Colindul simfonic (în atenția noului ministru al culturii)

0
210

România este o țară a cântecului. Pledoaria mea pentru o secțiune nouă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, dedicată Predaniei muzicale, tradiției folclorice, este puternic susținută, la modul realizării supreme, de prestația Orchestrei Simfonice „București”, dirijor Andrei Tudor, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Concertul oferit de ea s-a numit „Silent Night”.

Chiar în Ajunul Crăciunului, această orchestră, susținută și de alte forțe muzicale, precum Big-Band-ul „Radio”, Grupul vocal „Acapella”, Corul de copii „Sunetul Muzicii” și mai ales de soliștii Marcel Pavel, Vlad Miriță, Andrei Lazăr, Ionuț Ungureanu, Aurelian Temișan, Luminița Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Irina Baianț și Loredana, a oferit un memorabil concert dedicat Colindului Românesc și Internațional. Memorabil, fiindcă nu a fost un concert oarecare. Cele  mai frumoase colinde românești și străine au căpătat valențe simfonice, iar soliștii și coriștii nu le-au deformat defel spiritul, ci le-au încărcat cu valențe culte, creând astfel un nou gen muzical, să-l numim colindul simfonic. Totul a fost atat de frumos, de înlțător, de divin încât și Dumnezeu se bucura. Am și creat pe loc aceste versuri:

E o seară magică,

Ruptă din povești,

Când și Dumnezeu ascultă

Colinde românești.

 

Frumusețea acestui concert egalează, ba întrece, cele mai alese concerte simfonice ale Festivalului „Enescu”. E timpul să fie valorificată această cale a muzicii românești, care ne face unici în lume.

Să ne gândim numai la faptul că acest miracol, colindul românesc, este inclus în Patrimoniul UNESCO. Frumsețea lui este inegalabilă, căci se află în sufletul a milioane de români. Cel puțin în toiul sărbătorilor de iarnă, care țin câteva săptămâni bune, colindele învie în cugetul și pe limba românului. Ele sunt o creație divină, fiindcă i le datorăm lui Hristos, numai nașterea lui Mesia a putut genera astfel de minuni. Iar festivalul de Crăciun a avut meritul că a prezentat multe ansambluri din țară care ne-au adus pe scena Târgului bucureștean numai perle, adică colinde și obiceiuri vechi, arhaice, culese și conservate de marii pasionați de folclor, care au întemeiat aceste ansambluri.

Faptul că acest nou gen muzical, colindul simfonic, este deja o tendință reală a muzicii culte românești, a fost dovedit de mulți cântăreți și multe formații care au prelucrat colindele și le-au dat o formă nouă, chiar dacă, deocamdată, în unele cazuri, neinspirată, stângace, așa cum am arătat într-o cronică anterioară. Dar au fost și virtuozi care au arătat ce înseamană acest nou gen când este dus la apogeu, cu har, când i se păstrează viu spiritul. Este cazul pianistului Alexandru Pădurean, care a oferit un recital de colinde simfonice. Unele piese cântate de el rezonau parcă, la capitolul virtuozitate, cu piese de Chopin și Scriabin. Satisfacția unei trăiri culte, simfonice, era totală.

Apoi concertul „Silent Night” a fost prefațat de o formație nouă numită „Opereta Stars”, în care soliștii (două femei și patru bărbați) s-au dovedit a fi cântăreți de operă. Ei au cântat colinde românești și internaționale la nivelul cel mai înalt la care ascultăm opera clasică. De fapt, au făcut mult mai mult, au creat ceea ce aș numi colindul polifonic, au cântat colindele pe mai multre voci, cum probabil ar fi făcut și Bach dacă folclorul german ar fi avut asemenea bijuterii cum au românii.

Păcat că acest stil nu l-au încercat și Marcel Pavel cu partenerii săi, când au cântat colinde în trio, ei s-au axat numai pe forța vocilor lor (un déjà vu). De altfel, toți soliștii concertului „Silent Night” au marșat pe avântul lor vocal, au împins sunetul la echivalențele unor voci de operă, au cântat colindele ca pe niște canțonete, poate cu excepția Loredanei, care s-a menținut în rolul de Santa Claus, fiind singura care a creat un personaj, prin costum și mișcare. Nu o dată am scris că talentaților soliști români le lipsește acestă componentă, mișcarea, ei sunt prea statici, iar dacă îi scoți din imobilism, îi scoți din voce!

