Revoltaţi de comportamentul viperelor ungureşti

Domnule Corneliu Vadim Tudor,

Revoltaţi de comportamentul viperelor ungureşti, încălzite la sînul lui Băsescu, tătarul ordinar, ajuns preşedintele României prin minciună, furtişag de voturi, ameninţări şi şantaj, am trimis materialul anexat la ministerele conduse de unguri.

Intenţia noastră este de a le aminti românilor din aceste ministere de istoria lor bimilenară, iar ungurilor – de istoria lor ca popor migrator, sălbatic şi primitiv căruia, şi după 1.000 de ani trăiţi în Europa, le persistă în sînge gena crimei. Amintim doar crimele din Transilvania împotriva românilor, din anii 1940-1944.

Publicaţi, vă rugăm, cartea istoricului român Vasile Netea, care cuprinde crimele ungureşti din Transilvania, apărută înainte de 1989, ca să cunoască şi tînăra generaţie cine sînt ungurii.

La apariţia acestei cărţi, un obraznic ataşat cultural al Ambasadei Ungariei la Bucureşti a avut tupeul să protesteze la Ministerul Culturii de atunci împotriva apariţiei acestei lucrări, invocînd pretextul că aceasta „nu contribuie la bunele relaţii dintre cele două ţări“. Dar crimele ungurilor contribuie?

Un grup de români

OBSESIILE UNGURILOR:

TRANSILVANIA, NUMĂRUL ROMÂNILOR ŞI ISTORIA LOR BIMILENARĂ

La ţipetele isterice ale lui Laszlo Borbely la televizor şi la afirmaţia lui că „maghiarii trăiesc de o mie de ani în bună înţelegere cu românii în Transilvania“, redăm un scurt istoric al drumului parcurs de triburile maghiare înspre Europa: „Maghiarii, populaţie fino-ugrică din spaţiul cuprins între Munţii Altai şi Nordul Iranului. În Secolul I era noastră au plecat din această regiune şi s-au stabilit pentru oarecare vreme în ţinuturile cuprinse între Munţii Urali şi Fluviul Volga. În Secolul IX e.n. sînt semnalaţi în regiunea Lebedia (situată undeva între Don şi Nipru). Sub presiunea pecenegilor se mută în Altecuzu, (Ţara dintre rîuri), ţinut identificat ipotetic cu spaţiul geografic dintre Nipru şi Prut sau dintre Nistru şi Prut“ (fragment din „Dicţionar de istorie veche a României“, pag. 380).

În Secolele VIII-IX, triburile maghiare îşi fac apariţia în stepele de la Nordul Mării Negre. În 890, sub presiunea pecenegilor, maghiarii se stabilesc în regiunea dintre Prut şi Nistru. După o campanie de jaf în regiunile stăpînite de ţarul bulgar Simeon şi înfrînţi de către aceştia la Dunărea de Jos, părăsesc zona dintre Prut şi Nistru, se deplasează prin Halici şi invadează Cîmpia Panoniei. De aici invadează Bavaria, Saxonia, Italia şi Franţa. În anul 955 ungurii suferă o grea înfrîngere din partea regelui german Otto I cel Mare, în localitatea Lechfeld. Sub domnia lui Ştefan I (997-1038) se pun bazele organizării statale a ungurilor şi se adoptă creştinismul ca religie de stat, subordonată Papei“ (din „Istoria lumii în date“, pag. 75). După lecţia usturătoare primită din partea regelui german Otto I cel Mare, triburile maghiare se îndreaptă spre Transilvania românească, cu oameni paşnici, organizaţi în voievodate, Transilvania, leagănul formării poporului român, din simbioza celor două mari popoare, dacii şi romanii.

