COMUNICAT DE PRESĂ

0
376

Ținând cont de faptul că mai sunt câteva zile până la data de 26 mai, moment la care românii sunt chemați să își exprime preferințele pentru politicienii care sperăm că vor reprezenta România cu cinste și onoare, dar și asupra unei teme esențiale pentru Partidul România Mare – justiția – facem următoarele precizări atât pentru membrii PRM, cât și pentru simpatizanți:

  1. Din păcate, tema referendumului a fost abordată într-o manieră politicianistă și meschină care urmărește creșterea numărului cetățenilor care își vor exercita un drept constituțional, dar și o polarizare și mai mare a societății prin devoalarea parțială a votului exprimat.
  2. Partidul România Mare este și rămâne un luptător în ceea ce privește justiția, susținând și militând permanent pentru aplicarea legislației în vigoare în cazul tuturor celor care jefuiesc România și pe români. Din păcate, niciun partid politic nu a demonstrat că vrea o societate mai bună, o societate în care românii să nu mai fie jefuiți, în principal, de alți români care se află, vremelnic, la conducerea țării.
  3. Cu regret constatăm faptul că acest referendum nu reprezintă decât o nouă metodă de a-i păcăli pe români care, sub pretextul unei așa-zise consultări democratice, sunt manipulați spre binele unui partid politic sau altul.
  4. Rămâne, însă, întrebarea: Pentru binele românilor cine mai luptă? Din păcate, cei care doresc, în mod real binele românilor, nu le-a fost permis să participe la aceste alegeri pentru Parlamentul European.

Partidul România Mare militează pentru o justiție independentă! În consecință, PRM nu susține participarea la acest referendum, deși tema este foarte importantă pentru români, dar este abordată politicianist.

Cu toate că anumite partide și anumiți candidați independenți au declarat în timpul campaniei electorale că au susținerea Partidului România Mare, reamintim membrilor și simpatizanților faptul că, PRM nu susține nicio formațiune politică și niciun candidat independent înscris în cursa pentru alegerile privind Parlamentul European. Cu toate acestea PRM incurajează simpatizanții și membrii de partid să își facă datoria de cetăteni și să voteze după cum le dictează conștiința.

Pentru detalii suplimentare că puteți adresa purtătorului de cuvânt al PRM, respectiv doamna Angela GHENCIU, (0728899516).

Mail: presa@romare.ro

Biroul de presă

 

loading...