Dar compensația a venit de le corul e copii, absolut genial, care se mișca pe ritmul muzicii. Iar orchestra a dovedit o mare adaptare la spiritul Ajunului, ba două dintre piesele ei le pot considera capodopere ale colindului simfonic. Ce efecte sonore are muzica simfonică pe bază de colind, nu se poate imagina! Iar finalul, atunci când tot ansamblul, împreună cu publicul, au cântat colindul „Deschide ușa, creștine” și hitul „Feliz navidad”, a fost o reușită polifonică.

Trebuie să fim conștienți de acest tezaur, de această comoară folclorică, să nu o lăsăm să se piardă sau să ne-o fure alții, așa cum s-a întâmplat sistematic cu folclorul românesc, care a fost exploatat de mulți compozitori străini, ca Béla Bartók, deși eu îl asimilez simfonismului românesc, dat fiind că Bartók e bănățean, născut pe pământ românesc, în Sânnicolau Mare. La fel și alt mare compozitor maghiar, Zoltán Kodály, a fost un culegător destoinic, copleșit de folclorul românesc. Însă multe trupe și rapsozi români au vândut folclorul național pe-o nimica, ba la arhiva Institutului de etnografie și folclor a fost jaf. Enescu a dovedit ce mare forță are muzica populară românească, prelucrând-o la modul genial, iar în acestă ediție a Trgului de Crăciun am avut și o mostră pe măsură, ansamblul „Mureșul” din Târgu Mureș, care ne-a ilustrat în joc Rapsodia I, respectiv piesele folclorice care o compun.

Nu mai vorbesc de forma psaltică a colindelor, sublimă, divină, așa cum au demonstrat formații ale genului, precum Corul psaltic „Tronos” al Patriarhiei sau corurile de copii „Symbol”, „Allegretto”, „Andantino” și „Metrorotm”, care sunt pepiniera muzicii culte de mâine, acești copii, cu o mare experiență în… colindat, cu sute de turnee intrnaționale (de pildă, „Allegretto” l-a colindat și pe Papa Ioan Paul al II-lea), sunt viitorul țării. Aceste voci de copii sunt voci îngerești, iar ele vor face ca România cântecului să nu se stingă niciodată. Iar dacă România cântă, cântă geniul ei, cântă genunea, cântă nemurirea.

Iată forțe, o mare mișcare muzicală generată de colind, datorată Nașterii lui Iisus Hristos, fermentul divin care a generat cel mai frumos folclor muzical din lume.

Oricâte deformări ar suferi din punct de vedere politic România, așa cum se petrec lucrurile de câteva decenii, totuși folclorul nu s-a alterat, dimpotrivă, am certitudinea că la toate aceste alterări politice, poporul a răspuns cu muzica lui. Muzica sa religioasă, ca și muzica profană au fost o replică dată păcătoșilor de la putere. Muzica româneacă vindecă și unește, ea este permanența poporului român, care va rămâne mereu vie atâta timp cât se conservă rădăcinile ei, iar una dintre rădăcinile de temelie este COLINDUL.

Muzica românească de tradiție, care conservă folclorul național, este garanția conservării identității naționale. Iar muzica cultă s-a dovedit că este valoroasă atunci când a avut ca izvor folclorul. De la Mozart la Enescu, marii compozitori au știut să valorofice aceste tezaur popular. În acest sens, muzica cultă se poate împărți în două, cea care valorifică muzica tradițională și cea experimentală sau de avangardă, care nu are legătură cu tradiția, cum ar fi muzica dodecafonică, de exemplu, muzica serialistă, deși am descoperit și lucrări serialiste care au sonorități folclorice. E greu să desparți complet școala vieneză de folclor, dar până și Mahler nu a rămas indiferent la această sursă vitală.

