BĂTRÎNEŢE, HAINE GRELE

Timpurile cumplite pe care le trăim confirmă trist această străveche zicală românească. Dacă înainte ea se referea mai ales la vîrsta cînd puterile te lasă, iar organismul răspunde din ce în ce mai puţin la dorinţa de a te afla într-o stare fizică bună, astăzi hainele grele ale bătrîneţii înseamnă grija de zi cu zi, o adevărată luptă pentru supravieţuire. Dintotdeauna, românii s-au obişnuit să spună că, dacă n-ai bătrîni, ar trebui să-ţi cumperi. Nimic nu este mai nobil decît chipul nins de vreme al celor de vîrsta a treia. Plus înţelepciunea lor, vorba lor blîndă şi dătătoare de speranţe. Se spune că vîrsta creativităţii maxime este cea cuprinsă între 55 şi 75 de ani. De aceea, nu este de mirare că în America poţi întîlni adesea înalţi demnitari care au acumulat o bogată experienţă de viaţă, pe care munca de zi cu zi, în funcţii de răspundere, îi face mai mult decît utili într-o societate care are de răspuns atîtor şi atîtor întrebări.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a trecut bine de 80 de ani şi conduce, fără să fie contestat de nimeni, o ţară cu atîtea probleme. Lucru mai puţin valabil în cazul premierului Silvio Berlusconi, care se pare că îşi încearcă puterile bătrîneţii mai ales cînd este vorba de femei. Cine şi-ar fi închipuit vreodată că într-o ţară atît de tolerantă, patriarhală chiar, cum este România, bătrînii au ajuns să fie o povară pentru societate? Din toate punctele de vedere, ei o duc cel mai rău. Trebuie să se descurce cu puţinul pe care îl au, să renunţe la medicamente şi chiar la cele necesare unui trai decent. Pe vremuri, bătrînii îşi ajutau copiii şi nepoţii din agoniseala lor de-o viaţă şi rareori apelau ei înşişi la sprijinul acestora. Astăzi, nici bătrînii şi nici cei tineri nu-şi mai pot întinde mîna. Ruptura între generaţii este una dintre cele mai dureroase, iar aceasta nu face decît să exprime semnele unei societăţi bolnave, lipsită de cea mai elementară solidaritate cu semenul tău. Zilele trecute, un membru al actualului Guvern încerca să ne convingă de faptul că o persoană care cîştigă 8 milioane de lei vechi pe lună este una bogată. Sfidarea acestui om nu are margini, pentru că nici nu se stinseseră bine ecourile unei asemenea aberaţii, ca acelaşi aşa-zis demnitar să anunţe reduceri drastice la subvenţiile pentru căldură, chiar în pragul iernii nemiloase care ne aşteaptă. Mai mult, pe lista celor care ar beneficia, totuşi, de un asemenea suport din partea statului apar, în plus, vreo cîteva sute de mii de persoane, dovadă că viaţa oamenilor se rostogoleşte inexorabil spre hăurile neputinţei şi ale disperării. În tot acest timp, cei bogaţi îşi fac de cap în mod nesimţit, organizează nunţi care rivalizează cu cele ale magnaţilor Planetei, lăsîndu-i românului de rînd doar şansa de a se uita mirat şi neputincios la tot ceea ce se petrece în jurul lui şi de a înjura de mama focului. Îţi e şi silă să baţi prea multă monedă pe această temă.

În imediata vecinătate a României se află Turcia, care se mîndreşte cu un ritm de dezvoltare la care noi nici nu putem visa. Acolo a venit la putere, în anul 2002, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării, care nu numai că a rezolvat problemele sociale ale acestei ţări complicate, dar ar putea să facă din ea chiar o putere regională. Cu numai un an în urmă, Turcia se confrunta cu o criză financiară deosebită. Atunci, premierul islamist Recep Tayyip Erdogan i-a convocat pe toţi marii comercianţi, industriaşi şi oameni politici cu influenţă. De faţă erau ministrul de Interne şi şeful Poliţiei. El le-a cerut celor prezenţi ca, în cel mai scurt interval, să aducă în ţară toate sumele în valută pe care le-au depus în băncile din străinătate, în urma unor afaceri dubioase şi a furtului. În caz contrar, cei din asistenţa înmărmurită erau ameninţaţi că li se vor confisca averile şi vor înfunda puşcăriile. Şi cum frica păzeşte pepenii, cei care s-au simţit cu musca pe căciulă s-au grăbit să răspundă chemării austerului premier. E posibil să se întîmple vreodată şi în România aşa ceva? Greu de crezut. Enervanţii miri ai anului 2011 nu numai că n-au fost luaţi la întrebări în legătură cu sumele exorbitante cheltuite pe nunta lor sfidătoare, dar nici n-au apucat bine să-şi numere banii primiţi în plicuri şi să-şi despacheteze cadourile exclusiviste, că au şi luat drumul străinătăţii, undeva în apropierea coastelor Americii, pe o insulă în care nu se poate ajunge decît cu avioane private şi unde o cameră nu poate costa mai puţin de 2.000 de dolari pe noapte. Nişte oameni care n-au făcut nimic deosebit în viaţa lor, n-au fost nici premianţi la facultate, n-au cîştigat vreo olimpiadă, nu s-au remarcat în vreo ramură sportivă, dar au avut norocul unora dintre primii veniţi într-o lume în care valorile sînt întoarse pe dos. În loc să pună Fiscul la treabă, guvernanţii dau vina tot pe amărîţii de bătrîni, care sînt tot mai mulţi şi consumă nepermis din bugetul de stat. Explicaţie mai mult decît cinică şi iresponsabilă. Ca şi atunci cînd prin plecările naturale din sistem ei înţeleg cît mai multe decese, trimiterea bătrînilor spre alte tărîmuri, acolo unde nu există nici întristare, nici suspin. Cînd spui că România nu mai poate sta mult cu 4,9 milioane de pensionari şi 4,2 milioane de salariaţi, te-ai gîndi că e vorba de vreun mare proiect de investiţii, care să atragă spre producţie milioane de oameni. Dar aceşti „minunaţi“ care ne conduc preferă să contemple mai ales cerul, pentru că de lucrurile grave din jurul lor fug ca dracul de tămîie. Ei ne spun că sînt 1,2 milioane de angajaţi la stat care trăiesc din ce produc 3 milioane, dar uită că în această ţară sînt nu mai puţin de 1 milion de şomeri, că piaţa muncii este incapabilă să absoarbă o forţă de muncă extraordinară, nu numai numeric, dar şi ca pregătire, tineri dotaţi, care ar putea să dea într-o zi strălucire şi speranţe acestei ţări. Dar cel mai greu este pentru bieţii bătrîni, care nu mai au nici măcar puterea de a-şi ţine nepoţeii pe genunchi...

DUMITRU AVRAM

Share |

Articol vizualizat de 2260 ori

31 Aug 2011