderi ale cererii, ridicarea plafonului de neimpozitare pentru profitul reinvestit şi iniţierea unui pachet de măsuri sociale, cum ar fi subvenţionarea creditelor celor rămaşi fără loc de muncă, nu tăierea, de-a valma, a asistenţei sociale, aşa cum au procedat guvernanţii noştri. Mai mult, în Polonia, lucru puţin cunoscut la noi, o parte importantă din economia locală este controlată de cãtre stat. Pe cînd statul nostru, practic, nu mai există! Spre deosebire de Polonia, prin bunăvoinţa“ Puterii actuale România urmează să-şi vîndă ultimele redute ale economiei, singurele care mai aduceau un oarecare venit bugetului. Dependenţa exclusivă de capitalul străin, în absenţa unui capital autohton robust, ne arată în astfel de perioade, precum cea pe care o parcurgem, cît de mult ar fi contat existenţa a cel puţin unei bănci româneşti. Evident că scopul firmelor străine, ca şi al băncilor care gravitează în jurul lor, este de a face profit pentru statul de care aparţin, sau pe care îl reprezintă, ori pentru acţionarii lor, persoane private - şi nu să facã politici publice în România. De aceea, aşa cum am susţinut permanent, absenţa unei bănci mari cu capital românesc este o eroare strategică şi situaţia în care am ajuns este, în parte, cauzată şi de acest lucru. Oricum independenţa ţării este pusă în mare pericol. România de astăzi reprezintă un model aparte de societate care, în loc să construiască, se afundă din ce în ce mai mult în mocirla subdezvoltării.
Aceasta este criza cu specific românesc. Dacă nici de acum încolo nu vom deschide bine ochii şi vom continua pe acest drum, riscăm, mai devreme sau mai tîrziu, să ne trezim singuri, prea puţini şi prea bătrîni, ori îmbătrîniţi înainte de vreme, ca să mai putem produce schimbarea de care avem nevoie ca popor şi ca ţară.

Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU

sursa: ziarul tricolorul

Share |

Articol vizualizat de 1468 ori

22 Noi 2011