Botnița istoriei

0
441

Zilele trecute am cunoscut un tânăr din Basarabia. Era elev la Colegiul „Gh. Lazăr” și stătea pe malului lacului Cișmigiu, cu botnița pe figură, privind la cei care se plimbau cu bărcuțele. Ar fi vrut și el, dar nu avea bani. Avea doar 5 lei. I-am mai dat și eu restul, până la 20, cât costă o plimbare cu barca, și era radios. A chemat-o și pe prietena sau colega lui și s-au dus cu barca. La întoarcere,  mi-a mulțumit, eu i-am urat să aibă grijă cu viitorul, dar a zâmbit și mi-a spus că abia așteaptă să termine liceul, să aibă o diplomă și pleacă la sora lui, care s-a stabilit în Spania. Nu-i place aici, în România.

Nu e prima oară când aud așa ceva. Foarte mulți basarabeni studiază la noi, apoi pleacă. Pentru ei, România este o poartă de trecere spre Occident. Mi-aduc aminte de o fată, Alina, era din Chișinău, pe care am cunoscut-o în America, la plaja Coney Island, vindea sucuri. Era foarte americanizată și spunea că, la fel, a teminat liceul în România, apoi a plecat. Sigur îi era dor de țara ei, dar vrea să-și aducă toate rudele aici. Basarabia nu mai e țară, e colonie, a fost colonie sovietică, suficienți ani, ca să se altereze.

Sovieticii le-au pus botniță basarabenilor, adică le-a alterat puternic românismul. Când am făcut primul film de după revoluție, la studioul pe care l-am înființat, Baricadafilm, am dorit să fie o premieră, o co-producție cu Moldovafilm. Și atunci i-am cunoscut bine pe basarabeni. Însă am făcut foarte greu filmul, fiindcă nu puteam să-i adun pe moldoveni la filmare. Și am vorbit cu Emil Loteanu, marele regizor, care atunci era președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova, și l-am întrebat ce să fac? Mi-a dat acest sfat: programează filmările numai dimineața, la prima oră, când ei sunt treji, fiindcă după ora 9, toți sunt beți, nu te mai înțelegi cu nimeni, i-a alterat votca.

Basarabia era numai o țară a vinului, o țară de rai, ca o podgorie nesfârșită, cu cel mai bun vin din lume. Aici exista și o cramă, de unde se trimitea vin pentru Brejnev. Dar prin rusificaere, prin deportarea basarabenilor în Siberia și prin aducerea rușilor în Basarabia, din băutura clasică, vinul, au dat-o pe votcă. Care e păcătoasă, e anafrodisiacă, e ca o botniță la struguri. Basarabia este poate cel mai tragic ținut al pământului. A suportat maltratări istorice permanente. Am cunoscut în satul Dubăsari un bătrân care spunea că în timpul ocupației sovietice a trăit numai sub pămănt, cu șobolanii. Și a supraviețuit, știa numai românește, se considera român get-beget, nu știa o boabă rusește și era tare mândru.

Mulți basarabeni s-au scarificat astfel ca să-și păstreze românismul. Dar restul, marea majoritate, au suportat rigorile botniței, cum le suportam și noi azi, din cu totul alte motive. Românismul basarabenilor a fost treptat-treptat anihilat. Vedem azi fel de fel de reacții antiromânești, greu de înțeles de la un popor frate, dacă nu i-am cunoaște boala.  Mă gândesc ce mutilare a suferit în Transnistria, unde români get-beget au fost deportați, iar cei rămași nu aveau voie să vorbească românește, ci numai rusește, fiindcă pământul lor a fost ocupat de ruși, populat cu foști ofițeri sovietici care, când ieșeau la pensie, erau trimiși să locuiască în Transnistria, în blocurile construite acolo pentru ei.

Istoria e plină de astfel de mutilări. Să ne gândim numai la ce au făcut romanii din Dacia. Traian nu s-a mulțumit numai cu cucerirea Daciei, ci cu raderea ei de pe fața pământului. Și Dacia ajunsese un minunat regat, o civilizație de invidiat. Vasile Pârvan îi atribuia calificativul de „patrie”! Traian nu a conservat nimic, a distrus toată opera lui Decebal, numeroasele cetăți, palatul lui de la Drobeta, a făcut una cun pământul toate sanctuarele, tot ce amintea de Dacia. Sigur, după ce a încărcat în zeci de care și căruțe aurul dacic, comoara lui Decebal și pe la Apullum le-a dus la Roma, unde timp de 123 de zile a sărbătorit victoria asupra dacilor, iar cu jaful făcut aici, peste 160 tone aur, 300 tone argint, mai multe turme de vite, arme și mii de prizonieri, și-a refăcut imperiul.

