Comunicate de presa
Viceprimarul peremist al comunei mureşene Petelea a încetat din viaţă
Luni, 4 iulie a.c., Filiala Mureş a Partidului România Mare l-a pierdut pe unul dintre membrii ei de seamă. Este vorba de viceprimarul comunei Petelea, Ioan Hudubeţ, plecat spre cele veşnice la numai 55 de ani. Dedicat plenar idealurilor izvorîte din Doctrina Naţională a Partidului România Mare, sufletul lui Ioan Hudubeţ a ars ca o torţă, răzvrătindu-se împotriva tuturor nedreptăţilor de care actualele vremuri nu duc lipsă. Marea familie a peremiştilor mureşeni îi va purta o veşnică amintire.
Dumnezeu să-l odihnească.
Biroul Executiv al PRM Mureş






