Dystopia Coriolanus

0
909

In Romania, nu am vazut montata piesa Coriolanus de Shakespeare decat o singura data, la Teatrul Bulandra, de catre Alexandru Darie. Un spectacol memorabil, o viziune tulburatoare sugerata prin ideea de labirint, materializata printr-o originala scenografie, o constructie din lemn de forma unui melc. Coriolanus se monteaza rar, fiindca este o piesa unica chiar in dramaturgia lui Shakespeare, care s-a inspirat din Plutarh si pentru alte piese: Antony and Cleopatra, Pericles, Timon din Athena, Julius Caesar.

Insa Coriolanus propune un personaj iesit din matca, de neinteles. Un dictator, care vrea democratie, devine demagog, apoi tradeaza si isi ofera dusmanului serviciile, ca sa fie in final linsat de acesta. Democrati demagogi se cunosc pe toate drumurile. Si in America s-a creat in ultimul deceniu o astfel de imagine contrapunctica, prin administratiile lui Obama si Trump. Si in montarea piesei Coriolanus pe scena lui Public Theater, in evenimentul “Shakespeare in the Park”, la un moment dat, eroul, jucat genial de actorul Joanathan Cake, se urca pe un butoi, ca badita Creanga, in postura politicianului Popa Smantana, si-l imita pe Trump, deja un cliseu in America. E ca un citat. Dar montarea lui Daniel Sullivan, cel mai shakespearolog dintre regizorii americani si ai lumii, este cu totul neobisnuita, nu se axeaza pe o actualizare a politicii americane. Sullivan, caruia i-am vazut toate spectacolele Shakespeare de aici, Troilus and Cressida, Cymbeline, King Lear, The Comedy of Erorrs, As You Like It, All’s Well That Ends Well, Twelfth Night, The Marchant of Venice, A Midsummer Night’s Dream, Merry Wives of Windsor, are o viziune dystopica. El a plasat actiunea piesei intr-un viitor catastrophic, dupa sfarsitul lumii, cand din civilizatia umana nu au mai ramas decat ruine, masini arse, anvelope peste tot, butoaie goale, iar palatele patricienilor romani sunt concentrate intr-un decor de hangare parasite, de fabrici in ruine, o masiva constructie scenografica (Beowulf Boritt) carpita din table, ca niste petice, iata ce a ramas din civilizatia zgarie-norilor! Iar personajele sunt imbracate pe masura, adica aveam un “popor” fantosa, din cersetori, cu costume (Kaye Voyce) murdare si jerpelite, ca si cele ale soldatilor, ce imagineaza costume militare din toate timpurile, de la cele romane la costume de guerilla. Zici ca istoria a devenit o varza.  Dystopia lui Orwell e nimic fata de aceasta lume catastrofica imaginata de Sullivan, in prelungirea unor filme SF, de tipul Resident Evil. Si totul contrasteaza cu natura ce inconjoara scena, caci Public Theater se afla in mijlocul lui Central Park. E un teatru in aer liber, intr-o gigantica padure montana. Iar in seara premierei, stelele si luna i-au tinut cununa!

Am mai putea spune ca lumea din Coriolanus este un Cimitir al Elefantilor, tot ce a mai rams viu se zbate in acest decor apocalyptic, o ruina a civilizatiei, ca un mechanism robotic insa, pe care Sullivan il misca permanent, prin rotire, el devenind foarte mobil, sugerand varii spatii, de la ruinele Romei, ca in Satyricon-ul lui Fellini, la misteriosul Atium, capitala volscilor lui Tullus Aufidius (Louis Cancelmi), dusmanul de moarte al romanilor, caruia i se inchina tradatorul Caius Martius Coriolanus. Nici plansetele mamei sale, Volumnia (remarcabil jucata de Kate Burton, regina din Cymbeline, nominalizata la un premiu Tony pentru rolul Hedda Gabler), nici implorarile sotiei si ale copilului sau, intr-o scena de final antologica, nu-l indupleca pe erou sa nu atace Roma si sa se intoarca in patrie. Momentul mi-a amintit de finalul lui Oedipe, imaginat de Enescu, cand tebanii il implora pe Oedipe sa se intoarca acasa.

