Editorial
CEI TREI MUŞCHETARI
Personaje pozitive în stare să lupte pînă la sacrificiul suprem pentru dreptate, adevăr şi justiţie şi a căror strădanie este, în final, încununată de succes, Athos, Porthos şi Aramis, cărora li se adaugă d’Artagnan, au rămas nemuritori, atît datorită fanteziei autorului, cît şi principiului lor călăuzitor, „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Cam la aceşti eroi de poveste te-ar duce gîndul cînd îi vezi pe „cei trei muşchetari” români - Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin - care apar tot mai des pe postul de televiziune Antena 3. Numai că ei îşi fac reclamă, se bat cu pumnul în piept şi se declară învingători înainte de a fi purtat vreo bătălie oarecare, dovedind doar infatuare şi prost gust, în pofida intenţiei lor de a se impune în opinia populaţiei prin pretinsa seriozitate şi preocupare faţă de grijile şi greutăţile acestui popor. Aşa au apărut şi în ultima emisiune de la Antena 3, de joi, 2 septembrie a.c., cînd au crezut că rup gura tîrgului cu sondajele lor mincinoase, la care au conlucrat două institute de cercetare a pieţei, respectiv Avangard, firmă de casă a lui Dan Voiculescu, şi CCSI, firmă condusă de Dan Sultănescu, protejatul lui Crin Antonescu şi al lui Liviu Dragnea, secretar general al PSD. Vedeţi de ce reclama lor se dovedeşte a fi în final mincinoasă şi de ce prin acest lucru se detaşează net de eroii poveştii lui Alexandre Dumas tatăl? Dacă măcar un pic ar sta să se gîndească cu adevărat serios şi sincer, poate ar ieşi la suprafaţă şi un strop de conştiinţă şi atunci ar avea o oarecare reţinere în a se angaja în astfel de teatru ieftin şi păgubos pentru toată lumea. Oare ei îşi pun vreodată întrebarea dacă prin experienţa dobîndită (?!) în profesiile pe care le au, la locurile de muncă pe unde au trecut, fără vreo tangenţă cu economia reală, fără să fi condus în viaţa lor, în mod concret, alţi oameni, ar fi în stare, dacă vor veni la putere - ceea ce mă îndoiesc, efectiv - să adopte acele măsuri, în principal economice, adecvate pentru scoaterea ţării din criză? Eu cred că nu se gîndesc, pentru că grupurile de interese care îi împing de la spate tocmai de aceea i-au propulsat pe aceştia şi nu pe alţii: pentru că au văzut în cei trei marionetele perfecte pentru a fi dirijate exclusiv în sensul realizării propriilor lor interese, altele decît ale acestui popor. Principiul de bază pe care cred ei că vor merge într-o primă perioadă a ciolaniadei este de fapt unul vechi, şi anume „greaua moştenire”. Parcă îi şi văd „luptîndu-se” prin Parlament sau pe la posturile de televiziune cu „greaua moştenire”, explicînd românilor ce dezastru au lăsat în urma lor PD-L-iştii şi cum ei au vrut să facă ceva pentru creşterea nivelului de trai, dar, vai, ce să ne facem, că nu avem cum să procedăm alfel decît ascultînd tot de marea finanţă mondială. Vă mai aduceţi aminte de promisiunile lui Traian Băsescu în prima campanie electorală, cum că va desfiinţa el contractul cu Bechtel, unul dintre cele mai mari atentate la siguranţa naţională a României, pentru care premierul de atunci, Adrian Năstase, ar fi trebuit să înfunde de mult puşcăria? S-a întîmplat ceva după ce a ajuns la Cotroceni? Nimic! Aşa va fi şi acum cu aşa-zişii muşchetari români care tot promit că vor renegocia, ei, acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi vor aduce prosperitate în casele românilor. Vorbe, numai vorbe de adormit copiii. Cine-i crede va avea aceeaşi mare dezamăgire, poate chiar mai mare decît cea cu PD-L-ul, pentru că aşteptările sînt mult mai mari. De ce spun aceste lucruri sau pe ce mă bazez cînd fac asemenea afirmaţii? Hai să-i luăm pe fiecare în parte. Crin Antonescu, aspirant la fotoliul de la Cotroceni, a fost un biet profesoraş de ţară la Soleşti-Vaslui şi Niculiţel-Tulcea, care s-a aruncat în politică după 1990, intuind că, avînd un oarecare talent oratoric, va reuşit cumva să urce pe scara politicii, şi iată că s-a văzut în fotoliul Brătienilor. Dar de aici şi pînă la a avea pretenţia să discute cu FMI-ul pentru renegocierea acordului este cale lungă, mai