Mii de popoare mici au fost astfel distruse de popoarele mari, puternice, care le-au pus botniță. le-au scos din istorie, așa cum vrea să facă azi China cu Hong Kong. Țări minunate, cu o artă neasemuită, nici măcar istorie nu mai au. Ce s-a ales din popoare ca agatârșii, sciții, sarmații sau iazigii! Dar din druizi? Cine mai vorbește de ele? Peste ani, nimeni nu va mai vorbi nici de Basarabia și poate nici de România. Fiindcă și românismul din România este alterat. Gândiți-vă numai cine conduce azi țara, un etnic german, care se străduiește să vorbească românește. Oricât s-ar strădui, el nu simte românește. La fel cel care administrează pandemia, care le pune botniță la români,  un sirian, Raed Arafat, plin de probleme de genă nerezolvate, ca orice asiatic, cu rădăcini palestineine. Și sunt și alți străini la conducerea țării, care o fac pe samaritenii.

Există această tendință a globalismului, care pune botniță la popoarele vechi, istorice. Dar noi nu suntem America, țara emigranților. Însă e posibil să devenim, dacă o ținem tot așa, dacă se pune botniță românismului. Va veni invazia chineză. Întâi ne-au trimis un virus biologic, apoi ne vor ocupa. Ipoteza că virusul e o armă biologică, scăpată de sub control la fabrica din Wuhan, se menține, fiindcă până acum nu s-a aflat mare lucru despre coronavirus. Istoria omenirii a fost plină de molime, însă ele s-au manifestat zonal și au dispărut. Dar coronavirus e o ciumă planetară, face victime de-a lungul și de-a latul pământului.

De ani de zile, chinezii studiază cuceririle omenirii, fotografiază tot, iau ce-i mai bun de la unii și de la alții  și ticluiesc cum să pună botniță popoarelor. Milioane de chinezi au invadat omenirea, au filmat-o, au furat tot ce e legat de tehnologie, ca acum să scoată capul și să devină cumplit de agresivi. Au ajuns să fie producătorul nr. 1 în America și au început să le pună botniță și americanilor. Iar recent, i-au pus și Angliei, care e de partea drepturilor chinezilor din Hong Kong, fostă colonie britanică. Dar ambasadorul Chinei i-a retezat-o lui Boris Johnson, amenințându-l chiar că va suporta botnița chineză.

Și Romănia are deja pe chip botnița chineză, va suporta și alte consecințe, fiindcă are pe chip și alte botnițe, precum pe cea americană, cât și botnița UE. Botnițe suprapuse.

Românismul este la grea cumpănă. Cât mai este românism în Basarabia? Acolo era comoara românismului. Basarabenii se considerau români, dar acum nici nu vor să mai audă de România, le stă în gât. Am cunoscut valoarea românismului basarabean prin folclor, cel mai frumos folclor românesc care s-a conservat. În cartea Sunetul primordial, ofer numeroase exemple. Și îl citez copios pe Gheorghe Zamfir, care spune că acolo este conservat folclorul autentic românesc. Cea mai valoroasă orchestră populară o consideră a fi „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros. El a dat cu ea numeroase concerte. Era preferata lui. I-am văzut concertând împreună. Chiar la Găiești. E de nedescris, memorabil.

Am cunoscut apoi poeții Basarabiei, pe Leonida Lari, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, sau un cineast ca Ion Ungureanu, oameni de soi, care apărau românismul, conservându-i limba, prin cele mai frumoase poezii scrise în limba maternă. Ei considerau că noi, românii, ne-am altrerat. Și îl judecau aspru pe Păunescu, basarabean, care a devenit unealtă ceaușistă. De la ei am aflat ce versuri i-a compus poetul de la Bârca basareabeană dictatorului român. Nu voiau să vină în România, să trăiască aici. Acolo, în Basarabia, era raiul lor. Acolo era marele izvor al genialității românești, care a dat zeci și sute de valori naționale. Azi? Miracolul de românism s-a subțiat, s-a redus la insulițe, mici focare, fiindcă direcția politică este alterarea generală. O alterare cumplită a românismului.

Și mi-aduc aminte ce mi-a spus Emil Loteanu, că el a fost obligat să facă o mare crimă, se simțea vinovat pentru că a acceptat comanda Mosfilm, să facă filmul Luceafărul, în care Eminescu este îmbrăcat în rubașcă, la fel Caragiale și celelalte personaje, le-a rusificat, și în tot filmul nu apare nici un nume de localitate românească, nici un cuvânt despre locurile unde a trăit Eminescu, ca și cum România nici nu exista. Și el mi-a spus că rușii i-au comnadat să facă un film prin care să-l asimileze pe Eminescu istoriei și culturii rusești. Un Eminescu rus sau sovietic!

Marile puteri pun botniță micilor popoare și le anihilează, le șterg de pe fața pământului. Dar una este să se întâmple acest lucru din exterior, iar cu totul alta să se petreacă din interior. Noi, azi, trăim o agresiune a conducătorilor țării care ne pun botniță. Când mareșalul Antonescu a spus: „Vrem Basarabia fără basarabeni”, el s-a referit la basarabenii alterați, la cei rusificați, la altoiul creat de ruși, care au turnat votcă peste licoarea divină a basarabenilor, nu s-a referit la românii adevărați, câți or mai fi fost și pe vremea lui. Căci pe vremea noastră, rar mai sunt cei care mai simt cu adevărat românește și care și-ar da viața pentru glia străbună și limba ei.

 

Grid Modorcea

loading...
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentZAMBETELE ZILEI
Articolul următorComplexul lui Oedipe