Totul este de neinteles pentru contemporanii lui Coriolanus (sec. V i. H.), ca si pentru noi. Itele ghemului istoric sunt atat de incurcate incat nici o viziune nu le poate descalci. Coriolanus a mai fost montat aici, la Delacorte Theater, in 1979, cu Morgan Freeman in Coriolanus si Gloria Foster in Volumnia, dar imaginile spectacolului ne ofera o viziune clasica. Sullivan a iesit din matca, din orice anticipare. Face parte Coriolanus dintr-un viitor post-apocaliptic? Ne este foarte greu sa acceptam un astfel de personaj, care este convingator in toate ipostazele, si de democrat, si de demagog, si de tradator, desi el este judecat dupa expresia “a thing of blood”, prin forta sangeroasa cu care il defineste Shakespeare, ca pe “un lucru de sange”. Nici Beethoven, in Uvertura Coriolanus, nu pare sa desluseasca misterul acestui erou. Nici filmul plin de violenta al lui Ralph Fiennes, in care Coriolanus este jucat chiar de el, cu Gerard Butler in Aufidius si Vanessa Redgrave in Volumnia, film de care viziunea lui Sullivan se apropie, nu gaseste cheia misterului ce inalta si prabuseste eroul, un amestec de forta si fragilitate.

Generalul Coriolanus incepe prin a fi un revoltat fata de puterea Romei, primind adeziunea masei, infometata de schimbare. Dovada ca poporul de hommlessi il aleg imediat in fruntea lor. Dar Coriolanus ajunge sa-si urasca alegatorii, uraste atat de tare plebea (“ciori care vor sa manance un vultur”) incat ii tradeaza, alege sa-si ofere serviciile dusmanului, lui Aufidius, unui barbar, care il duce in groapa pierzaniei, organizand o ucidere prin linsaj, dupa modelul uciderii lui Iulius Caesar. Sau al masacrului din finalul piesei Titus Andronicus, o tragedie cu care Coriolanus se inrudeste. De fapt, Aufilius l-a pus pe Coriolanus sa atace Roma si el a facut un pact intre romani si volsciani, ceea ce Aufidius a considerat a fi o tradare. Si cand Coriolanus revine la Atium, Aufidius pune la cale o capcana si il ucide.

Finalul este antologic. Dupa ce grupul de ucigasi il macelaresc, Coriolanus se prabuseste in sange. E moartea unui titan, toti fug, insusi Aufidius pleaca speriat vazand cadavrul celui mai de temut om al timpului, un luptator feroce, cum se dovedeste inca din primele scene, iar actorul Jonathan Cake, care a colaborat cu Sullivan si pentru rolul Antony din Antony and Cleopatra, a fost ales sa arate ca un superman. De altfel, supranumele Coriolanus i se trage de la supraeroisumul de care generalul Caius Martius a dat dovada la asediul orasului volscian Coroli.

Scena ramane goala, cu cadavrul lui Coriolanus in mijloc, in acest mare cimitir de table si fier vechi. Luminile se sting si parca vedem cum o fantoma se ridica din cadavru si dispare. Partea a doua a spectacolului este montata cu atata rafinament, ca o broderie, incat face ca acest final brutal, ucigas, sa para terifiant, coplesitor, caci ne imaginam o armata de zombie care, inrtr-un peisaj post-apocaliptic, ucid un supravietuitor uman.

Oricat de contradictoriu este Coriolanus, spectatorul se indentifica totusi cu acest erou, cu meandrele lui, cu jocul lui mereu convingator. Coriolanus este ca istoria, dreapta si nedreapta, aroganta si umila, mereu in miscare sinusoidala. Cine sa-l judece? Cine sa-l condamne? Istoria s-a-dovedit plina de Coriolani si e posibil ca in alegerea acestui subiect, Shakespeare sa fi avut ca model Dinastia Tudorilor, fapte similare care se petreceau sub ochii sai in istoria Angliei.

 

Grid Modorcea, Dr. in arte

Corespondenta de la New York