Revenim acum la ultimul secol al Mileniului I î.Chr. şi la anul l00 d.Chr., cînd triburile sălbatice maghiare îşi părăseau teritoriul din zona Munţilor Altai şi Mordul Iranului. Strămoşii românilor locuiau pe teritoriul actual al României încă din mileniul II î.Chr. Regele geto-dec Burebista, domnind între anii 70-44 î.Chr., şi-a legat numele de apariţia statului geto-dac, care îşi întindea graniţele din Slovacia de azi pînă în Nordul Mării Negre şi în sud pînă la Munţii Balcani. Puterea statului său i-a permis să se amestece în conflictul dintre Cezar şi Pompei, dar în anul 44 î.Chr. a fost asasinat. Urmaşul cel mai important a lui Burebista a fost regele Decebal, care a domnit între anii 87-106 d.Chr. Statul acestuia se întindea pe actualul teritoriu al României pînă dincolo de Nistru. În timpul domniei sale, statul geto-dac a atins apogeul dezvoltării sale economice şi politice. Ameninţat de expansiunea Imperiului Roman, Decebal, iscusit diplomat şi talentat conducător de oşti, a urmărit unirea tuturor forţelor geto-dace şi crearea unei coaliţii antiromane alături şi de alte populaţii din vecinătate. Decebal încheie o pace cu romanii în anul 89, favorabilă Daciei. În războiul împotriva romanilor din anul 97, Decebal a ieşit victorios, zdrobind legiunile romane trimise de împăratul Domiţian. Conflictul cu romanii a reizbucnit în timpul împăratului Traian. În decursul a două războaie grele (l0l-l02 şi 105-106), Decebal este înfrînt şi se sinucide, pentru a evita umilinţa captivităţii. Dacia este transformată în provincie romană, sub denumirea de Dacia Romană. Cuprindea întreaga Transilvanie, în afară de nordul provinciei şi teritoriul dintre Carpaţii Răsăriteni şi Nistru, care erau locuite de dacii liberi. A fost înfiinţată şi capitala provinciei Dacia Romană, numită „Colonia Ulpia Traiana Dacica“, azi Alba-Iulia. Revenind la vechimea strămoşilor românilor pe actualul teritoriu al României, inclusiv în Sudul Dunării, redăm relatarea istoricului grec denumit „părintele istoriei“, Herodot (cca. 484- 425 î.Chr.), care, în relatarea expediţiei lui Darius (514 î.Chr.) împotriva sciţilor, menţiona pentru prima dată în istorie pe geţi, locuitori ai pămînturilor din dreapta şi stînga Dunării, ca fiind „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“ (din „Dicţionar de istorie veche a României, pag. 324). Dacă facem comparaţia între istoria multimilenară a strămoşilor noştri şi istoria triburilor maghiare pornite spre Europa din zona Munţilor Altai, la anul 100 d.Chr., înţelegem ura ungurilor împotriva românilor. Ungurii, cu orgoliul lor nejustificat, au fost în stare să-şi falsifice propria istorie, dacă interesele politice o cer. Un exemplu: au avut şi maghiarii istorie un cronicar numit Anonimus, notarul anomim al regelui Bela al III-lea (1173-1196), care a scris în limba latină „Gesta rum“, în traducere „Faptele ungurilor“, scrise spre anul 1200, pe baza unor izvoare anterioare. Opera lui Anonimus cuprinde deosebit de importante ştiri privitoare la istoria românilor, consemnînd existenţa în Transilvania, la începutul Secolului X, a formaţiunilor statale româneşti conduse de Gelu, Menumorut şi Glad şi rezistenţa lor în faţa pătrunderii triburilor maghiare în Transilvania. Simplul fapt că Anonimus a scris despre românii din Transilvania ca popor sedentar, organizat în formaţiuni statale, le dă frisoane ungurilor şi îi face să-l ignore sau chiar să nege existenta lui. Ajunse în Europa în preajma anului 1000, triburile maghiare au atacat toate formaţiunile statale existente aici, pînă cînd regele germanilor, Otto I cel Mare, le-a învins. Aşezîndu-se în Cîmpia Panoniei, populată de triburile slave, maghiarii s-au combinat cu aceştia şi au devenit blonzi. În arhivele Vaticanului, maghiarii, la sosirea lor în Europa, sînt menţionaţi ca fiind „mici, negri si crăcănaţi“. Ajunşi aici, ei au renunţat la şalvarii largi şi la carnea de sub şa, preluînd costumaţia nemţească, plină de fireturi şi zorzoane, dar şi-au păstrat obiceiurile de jaf şi crimă (vezi crimele din Transilvania din 1940-1944, de la Ip, Trăsnea si Moisei).

