Tricolorul nr 133

din 17 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Comunicate de presa

Cabbage Forte

Cultele din România condamnă proiectul ilegal Cathedral Plaza


TinaR - VIP

COMUNICAT DE PRESĂ

Reprezentanţii comunităţilor religioase din România susţin Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti în demersurile ei de a dezasambla clădirea Cathedral Plaza, declarată ilegală prin deciziile tribunalelor din Dolj, Argeş, Dîmboviţa, Suceava şi prin hotărîrea Curţii Constituţionale. „Am sperat ca măcar în Săptămâna Patimilor firma Millennium să nu mai profereze neadevăruri la adresa ARCB. Reamintesc tuturor că Arhiepiscopia nu a fost de acord niciodată cu acest proiect ilegal”, a spus IPS Ioan Robu. Sîntem o ţară de credincioşi, nu de atei, iar statul are obligaţia de a respecta cultele şi pe credincioşii lor şi de a proteja în faţa oricărei agresiuni fizice şi morale locurile sfinte, de cult şi de rugăciune, în care enoriaşii îşi pot găsi pacea şi liniştea sufletească.

Sărbători Fericite!

În anexă se află declaraţia reprezentanţilor cultelor din România.

Declaraţie de sprijin pentru

Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti

Bucureşti, 14.04.2011

Reprezentanţii comunităţilor religioase, reuniţi în credinţă pentru constituirea Consiliului tuturor cultelor din România, sprijină cu toate puterile Arhiepiscopia Romano-Catoltcă de Bucureşti, care de 10 ani luptă împotriva edificării imobilului care afectează viaţa reiigioasă, siguranţa şi integritatea lăcaşului de cult -Catedrala Sf. losif şi a Palatului Mitropolitan şi cer cu insistenţă punerea în practică a hotărârii irevocabile nr. 1989 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava.

Cultele din România au trecut şi trec încă prin încercări mari privind propriile lăcaşe de cult. Prin înţelepciunea judecătorilor a fost evitată afectarea vieţii spirituale a Parohiei Ortodoxe Mavrogheni de un hotel. Lăcomia investitorilor care nu dovedesc respectul faţă de culte şi lăcaşele lor a fost resimţită prin afectarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Constanţa de ridicarea Tomis Mall-ului, prin „efortul“ aceluiaşi grup de dezvoltatori care afectează Catedrala Sf. losif. Geamia Hunchiar din Constanţa, monument istoric construit în anul 1862, unul din cele mai reprezentative lăcaşe de cult ale comunităţii musulmane din ţara noastră, se află într-o situaţie asemănătoare celei de la Catedrala Sf. losif. După ani de procese, autorizaţia de construcţie a clădirii care o pune în pericol este anulată, dar nu se întreprinde nimic concret. Biserica Armenească din Capitală cu greu a scăpat de dărîmare în timpul construirii altui turn, iar în anul 2009 numai mîna cerească a făcut să nu fie arsă din temelii de incendiul care a îngrozit pe timp de noapte Bucureştiul. De curînd s-a anunţat un nou proiect, care ar lăsa fără nici un spaţiu Capela „Elisabeta Doamna“ din Bucureşti. La Iaşi, imediata apropiere a Bisericii Zlataust riscă să fíe invadată de un alt bloc, ridicat pe locul unde s-a aflat casa în care s-a născut şi a trăit Ionel Teodoreanu, şi exemplele ar putea continua. Toate aceste construcţii-gigant pun în umbră casele Domnului, iar dorinţa nemărginită de înavuţire nu mai cunoaşte nici un fel de limită şi respect. Remarcăm cu mîhnire că, şi după ce instanţele s-au pronunţat irevocabil în sensul anulării autorizaţiei care a permis construirea pînă aproape de finalizare a unui turn de 19 etaje lîngă Catedrala Sf. Iosif, beneficiarul acestuia încearcă, prin tot felul de modalităţi, să găsească o cale de a-şi păstra clădirea, sperînd să găsească înţelegere sau compasiune pentru fapta sa ilegală.

De aceea, prin mesajul nostru încercăm să atragem atenţia asupra necesităţii de a curma epopeea acestui caz, astfel încît atît clerul, cît şi credincioşii romano-catolici să se poată dedica în linişte activităţilor de cult. Avînd în vedere calitatea Statului Român de stat membru al Uniunii Europene, sîntem ţinuţi la respectarea legilor proprii şi ale Comunităţii Europene şi la protejarea unui monument istoric de valoare europeană.

Concluzia acestor gînduri este una singură: trebuie respectată legea, trebuie păstrată frumuseţea credinţei şi a lăcaşelor de cult, trebuie respectată libertatea tuturor credincioşilor în a se bucura de credinţa lor, fără apăsarea şi pericolul generat de clădiri-gigant, care strivesc, inclusiv la propriu, bisericile noastre. Sîntem o ţară de credincioşi, nu de atei, iar statul are obligaţia de a proteja şi respecta cultele şi credincioşii săi, prin toate autorităţile sale, de orice agresiune fizică şi morală a locurilor de rugăciune în care aceştia îşi pot găsi pacea şi liniştea sufletească.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

BIROUL DE PRESĂ

Preot IERONIM IACOB

Share |

Articol vizualizat de 3603 ori

Afisari

22 Apr 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.