Comunicate de presa
PRM, PESTE TOT
Sediul Partidului România Mare din Motru a fost vandalizat la finele săptămînii trecute, unul din geamurile acestuia, situat la parterul unui bloc din localitate, fiind spart. Peremiştii gorjeni susţin că au nişte bănuieli în privinţa celor care ar fi putut recurge la un astfel de act reprobabil, însă susţin că nu se sperie” de astfel de mesaje de ameninţare. Deşi iniţial nu au vrut să spună cine e responsabil de acest lucru, peremiştii au avansat ideea că în actul de vandalism ar putea fi implicat, indirect, Ilie Petrescu, şeful local al Partidului Conservator. Reprezentanţii PRM spun că au aflat întîmplător despre acest incident, la finele săptămînii trecute, cînd au mers în teritoriu, ultima oprire fiind localitatea Motru. Aici au avut surpriza neplăcută să găsească sediul vandalizat. Unul din geamurile sediului fusese spart cu o noapte înainte, însă pagube considerabile nu au fost constatate. Peremiştii gorjeni susţin că nu se aşteaptă ca acest caz să fie rezolvat curînd, sau poate chiar deloc, mai ales că infracţiunea s-a produs într-o zonă unde este puţin probabil să fie identificat făptaşul. Partea sediului unde a fost spart geamul este puţin vizibilă şi e posibil că persoana care a comis fapta s-a asigurat că nu este văzută. Este, totuşi, clar pentru noi că e un mesaj politic. Nu ştim, cred că s-au gîndit că dacă ne sparg geamul nu mai luăm voturi”, a spus Bucălăete, prim-vicepreşedintele PRM Gorj. În privinţa făptaşilor, acesta spune că există suspiciuni, dar nu pot fi luate neapărat drept acuzaţii, pentru că se bazează pe o coincidenţă. Şi acea coincidenţă” este faptul că în seara în care a fost spart sediul PRM, în Motru s-a dat o petrecere în cinstea lui Ilie Petrescu, preşedintele PC Gorj. Nu vrem să se înţeleagă că facem acuzaţii directe, dar probabil vreun petrecăreţ mai înflăcărat s-a gîndit că aşa poate să-şi demonstreze loialitatea faţă de domnul Petrescu. Noi am depus o Plîngere la Poliţie şi aşteptăm să vedem rezultatele anchetei”, a spus Bucălăete.
Cotidianul Gorj Exclusiv”,
nr. din 1 noiembrie 2011
sursa:Ziarul Tricolorul