ales că ăştia, care sunt experţi în economie, îţi vor cere în primul şi în primul rînd banii înapoi, iar tu nu ai de unde, pentru că nu mai ai economie care să-ţi producă. Şi atunci, pe unde scoţi cămaşa, pentru că la prima silabă pe care le-o arunci în faţă, vine Jeffrey Franks şi îţi spune „Pardon, datoria dumitale faţă de mine este de atîtea miliarde de euro, dă-mi banii pentru că altfel a doua zi pleci de la putere”. Pe acelaşi plan se înscrie şi mai tînărul Victor Ponta, care a absolvit în 1995 Facultatea de Drept. După un stagiu scurt în procuratură, are şansa de a fi ajutat de Adrian Năstase să intre în politică în 2001, unde i se pune în braţe Corpul de Control al Guvernului, înlocuindu-l astfel pe mult mai experimentatul şi incomodul Ovidiu Grecea, cel care nu avea coloana vertebrală aşa de flexibilă cum îşi dorea noul premier de atunci. Nu ştim ce a învăţat în acest scurt timp de practică economică tînărul Victor Ponta, pentru că, aşa cum singur declara, la acea vreme era mult mai atras de politică decît de practica economică. Ori, cum o vorbă românească spune că teoria ca teoria, dar practica ne omoară, nu văd cum aspirantul la fotoliul de prim-ministru ar putea face faţă cu succes la problematica unui sistem atît de complicat cum este cel economic, mai ales acum, cînd se mai află şi în criză. A se vedea prestaţia haotică şi ilogică a actualului prim-ministru Emil Boc, care a adus România în colaps. O a doua prestaţie de acest fel din partea necoptului Victor Ponta ar putea fi o tragedie pentru poprul român, în condiţiile în care şacalii FMI veghează. Ce să mai vorbim de al treilea „muşchetar”, Daniel Constantin. Conform CV-ului oficial, acesta este de profesie inginer, absolvent al Universităţii de ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Daniel Constantin a lucrat pentru Dan Voiculescu, fiind prezentator la Antena 2. În martie 2009, cînd Ilie Sârbu a fost ministru al Agriculturii, la recomandarea colegului de coaliţie Dan Voiculescu, l-a schimbat pe directorul interimar de la APIA, Mariana Drăghici, cu mai tînărul Daniel Constantin. A fost numit, prin ordinul ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în funcţia de director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începînd cu 1 aprilie 2009. Înainte de a deveni director la APIA, Constantin a mai lucrat la Logicons, firmă de consultanţă în domeniul agricol, unde acţionar majoritar, cu peste 99%, este GRIVCO SA, firma familiei lui Voiculescu. S-a discutat mult că numirea şi promovarea lui Daniel Constantin în funcţia de sef la APIA era strîns legată de faptul că familia Voiculescu deţinea mai multe societăţi, toate cu activitate în domeniul agricol şi toate beneficiare ale subvenţiilor agricole. Un exemplu dat la vremea respectivă este firma Smart Food Solutions SRL, deţinută de Camelia Voiculescu, care a beneficiat de o finanţare în valoare de 21.844.800 lei noi, prin PNDR (Planul Naţional de Dezvoltare Rurală), în urma unui proiect întocmit de aceeaşi Logicons. În octombrie 2009, odată cu ieşirea PSD de la guvernare, Daniel Constantin a demisionat din funcţia de director la APIA. Aceasta este scurta istorie a experienţei acestui tînăr care vine acum din planul Opoziţiei şi este prezentat ca fiind unul din liderii acesteia. Dacă la primii doi, mai treacă-meargă, în cazul acestuia chiar că ne facem de rîs. Eu nu sunt împotriva promovării tinerilor, dar tot o vorbă veche şi înţeleaptă românească spune că „toate la timpul lor”. Ori aici avem de-a face cu o siluire nejustificată a realităţii de fapt, care nu va duce în final la nimic bun pentru poporul român şi demonstrează ceea ce spuneam la început, că aceşti trei muşchetari autohtoni sunt produsul unor grupuri de interese care vizează altceva în România. Aici principiul „toţi pentru unul şi unul pentru toţi” se aplică strict membrilor acestei grupări care forţează pe toate căile să apuce iar de ciolanul puterii şi să facă cu el ce ştiu ei mai bine, nu pentru amărîtul şi mult minţitul popor român, ci în beneficiul lor şi al nesătulei lor camarile.
Colonel (r.) DAN ZAMFIRESCU







