Comunicate de presa
De ce nu există P.R.M. în Europa ?
În toamna anului 2009, reprezentanţii a cinci partide naţionaliste au semnat un acord de colaborare şi au pus bazele unei noi cooperări strategice la nivel european, militând în favoarea conservării filonului spiritual şi al patrimoniului cultural al popoarelor în vertige-ul uriaş şi nebunesc al crizei economice mondiale.
Jobbik (Ungaria), Frontul Naţional (Franţa), Flamura Tricoloră (Italia), Naţional Democraţii (Suedia) şi Frontul Naţional (Belgia) au creat Alianţa Mişcărilor Naţionale Europene, la care se pare ca au aderat sau poarta discutii in acest sens Partidul Naţional Britanic (Marea Britanie), Partidul Libertăţii (Austria), Mişcarea Naţională pentru Salvarea Patriei – Ataka (Bulgaria) şi Partidul Poporului Danez (Danemarca). Alianta Miscarilor Nationale Europene are ca principala preocupare „ protectia Europei fata de imperialismul religios, economic, politic si financiar ”. Nici unul dintre partidele care compun aceasta alianta nu sunt extremiste, programele lor politice se integreaza perfect in strategia de securitate a Uniunii Europene si, mai mult decat atat, sunt actori ferventi si seriosi pe scena politica interna din tarile lor ca partide de guvernamant.
Partidul România Mare, creat de către marele scriitor român Eugen Barbu, susţinut prin efortul colectiv al foarte multor oameni ’’ nenăscuţi ’’, condus şi reprezentat de către dl. Corneliu Vadim Tudor – membru al Parlamentului European, NU şi-a exprimat nici măcar o dată interesul pentru Alianţa Naţionalistă Europeană.
În timp ce pe la noi se vorbeşte de cine cu cine s-a mai îmbătat, de cine cu cine a mai împărţit perna sau cine pe cine a mai şpăguit, Europa Naţionalistă se mişcă. Nevoia oamenilor de a se întoarce la originile lor naţionale, la ierarhiile lor sănătoase (actualmente total răvăşite), la ’’ izvorul creaţiei ’’ lor, pare să fie singurul panaceu pentru închiderea rănilor unei Europe aflate în prag de implozie.
Recentele glume xenofobe ale unor ziarişti francezi, bine plătiţi şi îndeajuns de slab pregătiţi profesional ca să nu mascheze aceste ieşiri deplasate sub o formă digerabilă, ne dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că diluarea mesajului naţionalist românesc ne transformă, la nivel european, în victime sigure ale politicilor corporatiste care au ca scop unic şi declarat : profitul.
In final, as vrea sa mai adaug ca un partid de lider nu inseamna lipsa partidului. Daca intr-o familie, printr-un eveniment nefericit dar implacabil, tatal nu mai exista asta nu inseamna ca familia moare. Ar fi o mare nesabuinta, aproape letala, ca, pentru niste orgolii desarte, sa pierdem nu numai o lupta politica ci si libertatile cetatenesti sau chiar identitatea nationala.
Bogdan