În decursul istoriei europene, ungurii s-au aliat cu cele mai reacţionare forţe – Habsburgii, Hitler şi Mussolini –, în ideea de a ocupa teritorii şi ţări vecine, ca Serbia şi Slovacia, dar în special Transilvania, cu bogăţiile ei numeroase. Faţă de români, pe unguri îi obsedează trei probleme: teritoriul (în special Transilvania), numărul mare de români şi dovezile arheologice care dovedesc vechimea acestora în patria lor.  În conformitate cu aceste obsesii şi-au ales ei cei trei miniştri, sub oblăduirea unui preşedinte incult şi iresponsabil: Laszlo Borbely la Mediu, Attila Cseke la Sănătate şi Kelemen Hunor la Cultură. Ei lucrează cu spor la defrişarea pădurilor ţării, la împuţinarea românilor prin „reforma“ în sănătate şi la dirijarea fondurilor băneşti de la Direcţia Patrimoniului Naţional spre monumentele ungureşti, în special biserici ungureşti.

Stimaţi guvernanţi, trădători de neam şi ţară, în urma blasfemiei acelui ungur primitiv şi ticălos, Csibi Barna, care şi-a bătut joc de Avram Iancu şi urla că el nu trăieşte în România, ci în ţara lui, care este Ţinutul Secuiesc, vă propunem să-i adunaţi pe toţi ungurii din România şi să le faceţi o ţară în Harghita sau Covasna. Să aduceţi o mie de chinezi, să construiască un nou Mare Zid chinezesc în jurul judeţului respectiv (chinezii au experienţă în lupta cu hoardele mongole, strămoşii ungurilor), să le tăiaţi ungurilor toate utilităţile (apă, gaze, electricitate), inclusiv banii de la Bugetul României, să puneţi Armata Română să-i păzească, în aşa fel încît să nu-şi părăsească „ţara“. Sîntem siguri că ei vor fi fericiţi, ca la anul 100, cînd trăiau în hoarde sălbatice în zona Munţilor Altai şi mîncau carne crudă de sub şeile cailor. Să faceţi demersurile necesare pe lîngă Uniunea Compozitorilor, să le pună pe muzică imnul Ungariei Mari (textul este anexat), să aibă ce cînta la ceremoniile lor din „ţinutul secuiesc“.

Imnul Ungariei Mari

Foaie verde ca zambila

Mult sînge-a băut Attila

Şi-am zis verde şi-o lalea

Bună-i carnea de sub şa

Trageţi ceardaşul, băieţi

Că bine vă şade beţi

Umpleţi Europa bine

De grăjdari şi curviştine

Mult e dulce şi splendidă

Rasa cea mongoloidă

Şi-am zis verde ceai de clismă

Scoateţi brişca de la cizmă

Ne-om alege cu ceva:

Ori îi vom maghiariza

Ori ne-om federaliza

Hai la Hitler cu grăbire

Să-i aducem mulţumire

Şi lui Tamaş Lantoş baci

Care bagă S.U.A.-n draci

Hai acum s-avem pretenţii

Honvezii şi cu Levenţii

De la români şi sloveni

Şi de la ucrainieni

Şi-am zis verde în prostie

Ţara noastră-i monarhie

Rea de muscă e regina

Şi o cheamă Ciocciolina

Facem tîrgul uite-acuş

Keszet Ksokolom lui Bush!

Nota Redacţiei: Acest text circulă în folclor, dar el e scris de Tribun, în 1990.

Share |

Articol vizualizat de 3594 ori

28 Apr 2011