Ministerul Culturii are această datorie istorică, de a introduce în Festivalul „Enescu” muzica sacră românească de tradiție folclorică. Iată o nobilă sarcină pentru noul ministru. Iar dacă întâmpină mari ostilități, să organizeze un festival nou, Festivalul colindelor sau Festivalul muzicii tradiționale, dar să-l organizeze profesionist, așa cum s-a întâmplat la concertul „Silent Night”, poate fiindcă a avut șansa să fie transmis în direct pe TVR 1, ceea ce a presupus o organizare mai riguroasă față de celelalte seri, pline de gafe, de defecțiuni tehnice și schimbări sau întârzieri de program, dar mai ales cu o stachetă coborâtă la manelism. Cheia unui festival de elită o constituie selecția, care acum a avut aspectul de ghiveci, cu prestații pe alocuri catastrofale (am arătat anterior care au fost aceste erori).

Să mai spunem că un asemenea festival de colind simfonic sau de muzică tradițională cultă se poate organiza în orice anotimp, fiindcă în Patrimoniul UNESCO se află nu numai Colindul, dat și Doina și alte rituri, precum Călușarul. Ar putea fi inclusă și Sârba, și Hora, fiindcă ele conservă de sute de ani identitatea unui popor. Enescu le-a asimilat perfect. E o mândrie pentru satele și rapsozii care conservă și duc riturile străvechi din generație în generație. Un festival nu face decât încununează această realitate, dă măsura ei de calitate. Aceasta ar fi ideea nouă pe care Minsterul Culturii și al Cultelor are datoria s-o păstorească.

Târgul de Crăciun nu este suficient, fiindcă nu este conștient de acestă linie a lui, care include un Festivalul de muzică tradițională. Organizotorii nu-l numesc așa, dovadă pledoaria lor pentru chiolhan. Partea de muzică este tratată ca un supliment gratuit la pofta de mâncare și băutură. În timp ce pe scenă se cântă minuni, majoritatrea spectatorioor stau la mese și se îndoapă. E o ghiftuială neîntreruptă în Postul Crăciunului. Nu e muzică, nu e festival, nu e nici meditație sfântă, nici rugăciune, e comerț. Acest îndemn care se face mereu de pe scena Târgului către fasolea cu cârnați și oala cu sarmale este un păcat. Postul Crăciunului are legătură cu muzica tradițională, cu Colindul, cu ritul sacru, nu cu friptanele și caltaboșii. E timp și pentru așa ceva, dar după Nașterea Mântuitorului. Să nu încurcăm borcanele. Deocamdată, ele se încurcă și e trist că la Primăria Capitalei, care organizeză Târgul, nu există un cap limpede, să nu amestece lucurile. Mâncărurile de post nu sunt prioritatea Târgului. De aceea, muzica care se cântă aici timp de o lună este o varză acră, un talmeș-balmeș, de toate pentru toți. Așa ceva este total opus unui adevărat festival de gen. Organizatorii trebuie să înțeleagă faptul că poporul are acest festival al muzicii tradiționale la el acasă, că el este viața lui, îl practică de sute de ani, îl are în sânge, e un festival organic, ca și credința, iar Târgoveții Crăciunului nu trebuie să-l altereze, să-l aducă la București și să-l vândă ca pe cârnații cu fasole!

De înțelegerea acestui fapt depinde foarte mult soarta României. România muzicală este foarte departe, dacă și clasa politică s-ar ridica la nivelul ei, România ca țară europeană ar fi și ea departe, ar fi mai respectată și ar avea un cuvânt de spus în lume. Muzica este reperul ei absolut. Politiceinii și cei care răspund de organizarea unor festivaluri ar trebui să nu altereaze acest teziaur, să nu-l politizeze! Aici este pericolul, dmpotrivă, ar trebui ca organizatorii să aibă modestia de a lăsa folclorul intact, așa cum îl creează artistul popular, rapsodul, sau așa cum face compozitorul cult, care îl prelucrează cu acealași har divin. În această corabie nu au ce căuta mediocritățile. România are un tezaur muzical de geniu, iar el trebuie conservat și iubit ca ochii din cap, așa cum îl iubim pe Iisus Hristos.

Grid Modorcea, Dr. în arte

La Mulți Ani!

loading...
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMonștri (s)acri
Articolul următorDavid și Goliat